Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Şi păsările sălbatice au dreptul la viaţă

− Ştiu că există Societatea Ornitologică Română, care are o misiune deosebit de importantă. Puţini cunosc însă rolul acestei socie­tăţi şi cu ce se ocupă. De aceea consider necesar să aflăm amănunte de la dvs., domnule dr. Dan Hulea, director al acestei organizaţii. Mai întâi, ce este şi ce misiune are?

− Aş dori să încep prin a vă spune că Societatea Ornitologică Română (SOR) a fost înfiinţată în 1990, din dorinţa unor cercetători români de a da o formă organizată acţiunilor de cercetare şi de conservare a păsărilor şi habitatelor lor.

− Concret, ce fenomene aţi observat că se manifestă în domeniul protecţiei păsărilor şi a naturii?

− Activitatea de cercetare cuprinde: colectarea, analiza, evaluarea şi publicarea informaţiilor despre păsările sălbatice din România; monitorizarea anumitor specii; conservarea Ariilor de Importanţă Avifaunistică din România; studiul şi protecţia speciilor de păsări ameninţate sau pe cale de dispariţie pe plan mondial şi realizarea planurilor de acţiune pentru protecţia acestor specii.

În prima parte a discuţiei noastre mă voi referi doar la primele trei programe, şi anume la Atlasul păsărilor clocitoare din Europa, la Recensământul păsărilor de apă şi la Monitorizarea speciilor clocitoare comune.

Când şi cum se face recensământul

Recensământul Internaţional al Păsărilor de Apă este un program internaţional de monitorizare pe termen lung a efectivelor speciilor de păsări legate de mediul acvatic. Numărătoarea păsărilor are loc în anumite situri importante pentru păsările acvatice, situri care sunt vizitate, pe cât posibil, în fiecare an. Se efectuează în ianuarie, când păsările se concentrează în număr mare în zonele umede rămase neîngheţate, ceea ce asigură posibilitatea unor estimări cât mai apropiate de realitate. Pe termen lung, aceste observaţii permit aprecierea tendinţelor populaţionale şi o cunoaştere mai bună a distribuţiei populaţiilor de păsări în funcţie de condiţiile de mediu şi de presiunea antropică.

Programul de monitorizare a speciilor clocitoare comune are ca scop evaluarea efectivelor speciilor de păsări comune. Păsările sunt utilizate ca indicatori ai schimbărilor survenite în mediul natural, în habitatele principale din ţară, prin analiza datelor despre modificările survenite în cadrul populaţiilor de păsări clocitoare comune. Programul se desfăşoară cu sprijinul voluntarilor care primesc materiale (hărţi, formulare) şi realizează monitorizarea prin metoda pătratelor, iar informaţiile sunt centralizate la nivel european.

Până la ora actuală, de la data înfiinţării, SOR a desfăşurat peste 50 de proiecte şi programe la nivel naţional, regional sau local, cu finanţare din partea organismelor naţionale sau internaţionale, cu privire la: studiul şi conservarea speciilor de păsări periclitate, recensăminte naţionale (de exemplu, recensământul păsărilor de iarnă, al păsărilor comune sau al berzei albe), dezvoltarea turismului rural durabil la nivel regional, promovarea şi menţinerea valorilor unor regiuni şi rezervaţii naturale, lobby pentru includerea în planurile naţionale a unor măsuri favorabile mediului natural etc.

Teodor Marian
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

Vizualizari: 759



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI