Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Pentru împlinirea unui vis

Luptător pentru drepturile patriei şi ctitor al ţării de astăzi, cum îl numeşte C. Giurescu, Mihai Viteazul este, alături de Ştefan cel Mare, întruchiparea eroismului, este izvor de putere, de încredere şi speranţă pentru poporul românesc. Cu o origine nesigură – unii îl consideră fiu nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, alţii „domnişor“, adică nelegitim al aceluiaşi domnitor, iar cronicarul Radu Popescu scrie că tatăl său ar fi fost „om mare şi bogat“ – Mihai s-a îndeletnicit în tinereţe cu negustoria, a ocupat demnităţi – ban sau bănişor de Mehedinţi, apoi mare postelnic şi mare agă, iar în 1593, pe timpul lui Alexandru cel Rău, ocupă cea dintâi dregătorie a ţării, cea de mare ban.

Era foarte bogat – din dreptul oraşului Caracal şi până la Dunăre, proprietăţile viitorului domn cumpărate „…din truda şi din slujba pe care a slujit-o domnia mea şi din averile domniei mele, din dajdia satelor şi a ţiganilor“ totalizau aproape 69 mii de hectare în 44 de sate. Implicat într-un complot împotriva lui Alexandru cel Rău, Mihai fuge în Transilvania, apoi ajunge la Poartă, unde reuşeşte să ia domnia, după ce a împărţit „daruri fabuloase“, potrivit obiceiului.

Biruri peste biruri

Pentru a-şi putea plăti datoriile, proaspătul domn pune asupra ţării noi dajdii. De această stare de lucruri profită boierii care, spune Nicolae Iorga, „cumpărau moşiile pe care ţărănimea deznădăjduită nu mai era în stare să le păstreze… Hotarele celor puternici cotropeau astfel averea celor săraci“. Mai mult, încălcând tratatele încheiate cu Înalta Poartă, musulmanii încep să se aşeze la nord de Dunăre. La toate acestea se adaugă haraciul care în 1593 ajunge la 155 mii de galbeni, care a determinat o tensiune ce s-a repercutat şi asupra păturii conducătoare reflectată în însăşi hotărârea de a lupta împotriva otomanilor, cu atât mai mult cu cât conjunctura europeană era favorabilă.

Liga sfântă împotriva Imperiului Otoman

Papa Clement al VIII-lea îi îndeamnă pe monarhii creştini să se unească în jurul împăratului Germaniei Rudolf al II-lea pentru a porni la luptă împotriva turcilor. La acest apel răspund favorabil Filip al II-lea al Spaniei şi ducatele italiene Toscana, Mantova şi Ferrara. La rândul său, Mihai – care dorea să se opună cu toate mijloacele împilării la care era supusă Ţara Românească – încheie o înţelegere cu Aron Vodă şi Sigismund Bathory, cei trei stăpânitori jurând „ca să fie nedespărţiţi unii cu alţii“.

Începutul luptei antiotomane

Pe 13 noiembrie 1594, creditorii sunt chemaţi la vistierie pentru lichidarea datoriilor. Tunurile pregătite din timp au prăbuşit zidurile clădirii, iar oştenii desăvârşesc prăpădul. Sunt trecuţi prin sabie şi cei două mii de turci aflaţi în Bucureşti, comandaţi de emirul Ali Djan. „Apoi, scrie cronicarul, Mihai, chemând poporul şi făcând să se ardă poliţele şi cărţile, au făcut să se ştie că, aşa cum se libera pe sine de toate datoriile sale, aşa elibera pe supuşi de orice sarcini şi cine vrea să-l urmeze să fi ca dânsul. Adică strigarea la oaste.“ Aron Vodă proceda la fel şi în capitala Moldovei, astfel că răscoala împotriva otomanilor devine generală. Era primul pas în îndeplinirea unui vis.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2011

Vizualizari: 746



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI