Imprimati articolul

Mănăstirea Hadâmbu, o oază de linişte şi închinare

Pe drumuri sinuoase, până nu de mult desfundate, între dealuri, departe de oraşe şi de freamăt lumesc, se înalţă ca o cruce a firii Mănăstirea Hadâmbu, slăvit loc de închinare şi de linişte pentru miile de credincioşi ce îi trec zilnic pragul.

Din pisania dăltuită în piatră, situată deasupra uşii de la intrarea în biserică, se consemnează: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh a reînnoit şi a făcut această biserică dumnealui Iani Hadâmbu în pădurea Iaşilor din Dealul Mare, unde este hramul Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu în zilele lui Io Ghiorghe Ghica Voievod în anul 7161 (1659), septembrie 8.“

Mănăstirea Hadâmbu, după numele ctitorului, fost chelar, este un complex monastic fortificat, cu ziduri ridicate din piatră sub forma unei fortăreţe capabile să reziste frecventelor atacuri venite de la necredincioşi dar, nu de puţine ori, de la oşti creştine.
Asemeni altor monumente, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă vicisitudinii istoriei atât de zbuciumate a locului. Închinată Mănăstirii Galata, apoi Sfântului Mormânt de la Ierusalim, sfântul lăcaş a fost vieţuit de multe generaţii de călugări greci până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când, prin secularizarea averilor mănăstireşti, aceştia au fost obligaţi să părăsească mănăstirea.

Lăsată în părăsire până în 1937, mănăstirea a fost repopulată cu monahi, a cunoscut o scurtă perioadă de înflorire până în 1960, când călugării au fost alungaţi de autorităţile de atunci.

Au trecut ani şi locul a intrat în uitare, „unde niciun drum de costişă nu mai era“, după cum spune părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă, până în 1990 când, după o nouă resfinţire, sfintele odoare au fost aşezate cu cinste în biserică, iar vechea mănăstire a devenit loc de închinare pentru credincioşi din întreaga ţară şi nu numai.

Renumele mănăstirii este dat de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ţinând Pruncul în partea dreaptă (stânga privitorului) şi de alte trei icoane făcătoare de minuni printre care şi cea a Sfântului Ioan Botezătorul care se află într-o mică peşteră la apus de biserica veche, străjuind paşii pelerinilor.

Pe lângă restaurarea bisericii din secolul al XVII-lea, în ultimii 15 ani, datorită sprijinului credincioşilor şi vredniciei părinţilor şi fraţilor din acest lăcaş, Mănăstirea Hadâmbu şi-a îmbogăţit zestrea cu o nouă biserică cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, sărbătorit în fiecare an pe 1 octombrie. Noul lăcaş de închinare, spun specialiştii, este o capodoperă de arhitectură ecleziastică în stil ştefanian.

Atraşi de liniştea ce izvorăşte parcă din aceste locuri, credincioşii participă la slujbe îndelungi, privegheri de toată noaptea, liturghii îngemănate cu cerul şi dincolo de toate icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, care toate fac din Hadâmbu o oază de rai pe pământul frământat de atâtea dureri şi necazuri.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2012

֩ Comentarii