Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Pomicultorii cer reorganizarea din temelii a sectorului

Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură, împreună cu Societatea Naţională a Pomicultorilor din România, a organizat la sfârşitul lunii aprilie la Piteşti-Mărăcineni o dezbatere pe tema reorganizării şi redresării sectorului pomicol românesc, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, ai universităţilor de ştiinţe agronomice, precum şi ai organizaţiilor profesionale pe filiera fructelor. Scopul principal al acestei dezbateri a fost acela de a fundamenta planul de Restructurare/Reconversie de care pomicultorii români speră să beneficieze începând cu 2014.

Evenimentul a constituit aşadar un bun prilej de a înfăţişa celor prezenţi situaţia generală a pomiculturii la momentul actual, datele, deloc încurajatoare - mai ales în ceea ce priveşte suprafeţele, vârsta plantaţiilor cât şi producţiile obţinute - fiind prezentate de directorul Institutului, domnul Mihai Coman. Despre Strategia de Dezvoltare a Pomiculturii şi aspectele de care ar trebui să se ţină cont la elaborarea acesteia ne-a vorbit preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România, domnul Ilarie Isac.

Cu această ocazie au fost vizitate şi livezile experimentale aparţinând Institutului, unde specialiştii au avut ocazia să discute despre modul în care temperaturile scăzute din iarnă au afectat pomii, despre starea de vegetaţie a acestora cât şi despre premisele acestui an în ceea ce priveşte producţiile de fructe.

Nu au lipsit nici demonstraţiile practice privind noile tipuri de tăieri de formare şi rodire specifice livezilor superintensive - având în vedere că, la Mărăcineni, acestea se regăsesc mai nou pe o suprafaţă semnificativă -, pomicultorii din zonă, şi nu numai, având aşadar şansa să se pună la curent aici cu tot ceea ce înseamnă tehnologie de ultimă oră în domeniul pomicol. Mai rămâne ca cercetătorii să restabilească legătura cu pomicultorii şi în ceea ce priveşte producerea şi furnizarea de soiuri valoroase şi mai ales adaptate condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră, aspect în privinţa căruia - ei înşişi o recunosc - am rămas cu mult în urmă.

Un program de plantare masivă…cu material săditor străin

• Interviu cu directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură, domnul Mihai Coman

– Domnule director, organizaţi frecvent întâlniri cu pomicultorii, una dintre acestea având loc astăzi la Mărăcineni. De fapt, ce aţi urmărit prin această manifestare?

– Evenimentul desfăşurat astăzi este unul care a depăşit limitele strict pomicole. A fost un strigăt care sper să atragă într-un final atenţia asupra patrimoniului pomicol românesc.

Poate măcar în acest al doisprezecelea ceas vor fie luate nişte măsuri concrete, care din păcate însă nu ţin de Institutul de Pomicultură pe care eu îl reprezint. Am organizat o întâlnire cu toţii factorii de decizie, din nefericire cel politic a lipsit şi nu e singura dată. Chiar şi aşa sala a fost plină de cultivatori din toate zonele şi de toate dimensiunile care au şi ridică probleme diferite: unii a subzistenţei, alţii a investiţiilor noi.

Noi însă ne-am gândit în primul rând la materialul săditor pomicol care reprezintă o problemă stringentă şi am considerat utilă o astfel de dezbatere privind realizarea unui program de plantare masivă, urmând ca problemele ridicate aici să fie prezentate mai departe la nivelul decizional. Sperăm şi noi însă, la fel ca şi ceilalţi participanţi la eveniment, ca acest demers să nu rămână doar o întâlnire plăcută în livadă într-o zi frumoasă de primăvară!

– S-a discutat aşadar despre necesitatea modernizării sectorului pomicol din România printr-un program naţional de extindere a suprafeţelor în primul rând. Dar mă întreb, nu cumva ne confruntăm şi aici cu acelaşi fenomen existent în viticultură, şi anume faptul că materialul săditor provine în cea mai mare parte din afară, deşi noi aveam experienţă în acest sens?

– Acestea au constituit scopul întâlnirii şi împreună cu Societatea Naţională a Pomicultorilor din România, prin sinteza pe care am făcut-o, am concluzionat că dacă mâine ar demara acest program atunci lucrurile ar sta exact ca în viticultură. Dar e bine să începem de undeva şi să ne pregătim ca într-un an-doi, prin propunerile care au fost făcute aici, cei care sunt în poziţii de decizie să ia o măsură prin care să vină în ajutorul acestui sector.

Rezerva genetică există

– Cu ce poate veni în sprijinul acestui program institutul pe care îl conduceţi?

– În primul rând noi am tras acest semnal de alarmă - şi nu de astăzi - şi punem la dispoziţie toată energia noastră. Am făcut propuneri privind achiziţionarea materialului săditor de calitate superioară, a unor portaltoi din alte ţări pe care noi să-i înmulţim, dar şi de participare la zonarea pomiculturii pentru că altfel putem să repetăm greşelile comise în alte tipuri de proiecte.

– Aveţi însă rezervă genetică pentru a înmulţi toate speciile şi soiurile cultivate aici, la Mărăcineni?

– Da, aţi văzut condiţiile pe care trebuie să le întrunească materialul săditor certificat. Sunt foarte drastice şi la noi, trebuie spus, din 2 milioane de pomi produşi autohton, cca 80% au eticheta galbenă. Asta înseamnă că ei au ca destinaţie grădinile familiale şi nu plantaţiile comerciale, iar asta este o mare problemă. Institutul are nucleul de bază care stă în aşteptare. Deci la o comandă efectuată cu un an sau doi înainte, aşa cum se practică în toate marile pepiniere, Institutul poate să multiplice materialul prebază şi bază pe care îl deţine.

Eşecul staţiunilor de cercetări în popularizarea soiurilor

– Ca unitate de cercetare produceţi material săditor. Cum faceţi ca acesta să ajungă la cultivatori, să transferaţi până la urmă rezultatele cercetării către producţie?

– Aşa este, produsul cercetării este unul intelectual, un soi. Dacă am merge în Franţa acum am vedea că acest sistem la ei nu există pentru că soiurile sunt transferate automat la cultivatori, deci această perioadă, în care rezultatul cercetării să ajungă în producţie, este mult scurtată. Ei nu deţin o asemenea suprafaţă de 300 de hectare pentru a realiza loturile demonstrative.

Transferul merge direct la cultivator, care este atât de interesat încât participă benevol la finanţarea cercetării. În schimb, la noi lucrurile sunt mult întârziate: noi obţinem produsul, îl plantăm în „curtea noastră“, facem loturile demonstrative şi aşteptăm să fie transferat. Nu avem în statut şi acest rol de a transfera pe care l-am avut odată. Acesta aparţine unor alte entităţi, mai exact staţiunilor de cercetare, care după părerea mea au eşuat în acest proces. Sigur că este şi rolul nostru de a populariza aceste produse, iar faptul că sunt mulţi cultivatorii care vin aici ne încurajează şi ne îndeamnă să mergem mai departe.

Nu ştiu totuşi de ce reţeaua de staţiuni care era bine amplasată în zonele pomicole s-a ocupat din 1992 încoace de cercetare fundamentală, având în vedere că nici nu avem nevoie de aşa ceva în toate zonele ţării. Rolul lor era în special acela de transfer şi cercetare aplicativă şi mă mir de ce au fost distruse în loc să fie folosite pentru ce au fost înfiinţate. Dar asta e deja istorie, trebuie să privim spre viitor. Suntem în continuare disponibili cu reţeaua mică pe care o mai avem de cinci-şase staţiuni, cu sprijinul cărora vrem să participăm la acest program de revigorare a pomiculturii.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2012

Vizualizari: 680


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI