Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Lumea satului, un spaţiu pe care îl îndrăgim cu toţii

• Interviu cu ing. Ion Banu, editor general al revistei Lumea Satului

O revistă completă, complexă şi diversă

G.V.: Dintotdeauna m-am întrebat cum v-a venit ideea unei astfel de reviste, mai mult decât necesare de altfel?

I.B.: M-am gândit că în lumea satului, în acest loc minunat pe care îl îndrăgim cu toţii, pentru că până la urmă din el ne tragem fiecare dintre noi, este nevoie de multă informaţie. Şi dacă în televiziune există emisiunea „Viaţa satului“, în radio Antena Satelor, m-am gândit că e bine să fie şi o presă scrisă care să se refere la acest spaţiu.

După mai multe căutări a unui titlu adecvat, am găsit ca fiind cel mai nimerit pentru presa scrisă Lumea Satului, o revistă pe care am dorit-o de la început cât mai completă, complexă şi diversă, în aşa fel încât să cuprindem în ea atât aspecte ce ţin strict de viaţa la ţară – cultură, tradiţii, social-economic – dar şi tehnică agricolă şi zootehnică. Astfel oferim în cele 84 de pagini atât informaţii care se adresează celor care lucrează pământul sau cresc animale, pe care le găsesc în prima parte, cât şi celor care pur şi simplu vor să găsească într-o revistă de specialitate subiecte de divertisment de pildă, care se află în partea a doua.

Recent, am realizat şi un supliment pentru oameni de afaceri, Agrobusiness, care în curând va deveni o revistă de sine stătătoare. Aceasta este rezultatul unor îndelungi discuţii purtate cu mulţi agenţi economici, comercianţi de inputuri şi utilaje pentru agricultură, care şi-au manifestat interesul pentru a-şi difuza, a-şi disemina informaţiile privind activitatea în domeniu, publicul lor ţintă fiind cititorii noştri.

Modele de succes ale agriculturii româneşti

G.V.: În acest moment, agricultorii se află la o răscruce de drumuri. Au apărut primii fermieri în adevăratul sens al cuvântului, dar foarte mulţi au rămas la stadiul la care erau bunii şi străbunii lor. Doream să vă întreb dacă aţi avut un model?

I.B.: Avem, din fericire, multe modele în agricultură, le ştim de acum cu toţii. Sunt câteva exploataţii care pot da lecţii chiar şi occidentalilor, cum sunt Anghel de la Cerealcom Dolj, Muscă de la Arad, TCE 3 Brazi cu Insula Mare a Brăilei, dar şi cu cele două exploataţii, zootehnică şi vegetală de la Piatra-Neamţ, domnul Ciulinaru de la Călăraşi, Poienaru de la Ialomiţa şi exemplele pot continua, cu scuzele de rigoare pentru cei pe care nu i-am amintit.

Sunt modele demne de urmat. Alături de acestea avem şi exploataţii de 400-500 până în 1.000 de hectare care de asemenea au rezultate extraordinare, au de-acum o dotare tehnică modernă, aplică ultimele tehnologii specifice fiecărei culturi şi rezultatele sunt pe măsură.

Din păcate însă, aşa cum spuneaţi, avem şi ferme pe care nici nu le-aş numi aşa, cu suprafeţe extrem de mici, absolut ineficiente pentru domeniul la care ne referim. Acestea reprezintă motivul pentru care imediat după schimbările care au avut loc după anii ’90 am pledat pentru formele asociative sau pentru exploataţiile agricole în limita unor suprafeţe care pot dovedi eficienţă, pentru că una e să lucrezi cu un tractor performant pe 5.000 de metri şi alta pe 500 sau 1.000 de hectare.

Asocierea, drumul spre agricultura performantă

G.V.: Problema care se pune aşadar este ce facem cu cei peste 40.000 de proprietari de teren, fâşii de fapt de 1-2 hectare?

I.B.: Este inadmisibil, după opinia mea, să avem peste 3 milioane ha nevalorificate şi aş face o referire strict la această toamnă şi, mai exact la acest moment, când din datele primite de la MAPDR reiese că sunt însămânţate în jur de 55% din suprafeţele care de regulă se însămânţau anii trecuţi în această perioadă. Şi asta se întâmplă pentru că agricultorii sunt decapitalizaţi, aspect generat din cel puţin două motive: pe de o parte sprijinul financiar nu a venit la vreme încât să le permită o continuitate şi implicit obţinerea unor rezultate financiare pozitive, iar pe de altă parte este rezultatul unei pieţe dezorganizate.

Pe o piaţă unde funcţionează şi acea parte cenuşie cred că se impune ca statul să intervină la stabilirea unui preţ minim garantat cel puţin pentru principalele produse agroalimentare. Dacă s-ar pune la punct aceste lucruri, nu cred că am mai vorbi atât de acut de un buget sărac alocat agriculturii României, care este un segment în care investiţiile se recuperează relativ repede comparativ cu alte segmente ale economiei.

G.V.: Mie mi se pare că oamenii au fost şi sunt descurajaţi tocmai pentru că nu-şi pot valorifica producţia, iar ideea de asociere le displace întru totul deocamdată. Cei mai mulţi se gândesc probabil la fostele cooperative de producţie, deşi acest termen nu cred că trebuie să sperie pe nimeni, pentru că tot vestul european este plin de astfel de forme de asociere, organizate desigur pe alte baze decât cele colhoznice.

I.B.: Oamenii trebuie să înţeleagă că o cooperativă înseamnă asocierea celor care îşi unesc suprafeţele sau efectivele de animale, şi nu că îşi vor pierde dreptul de proprietate asupra bunurilor lor. Cooperativa mai înseamnă şi un mod de asociere prin care membrii ei îşi asigură aprovizionarea cu inputurile necesare, materialele necesare continuării procesului de producţie.

Şi cel mai important este faptul că aceasta se ocupă de desfacerea producţiei. Nici nu se poate concepe o agricultură performantă fără a se lucra pe suprafeţe mari şi fără să ai asigurată desfacerea producţiei obţinute. Cooperativa are şi acest rol de a organiza producţia în funcţie de cererea de pe piaţă.
Menirea gospodăriei ţărăneşti

G.V.: Aşa cum spuneaţi, există vârfuri în agricultura românească, dar am senzaţia întotdeauna când privesc satul că nu suntem prea departe de „Moromeţii“ lui Marin Preda. Cu toate astea, auzeam deunăzi un ţăran plecat din Bucureşti că e mai bine să stai la ţară, pentru că acolo, dacă eşti gospodar, nu cheltuieşti nimic, chiar dacă nu întotdeauna câştigi. De unde să înveţe oamenii ăştia?

I.B.: Au nevoie de exemple şi acestea există, dar şi MAPDR are structuri care pot să-i ajute pe ţărani, să-i înveţe ce trebuie să facă, pentru a avea performanţă sau măcar pentru a-şi asigura necesarul familial de produse agroalimentare.

Sigur că este nevoie şi de gospodărie ţărănească, după opinia mea, şi aceasta trebuie stimulată mai ales în zona de deal şi munte. Pentru că nu se poate vorbi de exploatare a terenurilor în această zonă fără mână de om, fără prezenţa ţăranului acolo. Chiar dacă sunt opinii potrivit cărora ţăranul ar trebui să fie de-acum încolo doar la muzeu... Ba mai mult, pentru această zonă trebuie programe speciale şi o altfel de abordare, diferită faţă de ceea ce se vrea a se face în câmpie, acolo unde putem vorbi de exploataţii mari, în mecanizare şi tehnologii moderne…

La munte însă trebuie să dăinuie tradiţia care trebuie valorificată, sigur, în contextul actual. Merg mult prin ţară şi văd munţii noştri tot mai părăsiţi, animale din ce în ce mai puţine, fâneţele, altădată de două ori cosite pe an, acum nu se mai cosesc, ca să nu mai vorbesc de depopularea satului... Şi iarăşi trebuie să pomenesc o politică cu totul defectuoasă, pentru că, nefiind sprijiniţi, motivaţi într-un fel, tinerii părăsesc această zonă. Sigur, aici ar trebui să intervină multe ministere, pentru că nu doar cel al agriculturii are atribuţii în spaţiul rural.

Trebuie să se intervină de aşa manieră încât să se creeze o serie de facilităţi pentru ca tinerii să rămână în zonele respective. Şi aici putem să vorbim şi despre faptul că, iată, se cheltuieşte enorm pentru pregătirea unui tânăr, unii fac chiar două-trei facultăţi şi nu au un loc de muncă şi cu atâta uşurinţă acceptăm ca ei să părăsească ţara. Atâta aur cenuşiu părăseşte ţara, în loc să fie valorificat în România şi avem slavă domnului posibilităţi să creăm locuri de muncă pentru aceşti oameni. Trebuie doar să se vrea.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, 16-31 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 671



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Niculai Popandron -- (18-December-2009 )
Cred ca nu se mai poate continua cu aceasta nepasare de a nu lucra peste 3 milioane de hectare.Nu concep asa ceva.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI