Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Simpozion „Modernizarea agriculturii“

În Aula Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu – Şişeşti” a avut loc recent simpozionul cu tema: „Modernizarea agriculturii”. Au participat personalităţi din domeniul economiei agrare: specialişti, cadre universitare, cercetători, reprezentanţi ai autorităţilor publice etc. Lucrările simpozionului au fost deschise de prof. dr. Gheorghe SIN, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, care a subliniat importanţa tematicii propuse pentru dezbatere în cadrul simpozionului, a problemelor actuale cu care se confruntă agricultura şi a măsurilor care trebuie luate pentru a ne alinia la cerinţele Uniunii Europene. Printre cei care au luat cuvântul în cadrul dezbaterilor îi amintim pe Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Senat, prof. Mihai Berca, şi Nicolae Sitaru, preşedintele LAPAR. S-a făcut o amplă analiză a situaţiei din sectorul agroalimentar, avansându-se unele idei ce ar putea sta la baza unei autentice strategii agricole. 

Ideea de bază desprinsă este că agricultura se află la un moment crucial deoarece România nu a fost capabilă până în prezent să folosească decât 5-7% din fondurile alocate de UE, respectiv câte 300 – 400 mii euro/an, în timp ce cotizaţia plătită către UE a fost de 1,2 miliarde euro/an. Se realizează producţii mici în sectorul vegetal, concomitent cu reducerea efectivului de animale, scăderea îngrijorătoare a producţiei de carne, lapte şi produse din carne şi lapte. Se poate spune că a fost o întâlnire reuşită, cu multe învăţăminte. Bine ar fi dacă se ţine seamă de ele acolo unde trebuie.

Dr. ing. Teodor Marian
LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2011

Vizualizari: 718



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI