Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Palatul Mogoşoaia, bijuteria care uimea o Europă

A fost odată un palat, numit, după localitatea în care se afla, Mogoşoaia. O frumuseţe... Şi am spus tot doar printr-un singur cuvânt. O Europă întreagă se minuna de amplasament, poziţie, arhitectură, mobilier, tablouri, de tot. Era o bijuterie în adevăratul sens al cuvântului. L-a făcut, când a domnit, Brâncoveanu. L-a refăcut, când l-a primit cadou, Martha Bibescu. Acum, pe lângă faptul că multe lucruri minunate de acolo s-au transformat în kitsch, nici nu ne mai putem lăuda multă vreme că e al poporului. A fost revendicat de urmaşii, cum s-ar zice în popor, de al nouălea neam, ai principesei Martha Bibescu. Dar, ce să facem şi ce să zicem? Ăsta e cursul vieţii şi noi trebuie să admitem şi lucrurile alandala care se întâmplă.

Ascensiune şi declin

De curând, nişte tineri pasionaţi de frumos, istorie, artă, care îmi sunt şi foarte apropiaţi, au făcut un drum până la Mogoşoaia. Să-l vadă, înainte ca Palatul să fie retrocedat. Şi să mai afle ceva amănunte despre existenţa sa prin timp. Aşa, cum ştie şi copilul din clasele primare, palatul a fost construit de Constantin Brâncoveanu, în chiar dulcele stil brâncovenesc, pentru unul dintre fiii săi. Brâncoveanului i-a plăcut ce a ieşit după construcţie, pentru că, pe timpul vieţii, acest palat a fost una dintre cele mai dragi reşedinţe ale sale. El cumpărase locul, cu mai multe locuinţe, de la văduva boierului Mogoş. Înainte de a ridica maiestuosul palat şi înainte de a fi domnul ţării, Brâncoveanu, cu doamna sa, înalţă, aşa cum făcea orice domnitor, o biserică. Şi, când nenorocirea s-a abătut asupra familiei sale, de şi-au dat toţi duhul în închisoarea Edicule, minunăţia de palat a fost devastată şi transformată în han.

Când se întoarce din exil, familia Brâncoveanului – ce a mai rămas din ea – primeşte domeniul înapoi. Abia mai târziu, peste o sută şi ceva de ani, domnitorul Gheorghe Bibescu, soţ al lui Zoe Mavrocordat, devenită moştenitoare a palatului, se apucă de renovat clădirile. Lucru pe care îl fac, pe mai departe, şi descendenţii săi, aceştia şi extinzând, în timp, palatul, grădinile, domeniul. De la Marie Nicole Bibescu, fiica lui Niculae Bibescu, avea să cumpere, în 1912, într-o stare destul de avansată de degradare, principele George Bibescu o parte din frumoasa moşie. Este momentul în care i-l face cadou Marthei, soţia sa.

De numele acestui Palat se leagă o foarte mare parte din ascensiunea şi recunoaşterea de care s-a bucurat edificiul. Frumoasa, deşteapta şi erudita Martha Bibescu începe să renoveze şi să extindă palatul şi parcul de lângă lac, cheltuind o avere pe aceste lucruri. Numai despre eforturile ei de a face locul mirific s-ar putea scrie o carte. Mult mai târziu vin şi pun ochii pe domeniu legionarii. Nici comuniştilor nu le-a displăcut. Dar Martha, care s-a luptat ca o leoaică, reuşeşte să obţină titlul de monument istoric şi salvează astfel palatul. Numai patru ani, însă. În 1949 tot domeniul de la Mogoşoaia trece în proprietatea Statului. De aici, se furase şi se devastase însă o parte însemnată din ce lăsase Martha. Se spune că, zile în şir, plecau de la moşie camioane pline ochi cu de toate. Ajuns pe mâna comuniştilor, palatul devine, în timp, casă de creaţie pentru scriitori. Unul dintre prefe­raţi era Marin Preda, care a scris printre altele celebrul roman „Cel mai iubit dintre pământeni“.

Lenin şi Petru Groza.

Şi, parcă ai zice, într-o bătaie de joc, au fost aduse, după Revoluţie, la Mogoşoaia, la palatul Brâncoveanului şi al Marthei, statuile unor lideri comunişti, culese de prin Bucureşti: Petru Groza şi Vladimir Ilici Lenin! Poate că, dacă cel care le-a dat jos cu macaraua proprie, într-un dispreţ total faţă de comunişti, Gheorghe Gavrilescu, nu s-ar fi sinucis patru ani mai târziu, s-ar fi ocupat pe mai departe de soarta statuilor. Poate... Cert e doar că nimănui nu-i mai pasă de ele. Răsturnate cu faţa în jos, cele două monumente par să muşte, într-o sacadată durere şi înfrângere, ţărâna Mogoşoaiei. Din somnul lor fără vise îi tulbură adesea doar hoţii de fier vechi. Un braţ, un picior, un deget, tot ce se mai poate tăia din statui înseamnă nişte bani pentru aceştia. Paznicii, oameni fără vreo forţă nemaipomenită, nu fac faţă rromilor, care vin dotaţi cu flex, daltă şi bomfaier ca să smulgă un pic de fier statuilor. Responsabil de starea celor două imense trupuri – nişte cadavre ale unei epoci apuse – este Ministerul Culturii, dar acesta a uitat de ele. Ca şi de altele... Ca de toate...

Moştenitorii

Anul acesta, la începutul primăverii, Christopher John Ghika, cetăţean britanic, împreună cu sora lui, Jeanne Valentine Louise Ghika-Comăneşti, a depus acţiune de revendicare a palatului la Tribunalul Bucureşti. Cei doi, reprezentaţi în instanţă de fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica, au arătat că sunt moştenitorii Marthei şi că au drept de proprietate asupra întregului domeniu. Ei afirmă că exproprierea s-a făcut ilegal şi că, în fond, statul nu are niciun drept asupra moşiei. Dacă retrocedarea nu se poate face, moştenitorii cer valoarea domeniului în bani, suma estimativă fiind de zece milioane de euro, urmând ca experţii să stabilească exact.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2010

Vizualizari: 907



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI