Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Sărbătorile de iarnă în Bucovina, e noaptea Sfântului Ajun!

Satul bucovinean trăieşte încă sărbătorile de iarnă cu un anume freamăt, pregătirea Sfântului Crăciun adunând laolaltă toate sufletele mari şi mici. Pregătirile încep din vreme: în timp ce gospodinele scot din casă toate lucrurile scuturându-le şi spălându-le, indiferent de vremea de afară, gospodarul are, de asemenea, foarte multă treabă. Într-un anume fel, sărbătorile încep pe 20 decembrie, când are loc Ignatul. De sute de ani ţăranul din Obcini a continuat neclintit – fără să ştie de ritualuri străvechi – să taie porcul. Nicăieri poate în altă parte a lumii, Crăciunul nu se defineşte obligatoriu prin acest sacrificiu. Cu timpul, acest ritual a ajuns să se îmbine firesc cu celelalte aspecte ale marii sărbători, plămădind cea mai frumoasă şi mai plină de bucurii sărbătoare a familiei româneşti.

Cina dinaintea marii sărbători

E 24 decembrie, e Ajunul şi datina cere ca oamenii să nu mănânce nimic cu sânge şi puţin din toate roadele pământului. De aceea pe masa plină din seara de Ajun gospodinele pregătesc mâncare din bob pentru a avea saţ, din grâu îndulcit cu miere, plachie cu hribi, plăcinte cu varză, tocmaci cu zahăr, iar în mijlocul mesei Scutecele Domnului, o plăcintă făcută din turte subţiri, între care se adaugă julfă - sămânţă de cânepă pisată, amestecată cu miere.

Spre Maramureş, la Ciocăneşti sau la Cârlibaba, pe masă apare Stolnicul sau Pâinea anului care reprezintă trupul lui Iisus. În dimineaţa de Crăciun gospodina taie pâinea în patru, un sfert pentru copii, iar un alt sfert este dat animalelor din gospodărie care beneficiază în această seară de o deosebită atenţie, că doar „Hristos s-a născut în iesle“.

Popasul duhovnicului

Însoţit de ceata de copii, preotul umblă cu Ajunul, blagoslovind bucatele şi, potrivit obiceiului, trebuie să se aşeze măcar pentru câteva clipe deoarece, se ştie, în anul care vine aşa vor şedea peţitorii, norocul şi... cloştile pe ouă.

Odată cu înserarea, apar colindătorii, spre bucuria gazdelor. În satele bucovinene există credinţa că atunci când nu se vor mai auzi colinde pe pământ vor ieşi diavolii care vor pune stăpânire pe lume. Colindătorii primeau colaci, mere şi nuci, acum bani, după ce urau gazdelor: „Să vă fie de bine/La mic şi la mare/La toţi câţi se află/L-astă adunare/Multă sănătate/La toţi totodată/ Inimă întreagă/Dragoste curată.“

Oamenii stau la masă cu Dumnezeu

La miezul nopţii, toţi cei ai casei se adună în jurul unei mese îmbelşugate la care participă potrivit unei credinţe şi spiritele celor morţi pentru care, altădată, se puneau şi blide separate. Nimănui nu-i era permis să se ridice până când nu se terminau toate bucatele, în caz contrar se credea că fuge belşugul din gospodărie.

Spuneau bătrânii că în această noapte cerul se deschide pentru câteva clipe. Atunci, spune moş Vasile Petrovanu, din Poiana Stampei, oamenii stau la masă cu Dumnezeu. Toţi se străduiesc să rămână treji pentru a auzi cocoşii cântând în cer. Cei care îi auzeau vor avea noroc la bani şi vor fi sănătoşi de acum încolo.

Prima zi de Crăciun este în toate casele de o bogăţie fastuoasă, un post lung şi cu felurite oprelişti se răzbună într-o singură zi. După ce vine de la biserică, gospodina va aşeza o masă îmbelşugată de pe care nu lipseşte carnea de porc, de pasăre sau de iepure, socotindu-se că acel care va mânca din aceste ultime feluri va fi uşor tot anul. În Botoşana sau Bosanci pe masă nu se afla carne în prima zi. Motivaţia? Pentru a feri de boli vitele peste an.

Salutul divin care

Cândva, în această primă zi de sărbătoare oamenii se salutau spunând „Hristos s-a născut!“, expresie care, ca şi altele, a dispărut sub asaltul agresiv al civilizaţiei moderne.
Copiii, de regulă băieţi, umblă cu Steaua. În vechime, mersul cu Steaua continua până la Bobotează.

În a doua zi a Crăciunului petrecerile se ţineau lanţ. Oamenii se adunau trecând de la o casă la alta. Tinerii căsătoriţi merg la părinţi şi la naşi cu daruri.

Din această zi începea şirul petrecerilor, care se prelungea în toate zilele Câşlegilor de iarnă, adică până la intrarea în postul mare. La horele care se ţineau la casa flăcăului ce era vătaful cetei sau pe tăpşanul din centrul satului îşi făceau apariţia tinerele fete. Odată cu această „băgare în joc“, ele deveneau fete mari, numai bune de măritat.

Mâine Anul se-nnoieşte…“

Îndelung aşteptată de toată suflarea satelor, noaptea dintre ani începea odată cu apusul soarelui, când copiii până la 12 ani porneau cu Pluguşorul. Plugăraşii, cum erau numiţi, trebuiau să fie numai băieţi. Mai târziu, apar flăcăii şi apoi bărbaţii maturi. Nicăieri, ca aici în Bucovina, datinele şi obiceiurile care vestesc apariţia Noului An nu sunt atât de frumoase şi de variate. Capra, Cerbul, Căiuţii, Teatrul de haiduci, al cărui personaj principal este Darie, Coroi sau Jianu sunt interpretate de tineri care poartă măşti de cap sau obrăzare confecţionate din blană de oaie, pânză, lemn, pene. Din recuzita obiceiurilor de iarnă nu lipsesc tobele, tălăngile, cornul sau fluierul.

Demult, ca şi acum, oamenii aveau grijă să nu doarmă în această noapte, căci altfel vor dormi tot anul. În unele locuri, flăcăii umblau cu o căpăţână de bou sau de cal strigând: „Moş Vasile!“ În a treia zi, în sunetul unei melodii, aceştia îngropau căpăţâna – vechiul an – strigând: „Am îngropat pe Moş Vasile!“

Practici străbune

În dimineaţa zilei de Crăciun ca şi de Anul Nou, toţi ai casei se spălau pe faţă dintr-un vas cu apă neîncepută în care erau o crenguţă de brad şi un ban de argint, spunând: „Să fiu curat ca apa, tânăr ca bradul şi iubit ca banul!“

Apa ce rămânea de la spălatul blidelor era fiartă de mai multe ori şi păstrată într-un vas. Cu aceasta erau stropite vitele în ziua a treia de Crăciun. Tot în noaptea de Ajun, gospodarul făcea semnul crucii cu un căţel de usturoi pe uşa de la intrare, oprind astfel spiritele rele.

În seara Anului Nou, fetele aveau grijă să aprindă o lumânare de ceară curată pe care o lăsau să ardă înaintea icoanelor toată noaptea, chemând astfel norocul în casă. Mai multe fete se adunau în casa uneia dintre ele încercând să afle caracterul ursiţilor prin extragerea unui obiect de sub un vas cu gura în jos. Pâinea însemna om bun, sarea, om bogat, pieptenul, unul urât etc.

De Anul Nou – ziua Sfântului Vasile sau Fratele Crăciunului, cum i se mai spunea – când copiii, veneau cu sorcova sau cu semănatul, ochii gospodarului erau aţintiţi către uşă, crezându-se că e bine să-ţi intre mai întâi în casă un băiat sau un bărbat, ceea ce era semn de belşug. Cât priveşte fetele mari, acestea aşteptau semănătorii, convinse fiind că venirea acestora era semnul că se vor mărita în anul care urmează.

Stimate cititorule, toate acestea au fost şi, în unele locuri, încă se mai păstrează. Le-am pomenit aici în ideea că, măcar acum, în preajma acestor mari sărbători, să ni le amintim şi să fim noi înşine.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, 16-31 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 1978



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI