Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

La Trebeş a fost inaugurat Muzeul Satului

Războiul de ţesut al bunicii şi lada ei de zestre, obiecte casnice folosite frecvent în gospodărie, dar şi la prelucrarea materiilor prime de pe ogor sau de la stână, covoare şi păretare cu desene mai rar întâlnite în altă parte şi, evident, piese de port popular de aproape o sută de ani vechime pot fi văzute acum în Muzeul Satului din Trebeş, comuna Mărgineni. Muzeul, amenajat cu sprijinul specialiştilor Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău, care are o sală dedicată atât meşterilor populari din comună, cât şi personalităţilor fii ai locului care s-au remarcat în lumea artei şi a literaturii, a fost inaugurat luni, 4 iunie, în prezenţa autorităţilor locale, a unui numeros public local şi a jurnaliştilor.

La eveniment au fost prezenţi şi dramaturgul Viorel Savin, conf. univ. dr. Ioan Dănilă (Universitatea „Vasile Alecsandri“), Lăcrămioara-Elena Istina, directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“, pictorul Ioan Măric şi sculptorul Mihai Popa. Locul ideal pentru muzeu a fost găsit într-o veche aripă a Şcolii „Al Piru“ din comuna Mărgineni. El adăposteşte, pe lângă interesanta şi inedita expoziţie etnografică şi de artă, obiecte de ceramică, dar şi o serie de fotografii, materiale documentare, lucrări artistice şi cărţi ale personalităţilor locului (Vasile Alecsandri, Alexandru Piru, Viorel Savin, Dan Verona, pictorul Ioan Măric, sculptorul Mihai Popa etc.).

Inaugurarea acestui muzeu face parte din proiectul „Muzeul satului – zestrea strămoşilor“, iniţiat şi coordonat chiar de primarul comunei, Marcelin Şolot, proiect aplicat în parteneriat cu Şcoala „Al. Piru“ din comună – am aflat de la Camelia Ababei, profesor la Şcoala Luncani. „Este doar un început, a spus Marcelin Şolot. Muzeul va fi dotat cu alte şi alte obiecte descoperite prin gospodăriile populaţiei sau donate de unii, pentru ca şi noile generaţii să vadă ce obiceiuri aveau înaintaşii lor, ce activităţi erau specifice locuitorilor din această comună.“

Dramaturgul Viorel Savin, acum şi el fiu al locului, crede că acest loc este dăruit de Dumnezeu nu doar cu oameni harnici, dar şi cu mari personalităţi ale culturii româneşti. „Noi credem, în continuare, că Vasile Alecsandri s-a născut în comuna noastră, a spus dramaturgul. Dar şi alte personalităţi figurează în galeria de onoare a comunei: fraţii Budeanu, ziarişti şi scriitori, poetul Dan Verona, istoricul literar Alexandru Piru sau actorul Constantin Caşcaval. Odată cu acest punct muzeistic se poate înfiinţa şi un traseu turistic în zonă, pe ruta Bacău – Tescani. Iar în clădirea muzeului propun să facem chiar o bibliotecă a scriitorilor băcăuani, cu cărţi, manuscrise, CD-uri, materiale fotografice şi altele.“

Figură pitorească oriunde în lume, Bădiţa Măric, pictor naiv, a adus în muzeu multe dintre operele sale, dar un tablou l-a plasat alături de desenele unor copii, pentru că – spune el – trebuie văzut raportul dintre profesor şi elevi. „Eu, în tablourile mele – a mai spus Bădiţa –, ilustrez oamenii şi locurile unde m-am născut şi trăiesc. În lume am vizitat multe muzee dedicate unor zone şi localităţi şi mă gândeam când vom avea şi noi, în sat, unul. Iată, acum avem o astfel de instituţie. Bătrânii noştri ne-au lăsat o zestre. Rolul nostru este să o conservăm şi să o arătăm tuturor, mai departe. Acest muzeu este lada de zestre a strămoşilor noştri.“

Un umăr de nădejde la înfiinţarea muzeului l-a avut Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“. Lăcrămioara-Elena Istina, directorul său, crede că acum şi noi suntem o societate în care bunurile, valorile etnografice încep să dispară, de aceea cele mai bune locuri în care acestea pot fi păstrate sunt colecţiile muzeale. „La Trebeş, de acum încolo, veţi putea arăta oricui va veni în vizită şi această colecţie, pe lângă celelalte obiective turistice din comună, a spus specialistul muzeolog. O instituţie muzeală înseamnă sufletul oamenilor locului. Acum, aici, avem doar o colecţie de etnografie, dar sperăm să avem şi piese din patrimoniul istoric. Muzeele săteşti sunt importante. Ele trebuie încurajate şi, unde nu sunt, trebuie înfiinţate.“

Comuna Mărgineni se poate mândri şi cu alte obiective demne de vizitat, cum sunt Biserica „Vovidenia“, construcţie realizată la 1777, pe Dealul Luncanilor, Cetăţuia - locul mai multor descoperiri arheologice, lăcaşuri de cult (biserici şi mănăstiri), satul de vacanţă Valea Budului şi altele.

Petru DONE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2012

Vizualizari: 624


֩ Comentarii

 
֠ 1.     Măneanu Varvara Magdalena -- (18-June-2012 )
Felicitări celor care au deschis muz.sat la Trebeş.Deşi pare un lucru banal pemntru unii, acţiunea de a păstra vestigiile materiale şi spirituale ale unei comunităţi este singura cale de a putea mai târziu să se demonstreze că a fost cineva pe aici. Aşa că, fiind un lucru pozitiv, continuaţi!

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI