Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni

2009 a fost – ca să concluzionăm acum, la ceas de oarece bilanţ – un an greu, cu criză, cu gripă nouă, cu alegeri prezidenţiale, cu nenumărate alte – pentru mulţi dintre români – lipsuri şi probleme. Şi am ajuns la data de 6 decembrie, zi la care este sărbătorit Sfântul Nicolae, dar şi moşul cu acelaşi nume, care aduce în ghete, copiilor cuminţi, daruri. De fapt, ca în fiecare an, în această perioadă ne pregătim sufletele şi casele de sărbătorile al căror start a fost de acuma dat.

Despre decembrie se mai spune încă – şi nu e desuet deloc să amintim şi noi acest lucru – că este luna concilierii, cu ceilalţi şi cu noi înşine, a cadourilor, a blândeţii asumate, a Naşterii Mântuitorului. Prima sărbătoare însemnată a lui decembrie este, în afară de Ziua Naţională, Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Deopotrivă cu noi îl sărbătoresc şi grecii, şi ruşii, şi alte comunităţi din Europa. Cum în timpul vieţii a săvârşit, cu ajutorul Domnului, multe minuni, lumea l-a numit Făcătorul de Minuni (Taumaturgul). De altfel, sfântul mai este considerat şi ocrotitorul copiilor şi al fetelor de măritat.

Despre data la care s-a născut, nu se ştie nimic, doar locul naşterii sale fiind cunoscut – ţinutul Lichiei, din Asia. Părinţii lui erau bogaţi şi i-au pus numele de Nicolae, desemnându-l „biruitor de popor“, cum este traducerea acestui nume în limba greacă. Mai târziu, când ei au murit, fiul, foarte credincios şi cu puteri miraculoase de vindecare a unor boli, şi-a împărţit averea săracilor şi a plecat în lume, oprind întâi la Mira Mânăstirea Sionului.

Era bun şi milostiv – a înviat şi un om din moarte –, fapt pentru care a fost făcut arhiereu, iar pentru credinţa-i nestrămutată dat la osândă de împăraţii Diocleţian şi Maximilian. A stat mult în temniţă, de unde a fost eliberat de împăratul Constantin, care a eliberat toţi credincioşii. Constantin a strâns apoi la Niceea întâiul Sinod, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. Acesta din urmă a săvârşit în timpul vieţii, dar şi după moartea sa, pe 6 decembrie, în anul – probabil – 345, o mulţime de minuni. Se spune că nimeni dintre cei care îi cereau ajutorul nu pleacă neajutat. Moaştele Sfântului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, pământ turcesc între timp, puţin după anul 1000, ca să nu cadă pradă musulmanilor.

Poate că niciun popor nu are atâtea superstiţii şi tradiţii cum avem noi. Dar acest fapt – inedit în perimetrul Europei, să zicem, dar vechi deodată cu Sfântul Nicolae la noi - face ca sărbătorile să nu ne pară anoste şi plictisitoare. La multe popoare, Nicolae este confundat cu Crăciun şi chiar este reprezentat în costum roşu, ca acesta. El este aducător de daruri pentru copii şi nu are, ca la noi, şi alte semnificaţii. Românii cred că Nicolae păzeşte soarele, ca să nu fugă, ocroteşte văduvele şi orfanii, este apărătorul corăbierilor pe mările pământului, dar şi al soldaţilor care luptă pe front, îl spionează, pus de Dumnezeu, pe Satana, ca să nu facă rău. Ar trebui, dacă n-ar fi încălzirea globală, ca pe 6 decembrie să fie prima zăpadă a iernii, căci, spune tradiţia, moşul are barbă albă şi o scutură mereu de ziua lui. De asemenea, la această dată încă se pot face farmece.

Descântătoarele învârtesc boabele de porumb ca să afle dacă pământul va avea rod anul viitor. Fetele de măritat, chiar dacă şi de Sfântul Andrei au încercat să afle dacă e prilej de nunteală după Paştele următor, mai forţează şi acum norocul: iau crenguţe dintr-un măr din curtea proprie şi le pun în apă. Dacă de Anul Nou acestea înfloresc, este semn că anul viitor vor fi mirese, dar şi că dă bunăstarea peste casa lor. Semnele – aşa spun bătrânii care se încăpăţânează să ducă mai departe tradiţiile milenare – nu înşeală niciodată.

Vine Moş Nicolae! Dacă aţi şters şi cremuit bine ghetele, înşiraţi-le pe lângă uşă, pe lângă fereastră, pe unde e loc şi le poate vedea moşul. Căci, gata, a venit momentul ca el să se strecoare prin horn, prin crăpătura uşii, prin deschizătura geamului şi să adăsteze la noi, aducând cadouri.

Presupunem că aţi fost cuminţi şi nu luăm în calcul nuiaua care se mai pune, uneori, în câte o pereche de încălţări. Moşul are în sacul lui dulciuri şi portocale, dar şi destule alte daruri, pentru cei care nu l-au supărat, în timpul anului, cu comportamentul lor. Dar, spre deosebire de Moş Crăciun care e sociabil, vorbeşte cu copiii, îi ascultă cântând sau recitând poezii, Moş Nicolae este mai discret. Merge, cum s-ar spune într-un termen de argou, pe şestache.

Nu se arată nimănui şi acţionează când toţi ai casei s-au refugiat sub mantia somnului. Deşi a intrat în legendă şi în credinţa ortodoxă drept ajutătorul celor trei fete de măritat pe care voia tatăl lor să le dea spre pierzanie, din lipsă de bani, nici măcar ele nu l-au văzut când a venit în casa lor. Au găsit doar, dimineaţa, pungile cu galbeni... De atunci, Nicolae a rămas în popor protectorul copiilor, cărora le aduce daruri, dar şi al fetelor de măritat, pe care, se spune, le ghidează către ursiţii lor.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu