Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Parazitoza ovinelor, cea mai costisitoare boală

„Patologia ovinelor“ este dominată de doi factori: „viaţa în turmă“ şi gradul ridicat al parazitozelor care, după anumite evaluări, depăşeşte 70% din cazurile de îmbolnăviri la această specie. Aceşti doi factori sunt însă corelaţi, aglomerările de ovine favorizând transmiterea şi, în mod indirect, proliferarea paraziţilor. Consecinţele economice ale prezenţei parazitozelor la ovine sunt bine cunoscute şi demonstrate. Ele se exprimă în morbiditatea şi mortalitatea ridicate, scăderea producţiei, valorificarea ineficientă a hranei, scăderea rezistenţei organismului etc.

Reguli pentru diagnosticare

Necesitatea distrugerii parazitozelor la ovine este obligatorie şi trebuie să cuprindă acţiuni concrete asupra animalelor, păşunilor şi sistemului de creştere.
Deşi în majoritatea turmelor de ovine se semnalează aceleaşi tipuri de infestaţii parazitare, combaterea acestora implică două aspecte importante: diagnosticul şi tratamentul.
Diagnosticul majorităţii parazitozelor importante la ovine se bazează pe examenul coprologic, care va fi efectuat de cel puţin două ori pe an, de preferinţă în perioadele cu infestaţii puternice (primăvara şi toamna).

Acesta trebuie să respecte câteva reguli:

• recoltarea probelor: se va evita recoltarea prin sondaj a unui procent mediu din turmă, care nu ar da decât rezultate puţin concludente. Se vor recolta probe individuale (direct din rect) de la animale alese, pe cât posibil, dintre cele suspecte (abătute, lână aspră fără luciu, tuşesc, partea posterioară murdară etc.);

• interpretarea rezultatelor: rezultatele exprimate în cifre, reprezentând numărul de ouă pe gramul de fecale, sunt interesante. Însă cu o valoare limitată, pentru că este imposibil de a se fixa o limită de la care tratamentul ar fi indicat, în condiţiile în care un anumit număr de ouă existent în crotine corespunde unui număr extrem de variabil de viermi adulţi din tubul digestiv. Nu trebuie uitată situaţia în care la un rezultat negativ coprologic să avem exprimări clinice foarte violente provocate de paraziţi tineri, care nu au încă capacitatea de a elimina ouă. Cu toate aceste precizări, diagnosticul coprologic are o valoare importantă, permiţând să se detecteze periodic principalele tipuri de paraziţi într-o turmă.

Administrarea medicamentelor

În cazul tratamentului trebuie respectate două aspecte:
− alegerea medicamentului, ţinând cont că pentru acelaşi agent etiologic există un număr mare de medicamente disponibile;
− momentul aplicării medicamentului.

Tratamentul turmei se poate face:
• atunci când animalele prezintă tulburări clinice (diaree, creştere întârziată etc.). Această metodă nu este rentabilă, nepermiţând o creştere normală a animalelor;
• când proporţia de ouă de paraziţi din crotine depăşeşte un anumit procent. Este tot o metodă nerentabilă pentru că nu există corelaţie între numărul de ouă de paraziţi din fecale şi numărul paraziţilor adulţi din organism (intestin);

Tipuri de tratament

Acestea sunt de două feluri:
• strategic, adesea neadoptat din cauza diferenţelor considerabile de infestaţie de la un an la altul, în funcţie de variaţiile climatice;
• tactic, aplicat numai când condiţiile climatice (temperatură, ploi abundente) prevăd o intensificare a parazitismului. Această metodă presupune o cunoaştere perfectă a biologiei paraziţilor.

În concluzie, se recomandă o combinare a acestor metode, realizându-se astfel tratamente mai puţine, administrate în mod regulat, în fiecare an, şi tratamente suplimentare, a căror administrare se hotărăşte în funcţie de climă, de rezultatele examenului coprologic, de tratamentele aplicate sau nu pe păşune şi de densitatea animalelor pe suprafaţa ei.

Important este şi sistemul de păşunat

Pentru o luptă eficientă împotriva paraziţilor, trebuie să avem în vedere sistemul de creştere.

Un aspect important este sistemul rotaţiei păşunilor. Păşunatul prin rotaţie, favorabil creşterii ierbii, este eficient şi în lupta împotriva helmintozelor.
Împotriva strongilatozelor digestive şi respiratorii se recomandă parcelarea păşunii. Este necesar să se asigure o pauză de păşunat de o lună pentru Dictyocaulus şi două luni pentru Strongilii digestivi. Utilizarea fiecărei parcele nu trebuie să depăşească
3-4 zile, pentru ca elementele infestante eliminate prin fecale (ouă, larve) să nu atingă stadiul infestant.

Împotriva fasciolozei se propune împărţirea păşunilor în zone uscate  şi zone mlăştinoase. Turma se menţine cel puţin 10 săptămâni în zone uscate (ouăle eliminate nu se pot dezvolta), după care sunt tratate. După tratament, animalele sunt duse în zona mlăştinoasă a păşunii, unde nu rămân mai mult de 9 săptămâni (în această perioadă ele se pot reinfesta, dar niciun parazit nu are timp să devină adult pentru a elimina ouă şi a reinfesta păşunea).

Un astfel de sistem de rotaţie a păşunilor ar trebui să ducă, în mod progresiv, la eliminarea totală a fasciolozei din zona respectivă.

Sistemul de creştere se aplică cu scopul unei dezvoltări favorabile a mieilor. Aceştia folosesc fiecare parcelă înaintea turmei, deci nivelul primei infestări este slab, iar dezvoltarea animalelor este bună.

În  cazul în care vor fi menţinuţi în adăposturi, mieii primesc nutreţuri combinate şi fân, evitând astfel infestaţiile puternice din primăvară.

În situaţia în care toate animalele rămân în adăposturi, li se va administra iarbă proaspătă cosită de pe păşuni, dispărând astfel orice reinfestare a păşunilor.

Prof. dr. Dumitru Militaru, preşedintele Secţiei de Medicină Veterinară a ASAS
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2011

Vizualizari: 1749



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI