Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Performanţa, în viziunea unui specialist care a fost şi ministru

Vom discuta în această ediţie despre performanţa în agricultură, o temă care poate să mire, pentru că vorbim de o agricultură de subzistenţă şi semisubzistenţă. Performanţa este cea care ar putea scoate agricultura la liman într-o ţară care în mod sigur se va confrunta cu acea criză alimentară despre care se vorbeşte, şi nu în van. Interlocutorul meu este un om care a dedicat o viaţă agriculturii, domnul prof. univ. dr. Ioan Oancea, fost ministru al agriculturii şi fost fermier în Câmpia Bărăganului.

- Sunteţi cu siguranţă un om preocupat de performanţă, chiar am în faţă o nouă carte a dumneavoastră cu titlul „Tehnologii agricole performante“.

- Este vorba despre cea de-a treia ediţie, cu ultimele noutăţi în domeniu. Agricultura evoluează şi cerinţele sunt tot mai mari. Dar la noi, şi o spun cu tristeţe, ea nu mai este sprijinită la nivelul la care trebuie. Ne aşteaptă vremuri grele din punctul de vedere al alimentaţiei, şi nu numai pe noi. 

Ministerul pare a fi legat de mâini

- Ministerul Agriculturii este optimist, susţinând că vom avea o producţie de grâu peste ce am realizat în anii trecuţi. E greu, totuşi, să ne pronunţăm până nu vedem grâul în hambar.

- Ca om care a lucrat în această instituţie, am impresia că ministerul ca atare nu este nici el sprijinit corespunzător de guvern şi de cei care conduc soarta ţării. Inclusiv structura organizatorică, după părerea mea, lasă de dorit. Acţiunile sanitar-veterinare, problemele fitosanitare, agenţiile de plăţi sunt separate. Altfel spus, foarte multe dintre funcţionalităţile importante ale agriculturii nu mai sunt la minister. Ca să nu mai vorbim de Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare care, la fel, este foarte importantă. Toată lumea trage de cei care conduc acum Ministerul Agriculturii, dar trebuie spus că, din păcate, ei nu au pârghiile necesare de a acţiona unitar în sprijinul producătorului agricol.

Ceva scârţâie rău

- De la o vreme, parcă ceva scârţâie. De ce producţiile noastre agricole, la potenţialul de climă, sol, dar şi uman pe care îl avem, vizează totuşi neputinţa? Suntem cu mult sub Uniunea Europeană.

- Citeam ceea ce spunea savantul Gh. Ionescu-Şişeşti în 1931, citat care sună cam aşa: „Dacă proprietatea ţărănească nu va fi în stare să hrănească oraşele, să dea un prisos de produse agricole pentru export atunci România va fi nevoită să se întoarcă la forme de viaţă socială cu totul primitive. Partidele politice au dărâmat spiritul de asociaţie, acesta fiind unul dintre mijloacele importante de asigurare a progresului şi de a putea întrebuinţa cu folos mijloacele pe care ştiinţa şi tehnica modernă le pune la îndemâna agriculturii“. Cât este de valabilă şi la această oră afirmaţia marelui academician!

Care şansă?

- Se vorbeşte foarte mult în ultima perioadă despre agricultura de subzistenţă şi de semisubzistenţă. Fără îndoială, mare suprafaţă se află încă în proprietatea unor zeci de mii de oameni, dar să nu uităm că problema noastră de bază rămâne asigurarea nevoilor pieţei. Rimează acest tip de agricultură cu ceea ce oferă restul lumii ca model?

- În niciun caz. Eu chiar aş zice că dacă şi-a  închipuit cineva că noi am fost primiţi în UE să ne fie nouă bine este un naiv. Odată intraţi aici trebuie să înfruntăm competiţia valorilor: cine lucrează mai bine, cine are pricepere mai multă, cine este organizat corespunzător acela este mai performant.

După toate prognozele care există, singura şansă a României este agricultura şi nu are sens să mai insistăm asupra potenţialului deosebit de care dispunem. Este clar, condiţii avem, dar trebuie şi un sprijin şi, cum spune şi zicala, cel mai bine e să te ajuţi singur şi să nu stai să-ţi pice de la alţii. Trebuie să ne organizăm noi corespunzător la nivel central, judeţean şi să-i sprijinim pe cei care cultivă pământul şi cresc animalele.

Nepăsători în faţa foametei care va veni

- Îmi vin în minte biotehnologiile şi îmi amintesc că am avut cândva o experienţă extraordinară în urma cultivării soiei modificate genetic. Ajunsesem la peste 550 de mii de hectare, dar ni s-a interzis să mai cultivăm în timp ce continuăm să importăm şroturi de soia din statele americane.

- Acesta este un exemplu tipic referitor la ce vă spuneam mai devreme: asta ne doresc cei cărora ne-am alăturat în 2007. Se ştie că, în cazul culturii de soia, România are tradiţie îndelungată şi condiţii deosebit de favorabile care în alte state nu există. Acesta este şi motivul pentru care toată Europa de Vest consumă şroturi aduse din SUA unde se cultivă soia modificată genetic. Ne dau şi nouă aceste şroturi, în timp ce fermierilor români şi procesatorilor le este interzis să le producă.

Este o chestiune total anacronică. Ministerul, sprijinit de cei de la guvern, trebuie să discute această problemă la Uniunea Europeană pentru că performanţele acestei culturi sunt spectaculoase. Într-o lume flămândă, cu probleme alimentare deosebite, este păcat să nu foloseşti ingineria genetică în obţinerea de hrană.

- Am vorbit de soia, dar acum, pentru că aţi lucrat aici, în sudul ţării, trebuie să ne amintim şi de orezăriile de excepţie pe care le aveam. Aflu că acum vreo 10 mii de hectare sunt cultivate de nişte trusturi italiene cu un succes enorm. De ce nimeni dintre ai noştri nu a văzut până acum acest potenţial?

- Aveţi dreptate, la Stăncuţa, în judeţul Brăila, de exemplu, nişte italieni au preluat orezăria de la fostul proprietar. Ei folosesc tot corpul agronomic care lucra acolo şi cultivă pe 3.000 ha de orez cu nişte performanţe extraordinare. Contraexemplu vă dau Chirnogii, care cultivau tot 3.000 ha de orez, dar unde nu se mai cultivă nici măcar un hectar. Nu este în ordine. Şi cel mai mare păcat e că amenajările sunt făcute. Trebuie doar întreţinute şi reparate şi cu puţin efort se poate face şi aici performanţă, mai ales că există şi sursa de apă care este Dunărea. Iar cerinţele pentru orez sunt formidabile.

- Deşi oameni de ştiinţă de talie mondială atrag atenţia asupra crizei alimentare, făcând chiar o listă a celor mai afectate state, la noi nimeni nu ia în seamă aceste prognoze. Mergem parcă orbeşte şi de aici şi rezultatele pe care le avem.

- Din păcate, aşa este. La noi, în foarte multe funcţii de decizie sunt oameni care nu au competenţa necesară şi mai stau foarte rău şi cu corectitudinea. Or, fără aceste două calităţi, nu poţi conduce agricultura ţării. Nici măcar o fermă, o întreprindere. De aceea cred că în fiecare funcţie de decizie trebuie să punem oameni competenţi şi corecţi, pentru că altfel nu vom putea avea performanţă.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2011

Vizualizari: 834



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI