Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Locul care păstrează încă un mesaj de la daci

Săpânţa, cu cimitirul său vesel, deosebit de alte cimitire de la noi şi din lume, a intrat în conştiinţa călătorilor, specialiştilor, doritorilor de inedit, prin poveştile dăltuite în piatră ale celor plecaţi la cele sfinte. Lumea s-a arătat interesată să le afle, să le vadă, să le ştie. Dar foarte puţini dintre noi am auzit de cimitirul de la Loman, o localitate din judeţul Alba, unde – aproape ai zice de necrezut – se păstrează încă vechile ritualuri dacice în cazul persoanelor decedate.

În cimitirul despre care vorbim astăzi există la multe morminte, în loc de cruci, stâlpi ornamentali. Sau şi o cruce şi un stâlp la un mormânt. Şi, ca să vadă asemenea minunăţii, să înţeleagă, să le desluşească misterul, au venit specialişti de departe, din Franţa şi din Spania.

Satul scoborâtor din Zamolxis

Loman... Un sat românesc de ciobani, unde jumătate din an e iarnă grea şi lupii hălăduie pe uliţe, în căutare de pradă. Unde oile sunt obiect de tranzacţie şi la căpătâiul morţilor. Unde bărbaţii zâmbesc doar arar şi femeile obişnuiesc să nu le iasă din vorbă. Unde copiii, învăţaţi de mici cu munca şi căliţi în lupta cu viaţa, se duc la şcoală doar după data de 1 octombrie, când coboară, împreună cu familiile, de la munte cu oile.

Când l-a înfiripat, cu mulţi, mulţi ani în urmă, Dumnezeu a aruncat satul ăsta sus, în Munţii Sebeşului, şi a decis ca toată lumea de aici să pască, şi după ce România intră în Uniunea Europeană, oile şi să lucreze lemnul. După cum spun cu mândrie oamenii locului, rădăcinile lor se pierd adânc, în istorie, pe vremea dacilor. De acolo vin, poate, mândria şi duritatea lor, fermitatea, legătura cu lemnul. De la Zamolxis îşi trag, cum cred, ei puterea.

Stâlpul veşniciei contra unei oi

De acolo vine, cu siguranţă, şi obiceiul ca, atunci când moare un om, în loc de cruce să i se pună la căpătâi stâlpi de lemn. Obiceiul este precreştin, după cum se fălesc cu tradiţia lor localnicii, de pe vremea dacilor. Nu toată lumea care trece dincolo este tratată de cei rămaşi la fel, desigur vorbind din punctul de vedere al monumentului funerar.

Bărbaţii neînsuraţi au la căpătâi coloane de lemn, în vârful cărora se află un porumbel şi un clopoţel. Înălţimea stâlpului de îngropăciune este dată de anii celui decedat: cu cât avea mai mulţi, cu atât era mai înalt, iar grosimea nu depăşeşete 20 de centimetri. Pasărea din vârf, reprezentată ca un porumbel, are, cel puţin după cum spun localnicii, două simbolistici: una a sufletului care zboară din trup ca un porumbel nevinovat, alta de Gaia, pasărea care mijloceşte trecerea pe tărâmul morţii, chiar moartea însăşi. Deşi meşterii fac pasărea cu aripile desfăcute, gata să-şi ia zborul, ea nu porneşte niciodată în mirajul care o deosebeşte de alte vieţuitoare. E un zbor frânt. Un zbor al neantului, înfundat în cimitirul din Loman.

Până şi marele Brâncuşi...

Când cineva a fost lovit de necaz poate să achiziţioneze, contra unei oi – atenţie, nu se plăteşte în bani o coloană mortuară – ceea ce doreşte şi îi face trebuinţă. Ca, de altfel, şi la atelierele mortuare din oraşe, de unde se procură cele necesare înmormântării la momen­tul cuvenit. Se spune că vechii daci credeau că, dacă pasărea nu este ţinută 40 de zile pe stâlp, sufletul celui mort intră într-un animal şi nu se mai ridică la cer, unde îl aştepta Zamolxis.

Femeile nu au parte de stâlpi la căpătâi. Lor li se pun cruci, pe care meşterul a încrustat motive geometrice. Cu siguranţă că, păstrate cum sunt de la daci, şi motivele respective au simbolistica lor. Specialiştii, unii aduşi de misterul îngropării morţilor de departe, din Franţa şi Spania, cred că Brâncuşi, când a realizat Coloana Infinitului, s-a inspirat din stâlpii funerari folosiţi la îngropăciune, dar fără pasărea din vârf, în zona Carpaţilor Meridionali. Mesajul dacilor a învins astfel timpul.

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2009

Vizualizari: 786



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI