Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Sămânţa bună, la vremea răsăririi

Vigoarea seminţelor ca indicator al calităţii este o determinare relativ nouă, dacă se compară cu puritatea sau germinaţia. Ea a fost studiată din dorinţa de a explica faptul că loturi de seminţe cu aceeaşi germinaţie pot fi totuşi diferite în ceea ce priveşte comportarea în condiţii de stres în laborator şi în câmp.

Aspectele răsăririi care arată variaţii corelate cu diferenţe în germinaţia seminţelor includ mai mulţi factori care produc diferenţieri la nivelul vigorii seminţelor de grâu, însă principale sunt: constituţia genetică, mediul şi nutriţia plantei mamă, faza de maturitate la recoltare, mărimea seminţei, greutatea sau greutatea specifică, integritatea mecanică (lipsa vătămărilor mecanice); deteriorarea şi îmbătrânirea, patogenii etc. Pe baza valorilor germinaţiei totale determinate prin metode standard nu se poate prevedea răsărirea în câmp cu suficientă siguranţă, deoarece nu se pot detecta debilităţile eventuale din sămânţă. Ca atare, astfel de determinări superestimează uneori comportarea unui anumit lot de sămânţă de grâu, în special când condiţiile din câmp sunt sub optime.

În unele cazuri, viteza de germinaţie a fost combinată cu germinaţia finală a grâului pentru a obţine o singură valoare, cum ar fi „valoarea germinativă“. Din nefericire, testele cer aprecieri subiective în ceea ce priveşte clasificarea unui germen ca normal sau anormal. Germinaţia sau capacitatea germinativă a seminţelor de grâu, când este determinată în condiţiile optime prevăzute de regulile ISTA, nu dă întotdeauna indicaţii satisfăcătoare privind comportarea lor prealabilă în câmp. Condiţiile de însămânţare din câmp la grâu sunt întotdeauna +/- nefavorabile, astfel încât în practică obţinem procente de răsărire mai scăzute decât în condiţiile ideale de încercare a germinaţiei în laborator.

Impactul seminţei debile

Această diferenţă între procentul oficial de germinaţie şi valoarea germinativă în cultură a unui lot de seminţe de grâu depinde, în primul rând de sămânţa însăşi, apoi de condiţiile de însămânţare şi, în fine, de interacţiunea dintre aceşti doi factori. Lăsând la o parte infecţia purtată de seminţe de grâu, două probe de seminţe aparţinând aceluiaşi soi pot diferi prin unele dintre însuşirile lor, cum ar fi gradul de maturitate, rezervele nutritive şi relaţiile enzimatice, vătămarea mecanică, vârsta şi multe altele. Aceste însuşiri sunt adeseori insuficient cunoscute şi dificil de apreciat.

Diferenţele dintre soiuri pot fi uneori aşa de mari încât unele efecte se evidenţiază chiar în condiţiile favorabile ale încercării oficiale a germinaţiei. Aşa e cazul cu procentul de germeni normali, tipurile de anormalitate la germenii anormali, viteza de germinaţie sau gradul de dezvoltare a ciupercilor saprofite pe seminţe şi germeni de grâu. Toţi aceşti factori, indiferent care ar fi originea şi importanţa lor relativă, au acelaşi rezultat practic şi în consecinţă pot fi cuprinşi într-o singură noţiune: debilitatea seminţei sau rezistenţa scăzută la însămânţare în condiţii adverse. Scopul determinării debilităţii este de a stabili cu mai multă precizie valoarea de însămânţare a unui lot de seminţe de grâu a cărui capacitate germinativă a fost determinată. Dacă un lot de seminţe de grâu se comportă la fel de bine în condiţiile adverse din sol ca şi în cele optime de laborator trebuie privit ca având o rezistenţă superioară în condiţii nefavorabile de germinaţie.

Drd. ing. Matilda POPESCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

Vizualizari: 975



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI