Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Pădurile în Lunca Dunării, atâtea câte au mai rămas

Interviu cu ing. Mihaela Vieru, şef birou tehnic, Direcţia Silvică a judeţului Călăraşi

În judeţul Călăraşi există 20.000 ha împădurite. Specificul acestei zone de Sud a României îl reprezintă pădurile de plop, salcie, salcâm şi foarte puţine de stejar. Plantaţiile se găsesc în proporţie de 90% în baltă şi pe terase. Zona este „sensibilă“ din punctul de vedere al silvicultorilor, pentru că pădurile se întind de la Borcea până la Dunăre. Ca să ajungă în pădure, lucrătorii silvici sunt nevoiţi să facă un ocol foarte mare, deoarece terenul agricol existent în zonă este concesionat şi nu îl pot traversa.

Închistarea, marele pericol

Specialiştii spun că nu se mai face silvicultură cum se făcea odată. Astăzi nu mai vezi picior de ţăran sau de locuitor al satelor să facă ceva pentru pădure. Nu mai există forţă de muncă, nu mai sunt utilaje performante.

Rep.: Ce vă afectează cel mai mult, doamnă inginer?

M.V.: Închistarea în norme. Nu există deschidere, adaptare la situaţia existentă. Noi am fost mereu o mingie de ping-pong. Am aparţinut fie de Mediu, fie de Agricultură... Când am avut Ministerul nostru, al Silviculturii, ştiam că cineva se interesează de soarta pădurilor. Acum Direcţia Agricolă ne consideră subordonaţi, dar nu se implică în problemele noastre.

Rep.: Cum lucraţi, cum vă descurcaţi?

M.V.: Foarte greu. Noi nu suntem ca la Stat: vine luna, iei banii... La noi nu e aşa. Vindem lemnul, banii îi obţinem periodic, nu poţi să achiziţionezi ce îţi trebuie, să spui că eşti asigurat, aşa cum sunt agricultorii... Înainte au fost păduri pe suprafeţe mult mai mari, erau conduse în regim silvic, erau lăsate să crească singure, dar de când s-a pus problema să faci producţie de lemn pentru cherestea şi nu pentru foc, au intervenit lucrări de plantare pe anumite scheme, mai mari. Într-o perioadă erau culturi de plopi, irigate, pentru celuloză, or acum nu mai merg: se caută sau nu se caută! La rândul lor, cei care cumpără lemnul de la noi nu au unde să îşi desfacă furnirul şi placajul şi ceea ce produc...

De ce ungurii pot, iar noi NU

Rep.: Într-o discuţie anterioară, îmi vorbeaţi despre experienţa silvicultorilor din Ungaria...

M.V.: Da, la unguri este restructurare în adevăratul sens al cuvântului. Adică: la birou sunt doi, trei ingineri. La noi sunt mulţi pentru că ni se cer foarte multe situaţii. Parcă am fi la statistică. Se cer prea multe date şi nu ştiu dacă folosesc la ceva. La colegii din Ungaria, cei care lucrează în teren sunt specialişti, nu ca la noi. Pădurarul are şcoală tehnică, iar şeful de district, studii universitare. Este lăsat la latitudinea lor dacă să execute sau nu o lucrare. Numai atunci când lucrarea este de o complexitate mai mare intervine Ocolul. Din informaţiile mele (am fost acolo în urmă cu şase ani), o parte din lucrări sunt subvenţionate de stat şi, după caz, atunci când era nevoie se acceptau transferuri de fonduri de la munte la câmpie...

În aşteptarea reformei, specialiştii oferă soluţii

Rep.: Cum vedeţi dumneavoastră reforma în silvicultură?

M.V..: În primul rând, să se permită ca personalul de teren să se privatizeze. Să-şi facă firme. În felul acesta ar fi interesaţi... aşa vine altul, cine ştie de unde, să-i execute lui lucrările. De ce nu şi-ar face el puieţii, de exemplu? De ce să luăm puieţii de la firme care n-au nicio treabă cu silvicul­tura? Personalul silvic ar avea un venit suplimentar şi ai putea să contezi pe el. Acum nici cantoane nu mai sunt! Pădurarul de la ţară unde să locuiască?

Rep.: Care ar fi viitorul?

M.V.: Am o mare nedumerire. Toată lumea zice că sunt păduri insuficiente şi aşa este. Se pune problema să împă­durim şi alte terenuri, am face asta dacă am avea terenuri, dar terenurile agricole apte pentru asta sunt concesionate. Acum toţi suntem în acelaşi minister, atât agricultura, cât şi silvicultura: De ce nu se ia o măsură? Să primim terenuri de la agricultură. Cu mulţi ani în urmă, printr-un decret, s-au luat terenuri de la pădure şi s-au introdus în circuitul agricol... Ar putea acum să se facă acelaşi lucru, cu bani de la buget, că din altă parte n-au, să împădurim treptat. Or, nu mişcă nimeni nimic. Exact ca şi în cazul perdelelor forestiere care au rămas... în aşteptare.

Rodica SIMIONESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2009

Vizualizari: 666



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI