Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Performanţele acestui an agricol se datorează şi cercetării

Pentru că ne aflăm la început de toamnă am ţinut să cunoaştem opiniile despre acest an agricol de la un om pe umerii căruia stau destule responsabilităţi, mai cu seamă în ceea ce priveşte starea cercetării agricole româneşti. Este vorba despre domnul Marian Verzea (foto), director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură Fundulea. Dar nu puteam vorbi despre agricultură fără să abordăm şi domeniul în care interlocutorul nostru îşi desfăşoară activitatea, mai exact cercetarea ştiinţifică, o muncă de bijutier care cere talent, geniu şi ale cărei rezultate nu pot fi văzute imediat.

– Încep cu o întrebare directă, pe care v-ar adresa-o orice cetăţean. Agricultura din acest an, din rezultatele cunoscute deocamdată, se deosebeşte de cea din anii anteriori?

– Sigur părerile sunt împărţite. Ceea ce vă pot spune eu este că într-adevăr bilanţul făcut la jumătatea anului, deci după recoltarea cerealelor păioase şi a celorlalte specii care au fost deja recoltate, este unul favorabil. Există diferenţieri pe teritoriul ţării, dar pe ansamblu rezultatele sunt bune. Sigur că ne-au ajutat şi condiţiile climatice, dar şi producătorii au meritul lor pentru că au început să conştientizeze că aplicarea rezultatelor cercetării ştiinţifice îi ajută să fie din ce în ce mai performanţi. Şi am să dau un exemplu care îmi este la îndemână, cel cu privire la grâu.

Performanţele lor deosebite se datorează şi faptului că cei mai mulţi dintre ei cultivă pe suprafeţe din ce în ce mai mari soiurile româneşti create de staţiunile noastre de cercetare, care dau aceste rezultate pentru că sunt obţinute în condiţiile climatice din România şi în ele sunt înglobate o serie de gene care conferă această adaptabilitate la condiţiile pedoclimatice. În consecinţă, în acest an producţiile lor au fost neaşteptat de bune, lucru care nu poate decât să ne bucure pentru că ne asigură pâinea pentru consumul din perioada următoare, dar şi ceva disponibilităţi pentru export.

Necesarul de sămânţă de grâu este încă acoperit

– Ştiind că cercetarea a trecut în această perioadă printr-o situaţie nu tocmai fericită, mă interesează în aceste condiţii dacă mai pot produce staţiunile de cercetare seminţele necesare consumului intern.

– Toată această perioadă de după '90 a fost una extrem de dificilă pentru unităţile de cercetare din domeniul agricol şi, din nefericire, ea continuă. Revenind la agricultură, unităţile de cercetare încă pot asigura cantităţi suficiente de seminţe din categorii biologice superioare, şi asta în condiţiile în care ne aflăm pe o piaţă liberă cu o concurenţă extrem de puternică, deci presiunea asupra celor care creează organisme noi este mare. Aş face o subliniere. În momentul de faţă, în materie de grâu, creaţiile institutului şi ale staţiunilor experimentale acoperă în fiecare an aproximativ 80% din ce se cultivă cu grâu în ţara românească, ceea ce înseamnă o suprafaţă apreciabilă. Dar, în acelaşi timp, am realizat că există loc pentru toată lumea, iar responsabilitatea noastră este de a asigura celor care încearcă să obţină producţii din ce în ce mai mari organisme biologice capabile în condiţii de tehnologie optimă.

Experienţa acumulată nu are cui să fie împărtăşită

– În cercetarea agricolă românească sunt câteva nume de prestigiu care au lucrat atât pentru floarea-soarelui cât şi pentru porumb şi grâu. Problema esenţială este dacă are cine să le ia locul.

– Ceea ce vă pot spune este că, într-adevăr, ţara noastră a avut prioritate pe plan mondial în ceea ce priveşte cercetarea la floarea-soarelui: primii hibrizi comerciali introduşi în producţie au fost de origine românească, fiind rodul muncii echipei conduse de prof. Vrânceanu. Şi în momentul de faţă liniile consangvinizate create la institut fac parte din hibrizii comerciali creaţi în comun cu diferite firme de prestigiu din lume şi pentru asta primim redevenţă, ceea ce ne asigură o oarecare independenţă din punct de vedere financiar.

Dar marea problemă care se pune este că, în general, în cercetarea ştiinţifică nu există o şcoală, ba din contră a existat şi încă se manifestă o ruptură între generaţii şi acesta este un lucru extrem de dăunător. Pentru că, oricât de bine pregătiţi ar ieşi absolvenţii de pe băncile facultăţii, ei ar trebui să aibă lângă cine să se formeze. Mai sunt puţini oameni dedicaţi activităţii de cercetare care pun pasiune în această activitate şi va fi foarte dificil pentru nou-veniţi să preia şi să ducă mai departe realizările obţinute până în momentul de faţă. Şi, atât timp cât retribuţia nu va fi pe măsura muncii, va fi greu să găsim oameni bine pregătiţi.

Câmpul experimental, principalul laborator

– Despre suprafeţele pe care le-a deţinut cândva institutul şi care s-au redus drastic în ultimii ani tot am mai vorbit. La ce nivel vă situaţi însă în ceea ce priveşte aparatura, dotarea tehnică?

– Aşa cum bine ştiţi, cercetarea agricolă în ultimii 20 de ani nu a beneficiat de un sprijin direct de la bugetul statului. Noi ne-am desfăşurat activitatea în general din surse proprii, de aceea o parte din sta­ţiuni nu sunt într-o situaţie prea fericită. La Fundulea am reuşit totuşi să menţinem un echilibru, ne-am închis cu profit şi numai în acest an, de exemplu, am investit aproximativ 1 milion de euro în maşini pentru câmpurile experimentale şi de producere a seminţei. Anterior, din proiectele de cerce­tare am reuşit să utilăm şi o parte din laboratoare şi în special pe cel de genetică moleculară, important pentru activitatea de viitor, unde s-au investit sume considerabile. 

Dar după cum bine ştiţi, principalul nostru laborator este câmpul experimental. Noi suntem o instituţie de cercetare cu un pronunţat caracter aplicativ. Dar ar fi bine să discutăm aici şi de cercetarea fundamentală pentru că probabil noi am pierdut pasul faţă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi din cauza faptului că am neglijat acest sector.

La grâu, dacă reuşim să facem faţă concurenţei este pentru că am avut colective de cercetare fundamentală care au lucrat pentru programele de ameliorare, au creat material, au făcut transfer de gene din speciile sălbatice, au introdus metode moderne de biotehnologii. Fără cercetarea fundamentală ca parte componentă a celei aplicative, progresele nu pot fi pe măsura aşteptărilor.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2011

Vizualizari: 606



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI