Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Lupta pentru petrolul românesc

Imediat după instaurarea lui Hitler la putere şi renaşterea militarismului german, privirile strategilor nazişti s-au îndreptat spre România. Iată ce se consemna într-un memoriu întocmit de Comandamentul Suprem al Wehrmachtului privind posibilitatea de aprovizionare cu produse petroliere a Germaniei în caz de război:

„...Obiectivul de importanţă capitală al războiului trebuie să-l constituie neapărat stăpânirea teritoriilor petrolifere cât mai apropiate de Germania. Harta lasă să se vadă clar acest obiectiv - România... Aici se află soluţia problemei, pur şi simplu unica posibilitate de rezolvare a problemei şi, prin urmare, o hotărâre necesară este aceasta: stăpânirea câmpurilor petrolifere române şi a întregului spaţiu dunărean. România trebuie să fie silită, prin mijloace mai întâi militare, să lase pe deplin, la dispoziţia Germaniei, bogăţiile solului ei.“

Planuri irealizabile

Guvernul de la Bucureşti, conştient de ponderea pe care o avea petrolul în relaţiile directe atât cu Germania cât şi cu Marea Britanie şi Franţa, a încercat să utilizeze posibilitatea de acţiune ce îi se oferea, lăsând Berlinul să înţeleagă că orice agresiune va atrage după sine distrugerea instalaţiilor petroliere.

În tratativele care au avut loc la Bucureşti cu specialişti francezi şi britanici, Guvernul român, ţinând seama de planurile aliate şi de experienţa Primului Război Mondial, a hotărât ca acţiunea să fie executată de forţele proprii. În acest scop, Marele Stat Major a trecut la elaborarea unui plan de distrugere în caz de forţă majoră, importante cantităţi de explozibil de fabricaţie britanică fiind depozitate la Târgovişte pentru a putea fi utilizate rapid.

Pentru apărarea regiunii petrolifere au fost dislocate forţe cu destinaţie specială, stabilindu-se totodată măsurile ce se impuneau a fi luate în cazul unui atac cu trupe de paraşutişti şi cu unităţi motomecanizate. Desfăşurarea ostilităţilor pe frontul occidental a împiedicat materializarea măsurilor şi a acţiunilor concepute şi pregătite la Bucureşti.

Un alt factor important care a intrat în atenţia guvernului a fost situaţia materială a armatei române. Deoarece aliaţii din Vest sistaseră exporturile de armament, România a fost nevoită să se îndrepte spre singura sursă accesibilă - piaţa germană. Presiunile germane creşteau. H. Neubacher, însărcinatul german cu probleme economice în România, scrie către gauleiter-ul din Viena. „În zilele următoare voi avea de purtat o grea luptă pentru a atrage marile rafinării anglo-franceze pentru livrarea de petrol pentru Germania... Eu trebuie să cer românilor ca, în ciuda represaliilor probabile din partea puterilor occidentale, ei să-şi ţină promisiunile politico-comerciale. Chiar şi în cazul rafinăriilor inamice.“

Reichul câştigă prima rundă

Simţind din plin presiunile şi ameninţările statelor fasciste şi revizioniste, România a fost silită să semneze la 30 septembrie 1939 cu Germania un angajament privind livrările de petrol şi un acord la 21 decembrie în acelaşi an. Totodată, Guvernul român a facilitat acţiunile de sabotare a transporturilor cu produse petroliere către Reich iniţiate de către specialiştii anglo-francezi.

Astfel, Guvernul român a vândut aliaţilor, în mai 1940, cu 153 mii tone de petrol mai mult decât în aceeaşi lună a anului 1939 şi a redus exporturile în Germania şi Italia cu 49 mii de tone. În perioada de efort maxim pe frontul de vest, exporturile de petrol ale României către Germania s-au ridicat la 53 mii de tone.

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2010

Vizualizari: 638



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI