Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Noua Ordine Mondială (II)
Ce este şi ce ascunde?

Vă supunem judecata la o nouă meditaţie asupra provocărilor pe care ni le propun cluburile care reunesc creierele ce se socotesc a reprezenta elita mondială. Dacă ar fi să le identificăm, atunci am intra în conflict cu cele mai elevate creiere mondiale, care ţin să avertizeze că de acum omenirea este la picioarele lor.

Cel puţin aşa susţin autorii studiului care în episodul ce urmează încearcă să ne introducă în intimitatea sistemului care ar avea ca obiectiv prelungirea actualei crize până la limita epuizării economiei mondiale.
Caracatiţa care ne cuprinde

Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează „munca murdară“ pentru aşa-zisa elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale.

Aici îşi au originile scepticismul şi sintagma „teoria“ conspiraţiei. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Un anacronism

Criza financiară vine din marile centre comerciale – New York, Londra, Paris, Tokyo, Hong Kong.

„În prezent, succesele şi eşecurile globalizării sunt şi cele mai afectate din punctul de vedere al falimentelor şi al şomajului din industria financiară.
În marile centre urbane se află epicentrul crizei actuale. În faza a doua a crizei, pe măsură ce aceasta se extinde către industrii, criza va atinge şi marile centre industriale.
Fondul Monetar: „Vreţi bani? Vom tipări mai mulţi“

În curând, Fondul Monetar Internaţional ar putea ajunge la fundul sacului de bani, în condiţiile în care numărul ţărilor care solicită fonduri de ajutor este tot mai mare.
Astfel de cereri vin din toate colţurile lumii, de la Europa de Est până la America Latină, Africa şi Asia.

Brad Setser, expert la faimoasa organizaţie francmasonică Council for Foreign Relations (CFR), declara că nevoia de finanţare externă a tuturor ţărilor vizate de FMI ajunge la 5.000-6.000 miliarde de dolari şi atenţionează că „suma ar scufunda complet Fondul Monetar“.

Pentru a obţine lichidităţi, Fondul poate emite obligaţiuni în nume propriu, pe pieţele financiare. Instituţia nu a apelat însă niciodată la această opţiune. A preferat să solicite depozite din partea celor 185 de state membre.

Opţiunea de forţă majoră este de a tipări bani, prin emisiuni tip Special Drawing Rights, instrument financiar preferat şi deja folosit de FMI şi de Banca Mondială. Asta nu e altceva decât o invitaţie „fără perdea“ pentru ca inflaţia să crească şi mai mult. În curând, nicio monedă financiară nu va mai valora nimic, fie că se numeşte dolar, euro şi yen.
 - va urma -

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2009

Vizualizari: 648



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI