Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Livada europeană din inima Bărăganului

Încă de la înfiinţarea sa, livada de la Lacu Rezi din judeţul Brăila a fost considerată de unii specialişti din zonă ca fără nicio speranţă. Mai încrezători au fost olandezii, care au făcut pe riscul lor prima încercare, aducând aici o tehnică care se ridică la cel mai înalt nivel. Dovadă sunt rezultatele obţinute, care vin să contrazică toate aşteptările.

Din capul locului trebuie spus că olandezii au venit cu tehnologia şi fondurile pentru proiectul-pilot. Afacerea în sine avea s-o dezvolte familia Eremia. Ea a preluat ferma în anul 2003 şi la scurt timp a beneficiat, alături de alte două plantaţii, una din Bacău şi alta din Adunaţii Copăceni, de un proiect privind conectarea la pieţele europene, realizat pe 5 ha, cu tehnologie, specialişti şi fonduri, toate provenite din Olanda.

Petre Eremia spune că a fost simplu să ia banii de la olandezi, deşi nu este greu de înţeles că interesul ţărilor care fac astfel de proiecte este de a-şi promova tehnologia, soiurile şi utilajele, iar aceşti bani vor fi recuperaţi înzecit poate. De altfel, proprietarii livezii de lângă Însurăţei au şi angajat un tehnician olandez care vine periodic şi le spune ce mai e de făcut contra unei sume de... 500 de euro pe zi. În urma lui rămâne însă o livadă model, în care elementele tehnologice de ultimă oră, îmbinate cu sortimentul de pomi de mare productivitate aduşi din Italia şi Olanda, dau naştere la performanţă.

De la dezolant la impresionant

Vechea plantaţie a fost înfiinţată în anii ’80 şi, chiar dacă ea aparţinuse staţiunii horticole Sembra, la momentul preluării de către familia Eremia peisajul înfăţişat era dezolant.

Şansa s-a ivit odată cu participarea la concursul susţinut de Guvernul Olandei, care le-a adus 350 mii de euro, cărora li s-a mai adăugat şi un SAPARD în valoare de 100 mii de euro. Aşa au reuşit în 2005 să înfiinţeze primele hectare de livadă superintensivă pe care inginerul Eremia o vede drept singura modalitate de a transforma vechile plantaţii, cu producţii slabe şi sortimente depăşite. Astăzi, merii, perii, cireşii, caişii cultivaţi în sistem super-intensiv ocupă circa 63 ha. Restul până la de 185 ha sunt plantaţii clasice.

Pe suprafeţele cultivate în sistem superintensiv tehnologia este de vârf. Densitatea este mare, pomii beneficiază de sistem de susţinere şi de fertirigare prin picătură şi, mai nou, şi de plasă antigrindină. Din aprilie până în septembrie fiecare pom primeşte pe zi între 2 şi 4 litri de apă care provin din Dunăre, precum şi 0,1 grame de azot. De la Cristian, fiul domnului Eremia şi administratorul societăţii, aflăm că înfiinţarea unui hectar se ridică la aproximativ 30.000 de euro. Pentru că vor să mai înfiinţeze 100 ha de livadă, au depus şi un proiect PNDR în valoare de două milioane de euro care a fost declarat eligibil..., însă fără finanţare.

Depozitul, veriga de bază

Pentru inginerul Eremia, cel care în urmă cu şase ani s-a apucat de treabă aici în Lacu Rizi, colaborarea olandeză a fost doar începutul. Ulterior, printr-un proiect cu finanţare europeană a construit şi un depozit pe care îl consideră esenţial pentru orice livadă existentă. Depozitul de ultimă generaţie, cu o capacitate de 300 de tone, făcut tot de olandezi, este simplu de utilizat, întrucât are totul computerizat. Aici are loc prerăcirea fructelor, care sunt aduse din câmp la 30ºC-40ºC şi pe care le vinde doar după ce le aduce la 6ºC-7ºC.

În depozit, cireşele se pot păstra până la trei săptămâni, caisele o lună şi prunele o lună şi jumătate. „Noi recoltăm, băgăm la frig şi vindem produsul atunci când clientul ne dă cât vrem noi, nu cât vrea el. Nu vindem plantaţia cum auzim pe la alţii că se înţeleg cu clienţii şi vin să le ia toată producţia cu te mirice.“

În teorie e simplu, depozitul măreşte valoarea fructelor. Practic însă aceasta este marea diferenţă între performanţă şi amatorism: preţul, care poate fi discutat în cu totul şi cu totul alte condiţii atunci când ai în spate o asemenea investiţie. În ceea ce priveşte rentabilitatea depozitului, cifrele spun totul: un kilogram de prune la recoltare costă 50 de bani, iar peste o lună costă 2 lei, timp în care la preţul iniţial se adaugă doar curentul electric care ajunge la 15% din valoarea iniţială a fructelor, dar care oricum este subvenţionat.

Fructele de la Însurăţei iau faţa celor din Vest

Când am ajuns aici, tocmai se descărcau pomii aduşi din Italia de la o firmă care produce material săditor obţinut in vitro. Domnul Eremia spune că legătura cu pepiniera este foarte importantă, iar comenzile se fac cu doi ani înainte.

În ceea ce priveşte sortimentul, acesta este esenţial şi de aceea cumpără din afară ultimele noutăţi, plecând de la convingerea că marii comercianţi nici nu se mai uită la soiruile vechi precum Ionatan sau Florina la măr sau Negre de Bistriţa la cireş. Aşa se face că aproape jumătate din producţie merge la export, iar restul se vinde pe pieţele din Bucureşti, unde de cele mai multe ori preţul e mai mare decât în afară. Pe viitor, când plantaţiile vor atinge potenţialul maxim, vor să vândă mai mult la export

„În cadrul horticulturii, pomicultura este singura care poate să facă faţă concurenţei Vestului! Şi nu cu căpşuni, pentru că grecii le scot din februarie cu 9 euro şi noi tocmai în mai cu 1 euro. Dar la cireşe, vişine, caise şi piersici scoatem odată cu italienii şi grecii, pentru că avem aceleaşi sortimente. La multe soiuri chiar ieşim înaintea lor!

Mergem pe soiuri cu fructe mari, cireşe peste 32 mm diametru, prune unde intră 15 bucăţi la kilogram, iar la măr ne axăm pe soiurile foarte productive, unde se obţin cel puţin de 60-70 t/ha“, spune domnul Eremia, care consideră că, dintre toate, cel mai rentabil e mărul.

Piaţa este dată de calitate

Valorificarea nu mai constituie o problemă. S-a asociat de la bun început cu o firmă din Bucureşti care ia fructele gata sortate, ambalate, paletizate şi le distribuie în pieţe şi supermarketuri. Este sistemul olandez, pentru ca fructele să poată fi livrate şi către ei la export. „În loc să meargă la francezi, ei cumpără Goldenul nostru pentru că e mult mai ieftin.“

Aşa se face că, deşi pentru majoritatea producătorilor români desfacerea rămâne principala problemă, inginerul Eremia crede că nu se poate să nu ai unde să le vinzi atunci când pui accentul pe calitate. „Noi, când ne-am apucat de această livadă, am ştiut precis că avem unde să le vindem. Dacă pleci de la gândul că nu ai unde, eşti terminat! Eu mă duc cu cireşe de 32 mm pe piaţă şi nu se mai uită nimeni la alţii“, mai spune pomicultorul.

O astfel de livadă superintensivă se epuizează în 15 ani, dar câştigurile sunt pe măsură. Eforturile făcute, până acum cel puţin, nu au rămas nerăsplătite, pentru că tehnologia, densităţile şi soiurile cultivate au făcut ca în plantaţia de la Însurăţei să nu se discute de fructe pentru industrializare. „O familie cu 5 ha de măr superintensiv îţi poate asigura veniturile pentru un trai mai mult decât decent“, este de părere domnul Eremia. „Însă o livadă superintensivă înseamnă un nou stil de viaţă“, adaugă pomicultorul, a cărui dorinţă este ca în final să refacă întreaga plantaţie.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2009

Vizualizari: 6576



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI