Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

La Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa,  furt cu complicitatea statului

• Brevete pentru unele soiuri de pomi fructiferi au fost înstrăinate ilegal, chiar dacă erau sub protecţia OSIM

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa, aflată sub coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“, este pe punctul de a pierde toate bunurile sale, inclusiv brevetele pentru unele soiuri de pomi fructiferi. Părtaşe la aceste stări de fapt sunt mai multe administraţii locale şi instituţii ale statului.

„Staţiunea Pomicolă este deţinătoarea a numeroase soiuri brevetate de cais şi piersic, acesta fiind principalul obiect de activitate. Dintre acestea, şase – trei de cais şi tot trei de piersic – continuă să se afle sub protecţia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) până în anul 2016. După acest termen, soiurile intră în circuitul public şi pot fi multiplicate, fără plata redevenţei cuvenite autorului“, a declarat Adela Bărbulescu, directoarea SCDP. În luna aprilie a acestui an, şefei SCDP i s-a adus la cunoştinţă faptul că  soiurile protejate au fost preluate de SC Florom Prodimpex SRL, unitate care se ocupă de achiziţionarea şi vânzarea de bunuri imobiliare.

Când statul îşi fură căciula

Legat de această situaţie, directorul SCDP, Adela Bărbulescu, ne-a declarat că, între anii 1993-1996, Staţiunea a angajat credite la Bankcoop pentru întreţinerea livezilor experimentale. În anul 2000, banca a intrat în faliment. Apoi, Price Waterhouse Coopers (PWC), firma lichidatoare a băncii, a obligat SCDP să plătească aproximativ 1,4 miliarde de lei vechi (ROL), creditul restant, fără dobânzile şi penalităţile aferente, care ar fi ridicat datoria la peste 4 miliarde ROL. Conducerea de atunci, în urma unor discuţii, a stabilit că nu poate plăti imediat întreaga sumă. În aceste condiţii, creanţa a fost cumpărată de Florom Prodimpex, cu 5,6 miliarde ROL.

Pretenţiile noului creditor au explodat. Prin indexarea cu rata inflaţiei, în mai 2005, suma s-a ridicat brusc la aproximativ 34 de miliarde ROL. De aici a apărut un interminabil şir de procese între SCDP şi firma creditoare care nici astăzi nu s-a terminat.  În 2007, pentru că Staţiunea nu a avut cum să plătească suma solicitată, Florom Prodimpex a trecut la executare silită. Aşa a preluat ferma pomicolă Moara Domnească, cu suprafaţa de 201 ha, livadă şi anexe.

„Cu un an înainte pusesem ferma la punct, pentru că doream să transferăm fondul genetic acolo, din baza Băneasa, pentru că aici începuseră unele probleme litigioase cu terenurile. Astfel, intenţionam să salvăm realizările cercetării. Era vorba, în principal, de speciile cais şi piersic, dar şi cireş, măr, arbuşti fructiferi şi plante decorative. Acum ferma este în paragină, pentru că Florom Prodimpex a fost şi este interesată numai de teren“ – a afirmat interlocutoarea noastră.

Activitatea staţiunii este blocată

În 2009, instanţa a stabilit că terenul nu poate deveni proprietate a creditorului pentru că este în domeniul public al statului. Însă SCDP nu a găsit bani pentru plata executorului judecătoresc, în vederea evacuării firmei Florom Prodimpex. Lipsa fondurilor a fost generată de blocarea conturilor Staţiunii de către creditor, prin executare silită.

„Ne-au luat toţi banii, inclusiv subvenţiile naţionale şi europene. Ne-au luat şi banii de pe proiectele de cercetare, pe care le aveam în lucru. Practic, sunt fonduri deturnate! Nu ne-au dat voie nici măcar să plătim salarii, până în iunie 2011, când a apărut un ordin, conform căruia am putut să dăm salariile angajaţilor permanenţi, nu şi zilierilor. Dar activitatea a rămas blocată. Din cauza datoriilor, blocării conturilor la Trezorerie, nu am mai fost eligibili, deci nu am mai participat la licitaţii pentru a obţine proiecte de cercetare“, ni s-a plâns directoarea.

Din spusele sale reiese că ferma pomicolă Moara Domnească este în paragină totală. Livada este distrusă, iar clădirile stau să cadă. Utilajele agricole nu mai sunt funcţionale sau au dispărut. „Nu ştiu de unde vom obţine bani pentru a reface ferma, întrucât costurile sunt foarte mari, de peste 20 milioane de lei noi (RON). Sperăm să obţinem această sumă de la Florom Prodimpex, pe care am acţionat-o în instanţă“ – a afirmat Bărbulescu.

Eternele interese imobiliare

Deşi există o lege din 2009, Administraţia Domeniilor Statului (ADS) nu a dat la SCDP terenurile în administrare, pe motiv că Staţiunea avea o datorie la ADS, pe care, de fapt, o plătise demult.

„ADS a spus că trebuie să aşteptăm până când firma creditoare imobiliară va ridica sechestrul de pe bunurile noastre, chiar dacă acesta nu vizează astăzi terenurile care sunt în domeniul public al statului şi nu pot fi executate. Eu cred că ADS are mari interese aici, pentru că a retrocedat în compensare, fără temei legal, toată Baza Băneasa. Cum nu mai au ce să ne predea, amână la nesfârşit aplicarea legii. Mai mult, în contul acelei datorii stinse, ADS ne-a pus sechestru pe toate bunurile noastre mobile“ – a declarat Bărbulescu.

Domnia sa ne-a mai spus că persoane care aveau drept de moştenire în alte colţuri din ţară au primit suprafeţele respective în compensare taman în zona de nord a Bucureştiului, unde se ştie că preţurile pe metru pătrat sunt foarte mari. Deci, vorbim de interese imobiliare! Părtaşi la furtul pământului Staţiunii au fost ADS, Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, Oficiul de Cadastru şi Direcţia pentru Agricultură Bucureşti. În opinia interlocutoarei noastre, toate aceste instituţii au încălcat grav legislaţia în vigoare. În 2002, Staţiunea a avut 61,78 ha. Din protocoalele puse la dispoziţie de ADS rezultă că, într-o primă tranşă, au fost retrocedate ilegal 28,6 ha.

„Din informaţiile noastre, ADS a continuat să retrocedeze, în compensare, terenurile. Există o hartă în care întreaga suprafaţă a staţiunii figurează drept retrocedată. Teoretic, noi nu mai existăm! Practic, ne mai desfăşurăm activitatea în baza Legilor nr. 45/2009 şi nr. 72/2011, ambele referitoare la funcţionarea ASAS, care prevăd o suprafaţă de 61,78 ha pentru SCDP“, a precizat directoarea.

Executarea brevetelor

Cum Florom Prodimpex nu a mai putut să execute silit terenurile şi alte bunuri ale staţiunii, nu se ştie în ce mod, a executat silit brevetele de cais şi piersic, chiar dacă erau protejate de OSIM. „Pierderile noastre sunt enorme. La ora actuală, noi nu mai putem multiplica materialul săditor vizat de acele brevete, pentru că ar trebui să plătim redevenţă la Florom. Mai mult, nu mai putem obţine redevenţă de la pepinierele particulare.

Aşa că ne aşteaptă alte procese pentru redobândirea brevetelor, întrucât Florom vrea să le vândă prin licitaţie“, a adăugat Adela Bărbulescu. Încurcătura cu iz penal este mare, pentru că, începând cu data de 1 iulie 2011, activitatea specifică OSIM în domeniul protecţiei soiurilor de plante a fost preluată de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS). Însă ISTIS şi-a declinat competenţele şi a dat vina pe OSIM, pentru că acolo s-ar afla încă acele brevete.

Chiar în ziua vizitei noastre la SCDP venise avocatul Florom Prodimpex, care a făcut o propunere interesantă. Pentru stingerea tuturor litigiilor, SCDP ar trebui să plătească „numai“ 350.000 de lei noi. Adică să dispară şi pretenţia staţiunii, de peste 20 milioane de lei, pentru daunele produse la Ferma pomicolă Moara Domnească. Bună afacere!

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2012

Vizualizari: 1578


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI