Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Mucarerul mare şi alte peşcheşuri

Cucerirea Daciei a avut drept consecinţă îmbunătăţirea situaţiei financiare a Imperiului Roman prin construirea de fortificaţii, apeducte, teatre etc., iar pentru cetăţenii de rând scutirea de impozit pe anul 106, ba mai mult, fiecare contribuabil a primit de la împărat câte 650 de dinari. Serbările în cinstea victoriei au durat fără întrerupere 123 de zile, cu participarea a 10 mii de gladiatori.

Toate acestea s-au realizat cu prada fabuloasă luată de romani – producţia de aur şi argint estimată pe 30 de ani – turme de vite, arme, prizonieri. A fost începutul unui jaf care a culminat cu „eliberarea“ din august 1944, prin exploatarea sălbatică a resurselor naturale pentru plata datoriilor de război şi apoi prin „colaborarea frăţească“ cu ajutorul sovromurilor şi a CAER-ului.

Astăzi vă propun un scurt popas în secolul al XVII-lea, o epocă numită de istorici „de înnoiri în spirit european“, acestea paralel cu spolierea de către „Stambul“ a Ţărilor Române, aşezate, cum frumos spunea cronicarul Grigore Ureche, „în calea răutăţilor“.

La urcarea pe tron, pretendentul trebuia să achite o obligaţie sub formă de pişkeş. Astfel, Alexandru Iliaş plăteşte în 1620, la obţinerea tronului Moldovei, 10 milioane de aspri (83.333 de galbeni), iar Radu Mihnea trimite la preluarea tronului Ţării Româneşti şase milioane de aspri (circa 50 mii de galbeni). Aceşti bani erau oferiţi în afara haraciului (tributului) care, începând din anul 1615, trebuia plătit cu anticipaţie.

Ţara Românească avea stabilit ca tribut 40 de mii de galbeni, iar Moldova, între 35-40 de mii. Haraciul a rămas oarecum stabil până la urcarea pe tron a lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, când a cunoscut o majorare cu 30%. La sfârşitul domniei lui Constantin Brâncoveanu, haraciul muntean se ridica la 92 mii de galbeni.

„Cursul de schimb“

Plata tributului se făcea prin intermediul reprezentantului fiecărui principat la Poartă. Aceştia au surpriza să afle că, începând din mai 1620, vor trebui să mai achite un impozit pentru „monedele ciuntite şi slabe ale tributului“, impozit care a ajuns pentru moldoveni la 900 de mii şi pentru munteni la un milion de aspri.

Mai mult, ca urmare a devalorizării monedei turceşti – asprul – visteria otomană reţinea o sumă compensatorie. Se mai plăteau apoi taxa oilor, dar şi o alta destinată acoperirii pagubelor casapilor ienicerilor din „Stambul“, taxă care ajunge pe timpul lui Ştefan Tomşa al II-lea al Moldovei la circa 27 mii de taleri mari. Se mai adaugă apoi peşcheşul anual de Bayram, câte 20 de pungi pentru fiecare principat, precum şi cel prilejuit de urcarea pe tron a unui nou sultan. La încoronarea lui Murad al IV-lea, domnul Moldovei a plătit aproape 135 mii de aspri.

La jumătatea secolului, obligaţiile domnilor români se agravează prin instituirea mucarerului mare şi mic, adică darea de confirmare trienală şi anuală a domniei.

Pentru mucarerul mare, ambele ţări române dădeau sultanului 150 de pungi, pentru validé (mama sultanului) se trimiteau 50 de pungi, iar pentru şeful haremului împărătesc, 10 pungi. Toate acestea întreceau uneori valoarea haraciului, care pe timpul domniei lui Dimitrie Cantemir valora 65 mii de taleri, iar peşcheşurile circa 95 mii. Acest cortegiu de dări suplimentare oficiale, la care se adaugă şi ruşfetul (mita), au înăsprit sarcinile fiscale ale Ţărilor Române.

În 1603, domnul Moldovei Ieremia Movilă se plângea că tătarii i-au jefuit peşcheşurile aflate în drum spre capitala imperiului: patru legături (cuprinzând fiecare 40 de bucăţi de blănuri de samur), patru „dinţi de peşte“ (colţi de morsă), 16 cai şi 8.600 de galbeni.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2011

Vizualizari: 2094



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI