Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

„Pohta ce-am pohtit…“

Cu toată împotrivirea comisarilor habsburgici, aflaţi în Ţara Românească încă din iunie 1598, de a întreprinde vreo acţiune împotriva Moldovei, Mihai este hotărât însă să intervină, cu atât mai mult cu cât Irimia Movilă adăpostise la curtea sa pe fostul principe al Transilvaniei, Sigismund, iar fratele său Simion Movilă urmărea să devină domn în Ţara Românească.

Moldova, sub sceptrul Măriei Sale

O oaste de lefegii din Transilvania, între care mulţi moldoveni, intră în Moldova pe 5 mai 1600, iar un alt corp trece Milcovul din Ţara Românească. După o luptă prelungită cu mercenarii lui Movilă, oştile lui Mihai ocupă Bacăul, apoi Romanul şi continuă înaintarea până la „un loc, anume Jajcea… Fu acolo, scrie Letopiseţul Cantacuzinesc, război mare oarecâtva vreme şi mulţi moldoveni şi leşi pieiră“.

Ieremia Movilă fuge în Polonia la Cameniţa, iar Mihai primeşte la Iaşi jurământul de credinţă al unor boieri moldoveni. Cum fiul său, Nicolae Pătraşcu, era nevârstnic, domnul instituie la conducerea principatului un consiliu de dregători munteni, între care Andronic vistierul, Sava mare armaş şi Negrea mare spătar, ce urmau să administreze ţara până la numirea de către Mihai a unui domn care să conducă în numele său şi după indicaţiile sale.

Vara anului 1600 este momentul culminant al puterii lui Mihai Viteazul. Voievodul stăpâneşte cele trei ţări române şi scrie cu mâna sa pe un act care cuprinde cererile comisarilor împăratului Rudolf: „Şi hotarul Ardealului, pohtă ce-am pohtit, Moldova, Ţara Românească.“

În hrisoave se intitulează „Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Niciodată un voievod român nu avusese sub ascul­tarea sa atâta întindere de pământ românesc. Şi semnificativ, scrie Constantin C. Giurescu, el exprimă nu numai voinţa sa de a cârmui cele trei state împreună, dar şi de a restaura integritatea lor teritorială.

Biruinţele şi personalitatea voievodului muntean au reţinut atenţia, cu precădere, oamenilor politici, a diplomaţilor vremii. Numărul documentelor externe care vorbesc despre Mihai Viteazul se ridică la peste patru mii. Cum Mihai avusese legături cu răsculaţii sârbi din zonele Vârşeţ şi Cladova, care între 1594-1596 luptau împotriva ocupaţiei turceşti, dar şi cu bulgarii care declanşaseră o mişcare împotriva stăpânirii otomane, comunităţile creştine din Peninsula Balcanică aşteptau de la el eliberarea de sub dominaţia otomană.

Au existat chiar zvonuri despre planurile voievodului român de a cuprinde şi regatul polon. Mai mult, Mihai a stabilit legături şi cu Feodor, ţarul Moscovei, de la care a primit în 1597 o însemnată sumă de bani ca danie pentru biserici, dar şi ca ajutor pentru lefegii.

Intervenţia externă

Dar ca de atâtea ori în istoria românilor, momentul de glorie durează puţin. Mihai are împotriva lui pe nobilii unguri, pe partizanii Movileştilor, dar şi pe proprii săi adversari din Ţara Românească. Această opoziţie n-ar fi pus în pericol unirea Ţărilor Române realizată de marele voievod dacă în sprijinul acesteia nu veneau oştile habsburgice conduse de generalul Basta şi cele polone comandate de marele cancelar Jan Zamoyski.

Evenimentele se precipită. Mihai pierde lupta împotriva lui Basta la Mirăslău. Tot în septembrie 1600, Moldova este ocupată de poloni, care restabilesc ca domn pe Ieremia Movilă.

Cum invazia oştilor străine era iminentă, Mihai trece munţii pe valea Buzăului pentru a-şi apăra ţara.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 20, 16-31 OCTOMBRIE 2011

Vizualizari: 1084



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI