Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Lăcaşul sfânt de la Agronomie

În urmă cu nouă ani, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti a făcut demersurile pentru înfiinţarea unui paraclis misionar în cadrul USAMV Bucureşti. Sfinţii Chiril şi Metodiu au fost aleşi ca ocrotitori ai bisericii pentru modelul lor de viaţă şi pentru propovăduirea credinţei în rândul unor popoare nu chiar păgâne, dar totuşi novice în ale creştinismului. Acestea aveau nevoie să li se aducă Evanghelia şi slujbele cât mai aproape de sufletele lor, la fel cum şi studenţii au nevoie de o predică mai adecvată vârstei lor. În aceeaşi măsură, cei doi patroni spirituali au fost intelectuali, oameni foarte studioşi ai vremii lor. Cu timpul, cel care păstoreşte acest loc încă de la începuturile sale, părintele Victor, cum îl numesc cei care îi calcă pragul, a reuşit să se înconjoare de tot mai mulţi credincioşi. Jumătate dintre ei sunt studenţi, care vin parcă cu mai multă tragere de inimă într-o biserică făcută anume pentru ei. Aici s-au împrietenit şi şi-au creat un mediu al lor care-i ajută să îşi păstreze credinţa. Cealaltă jumătate sunt cadre didactice şi locuitori ai cartierelor din jurul Agronomiei care au descoperit că aici lucrurile se desfăşoară fără grabă, fără înghesuială şi în deplină armonie.

Biserica de lemn din sufletul studenţilor

- Părinte Victor, să vorbim puţin despre momentul înfiinţării acestei biserici! Cum a fost aleasă această locaţie?

- În anul 2001, împreună cu un alt coleg student la Teologie, părintele Claudiu, am avut şansa să purtăm o discuţie cu rectorul Ion Alecu. I-am propus această idee de a construi o biserică în incinta universităţii, iar el s-a arătat foarte receptiv şi ne-a ajutat. Încă înainte de a da noi licenţa ne-a însoţit să ne arate locul unde se înalţă astăzi lăcaşul sfânt. Acesta a fost ales în aşa fel încât să fie aproape de căminele studenţeşti, dar oarecum retras, pentru a avea parte de pacea duhovnicească. Fiind construită pe structură din lemn, biserica a fost gata în aproape o lună, iar în noiembrie am fost hirotoniţi ca preoţi pentru universitate. Eu şi celălalt părinte am continuat să slujim împreună timp de şapte ani, până când el a fost chemat de comunitatea română din Italia să înfiinţeze acolo o parohie.

Din viaţa unei comunităţi luminate de credinţă

- După atâţia ani de când slujiţi aici, cum vedeţi rolul bisericii în viaţa studenţilor?

- De la început trebuie spus că, din păcate, un număr mic de studenţi caută biserica în general. Chiar dacă mulţi dintre ei vin din mediul rural puţini au aceste preocupări, această dorinţă de a se apropia de Dumnezeu. Iar, pe măsură ce o fac, se simt încălziţi sufleteşte în atmosfera aceasta. Nu vin – aşa cum s-ar crede – doar în sesiune pentru rezultate bune la examene, ci mai degrabă pentru a-şi păstra credinţa primită în copilărie şi a descoperi mai mult. Unii dintre ei vin la spovedit şi chiar postesc, deşi traiul în cămin îngreunează mult acest lucru. Pentru ei organizăm „Şcoala lui Iisus“, un curs de cunoştinţe religioase care se întinde pe o durată de 14 săptămâni. Scopul acestuia, pe lângă aprofundarea Scripturii, este ca ei să se împrietenească şi să devină mai uniţi.  Am organizat mai multe pelerinaje în ţară şi chiar la locuri sfinte peste hotare. În timpul verii avem cel puţin o tabără în care mergem în ţară în special să ajutăm alte comunităţi care au nevoie. Cel mai adesea au fost tabere organizate în jurul mănăstirilor pentru a-i ajuta pe călugări la lucrările agricole, la renovarea clădirilor, la pregătirea vreunui hram. Dar am organizat şi acţiuni în parohii mai sărace şi chiar în spitale şi aziluri de bătrâni. Ultima oară am fost într-un campus de arhitectură unde se construieşte o tabără de vară numai din pământ şi surcele. Am mers aici şi am ajutat pentru ca studenţii să se deprindă cu această tehnică milenară şi foarte ecologică a chirpiciului.

- Vă pregătiţi de un pelerinaj la San Remo, am înţeles.

- Într-adevăr, mergem la părintele Claudiu, care după doi ani de efort a reuşit să restaureze o biserică din secolul XIX, fostă catolică, închisă după al II-lea Război Mondial şi redată acum spre folosinţă comunităţii româneşti din regiune. Vrem să fim prezenţi la sfinţirea acesteia!

- Aţi reuşit să ridicaţi aici lângă biserică şi un centru comunitar!

- L-am construit în ideea de a găzdui agapele pe care iniţial le făceam în aer liber sau chiar în biserică în timpul iernii. Ideea cu mesele împreună am găsit-o la creştinii din primele secole care erau foarte solidari între ei şi am zis să încercăm şi noi ca după slujbă oamenii să aibă posibilitatea să se cunoască şi să se apropie mai mult de biserică. Centrul a fost inaugurat în anul 2007 şi de atunci, pe lângă agape, se desfăşoară în el cursurile de la Şcoala lui Iisus, conferinţe ocazional, dar şi botezuri sau parastase.

Crăciunul, o şansă de reînnoire a vieţii

- Ne apropiem de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi nu pot uita colindele pe care le-am auzit aici în timpul studenţiei. Ce ar trebui să însemne această sărbătoare pentru noi?

- E adevărat, în apropierea Crăciunului, în fiecare an, în ultimele două săptămâni de cursuri ale studenţilor mergem să colindăm în cămine, dar şi la profesori şi chiar în sălile de curs. Este un obicei care se pierde în vremurile noastre, dar noi sperăm să-l menţinem măcar pentru cei care ne ascultă în universitate, unde suntem primiţi cu bucurie. E minunat să vezi pe un culoar atâtea uşi deschise şi atâţia studenţi care te ascultă cu sufletul deschis.  Practic, spiritul Crăciunului stă tocmai în aceste colinde care, aşa cum spuneam, se pierd. Dar foarte important e şi postul de dinainte care ne introduce într-o aşteptare a sărbătorii. El reprezintă baza pentru o mai bună concentrare spirituală, pentru rezolvarea unor conflicte fie ele interioare, fie la nivel social. Crăciunul ar trebui să însemne de fiecare dată o şansă de reînnoire a vieţii prin faptul că Hristos se naşte pentru fiecare dintre noi...

- Dacă ar fi să transmitem o urare celor care ne citesc...

- Îi îndemn pe cititorii revistei dumneavoastră să-l pună pe Dumnezeu în centrul preocupărilor lor şi să nu uite aceste datini sfinte ale Crăciunului! Să nu lase deoparte pregătirea spirituală care culminează printr-o spovedanie şi o împărtăşanie adevărată astfel încât sufletul nostru să fie luminat şi plin de bucurie!  Să nu uităm, credinţa se înmulţeşte pe măsură ce oamenii vin cu sinceritate şi cu deschidere către biserică. Este ca un foc care se aprinde mult mai uşor când sunt adunate mai multe lemne împreună. Din credinţa unora care este mai puternică ajung să se împărtăşească şi cei care sunt mai îndoielnici, mai necunoscători şi slujbele au acest rol de a ne alimenta cu cele necesare pentru a înfrunta greutăţile şi a găsi un sens chiar dincolo de viaţa asta trecătoare!

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

Vizualizari: 2276



֩ Comentarii

 
֠ 1.     credincioasa -- (7-January-2011 )
Felicitari Valentina. Ai ales una dintre cele mai minunate biserici. Caldura duhovniceasca din Biserica parintelui Victor este greu de exprimat in cuvinte. Trebuie sa participi la slujbe ca sa gusti din din harul acestui preot

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI