Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Relansarea zootehniei, un deziderat

„Se preconizează o creştere a cuantumului pe cap de animal faţă de anul 2010, deşi beneficiarii care au depus cereri şi efectivele au crescut în anul 2011 faţă de anul trecut“, a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o recentă conferinţă de presă.

Conform domniei sale, pentru sprijinirea şi dezvoltarea sectorului zootehnic, în structura Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) s-a înfiinţat Direcţia Generală Politici în Zootehnie şi Industrie Alimentară, care asigură o mai bună conlucrare cu reprezentanţii tuturor formelor asociative ale crescătorilor de animale, legal constituite. De asemenea, s-a reorganizat Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu“, care are atribuţii stabilite conform cerinţelor Uniunii Europene în domeniu.

Strategie în domeniul creşterii animalelor

„În ultimul an s-a elaborat şi finalizat Strategia în domeniul creşterii animalelor, care are ca obiectiv general, pe termen lung, acoperirea necesarului de consum de pe piaţa internă, prin creşterea producţiei la toate speciile de animale, diminuarea importului şi creşterea disponibilităţii la export“, a afirmat ministrul.

Din spusele acestuia reiese că strategia a fost elaborată în strânsă colaborare şi continuu dialog cu reprezentanţii formelor asociative şi în acord cu regulamentele europene.

Forme de sprijin

Pentru animalele eligibile din anul 2010, la speciile ovine şi caprine, s-au acordat 268.440.520 de lei pentru 44.725 de beneficiari, respectiv 40 lei/cap.

La specia bovine: 569.014.000 de lei pentru 209.497 de beneficiari, respectiv 410 lei/cap.
Alţi bani s-au dat în cazul ajutorului de stat pentru bunăstarea păsărilor şi porcinelor, în vederea acoperirii costurilor suplimentare şi a pierderii de venituri, prin aplicarea unor măsuri pentru depăşirea standardelor minime obligatorii.

În prezent se transferă ajutoarele financiare pentru bunăstare păsări şi porcine în PNDR, pentru degrevarea bugetului naţional (Măsura 215).

S-au mai acordat ajutoare de stat pentru ameliorarea raselor de animale (12.500.000 de lei), Programul Naţional Apicol (29.402.288,66 de lei) sau pentru colectarea cadavrelor de animale (5.815.000 de lei).

De asemenea, fermierii au beneficiat de sprijin comunitar pentru vaci de lapte din zone defavorizate (22.447.205 euro/an), depozitarea privată a cărnii de porc (1.300.000 de euro) şi pentru altele.

Balanţa comercială

Efectivele de porcine au scăzut cu 76.000 de capete în primele şapte luni ale acestui an, dar producţia de carne de porc a crescut, cu 9.600 t față de perioada similară din anul trecut. Producţia de carne de vită a crescut, în același timp, cu 2.300 t, ajungând la 162.800 tone, iar cea de carne de oaie a înregistrat un plus de 11.100 t, de la 94.600 t la 105.700 t.

În schimb, la carnea de pasăre s-a înregistrat o reducere cu 12.000 t în primele şapte luni din acest an. Totodată, s-a înregistrat o scădere a producţiilor de lapte de vacă şi de oaie cu 1,43 milioane de hectolitri, respectiv 386.600 hl.

În cazul balanţei comerciale, Tabără a spus că au crescut exporturile la carnea de vită, de oaie şi chiar de porc pe partea de est, existând deficit la laptele de vacă şi la ouă. În primele cinci luni din acest an au fost importate 2,5 milioane hl de lapte de vacă, în timp ce exporturile au totalizat doar 744.000 hl.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2011

Vizualizari: 630



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI