Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Roata ultimului olar

Ia în mână o bucată de lut adus dintr-un anume loc, ştiut numai de el, lut care a fost curăţat, frământat şi apoi lăsat să se „odihnească“ un an de zile. Se aşază la roată, străvechea unealtă acţionată însă acum de curent electric şi, în câteva minute, iată, apare ulcica din care cineva va bea apă rece sau vin negru de Dealul Bujorului.

Meşterul, cum i se spune, pe numele său Marcel Mocanu (foto), e din Braniştea-Galaţi şi se trage dintr-o străveche familie de olari. „Bunicul meu a fost olar, îmi spune dumnealui, şi 14 din cei 18 copii ai săi, între care şi tata, au căutat lutul bun, untos şi l-au transformat în ulcele, ulcioare, oale pentru chişleag sau pentru sarmale.“

Nu i-a plăcut la început să se aşeze la roată şi, uneori, îşi aminteşte meşterul, era urechiat de părintele său care voia ca toţi copiii săi să-i înveţe meseria. A încercat să-şi caute un rost la oraş, dar vremurile i-au fost împotrivă şi a revenit la Braniştea, unde şi-a făcut casă, s-a însurat şi lucrează împreună cu soţia sa.

Până acum, plasticul este la putere

„Se poate trăi din olărit?“ „Da, vine imediat răspunsul, cu condiţia să te ştie lumea, iar oalele pe care le faci să fie de cea mai bună calitate.“ Mă uit la obiectele pe care meşterul Mocanu le-a adus la un târg la Roman. Sunt împodobite cu un motiv „valurile Dunării“, care face ca oala de la Braniştea să fie altfel decât celelalte.

„Să ştiţi, îmi spune, că nu există chişleag (lapte bătut) mai bun decât cel făcut în ulcică de lut. Eu sunt cunoscut şi pentru faptul că fac oale de sarmale «legate» care pot fi folosite şi la foc deschis. Şi asta o ştiu, din păcate, doar cei mai în vârstă. Cei tineri preferă ciuveele acelea colorate din plastic cu care sunt pline toate magazinele şi care, cum se spune la televizor, nu sunt ecologice. Dar oamenii mă caută, iar la târgurile la care sunt invitat îmi vând toată marfa.“

„Şi se duc pe rând, pe rând...“

Din zecile de olari care făceau vestită localitatea gălăţeană în urmă cu ani, a mai rămas doar el. „Şi mă tem, o spune cu regret, că odată cu mine dispare acest meşteşug vechi de când lumea, aşa cum au dispărut războaiele de ţesut al căror zgomot umplea, în zilele de iarnă, satul, aşa cum au dispărut butnarii, cei care făceau butoaiele pentru vinul bun de aici şi aşa cum, în ofensiva asta a vremurilor grăbite pe care le trăim, dispare o tradiţie, un trecut.“

- Dar sunteţi profesor la Şcoala populară de artă...

- Aşa este. Am 14 elevi şi şase promoţii de tineri au absolvit, ca să spun aşa, cursul de prelucrare a ceramicii. Mulţi dintre ei sunt foarte talentaţi, dovadă că, în fiecare an, participând la Concursul Internaţio­nal al Micilor Meşteri din Dumbrava Sibiului, se întorc cu premii. Din păcate, niciunul dintre ei nu şi-a arătat dorinţa să-şi câştige pâinea prelu­crând lutul. Fac toate acestea ca o plăcere şi am bănuiala că unealta pe care o vedeţi va fi roata ultimului olar.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2009

Vizualizari: 760



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI