Imprimati articolul

La Pantelimon, într-o fermă zootehnică de elită

Invitatul nostru de astăzi este un om cu totul şi cu totul special. Este fermier în adevăratul sens al cuvântului, doctor în medicină veterinară, economist şi, dincolo de tot şi de toate, este un fel de staroste al zootehniei româneşti. Alături de mine se află un domn din preajma Capitalei, din Pantelimon, acolo unde cândva funcţionau vreo 50 de ferme zootehnice şi unde astăzi a mai rămas doar una, cea a doctorului Mihai Petcu. Cu dumnealui vorbim despre motivele pentru care tânăra generaţie ocoleşte această nobilă şi frumoasă meserie.

Drama unei generaţii debusolate

– Domnule doctor, tinerii din ziua de azi nu au chemare pentru că este foarte greu sau pentru că nu sunt condiţii să ducă o viaţă civilizată?

– Sunt toţi factorii la un loc. Eu observ că niciun copil al îngrijitorilor de vaci nu îmbrăţişează meseria părinţilor, dar nici nu fac nimic altceva. Această tânără generaţie, într-un procent foarte mare, ne va da mult de lucru pentru că, în afară de buric gol şi fumat, nu face nimic. Nu auzi pe unul care să spună mulţumesc.  Şi şcolile se fac prea uşor, diplomele se cumpără şi nimeni nu ia nicio măsură. Sunt profesori care au mii de studenţi pe care nu apucă să-i vadă şi nici să le pună note. Am fost la o întâlnire a crescătorilor de ani şi am cunoscut doi tineri olandezi de 20 respectiv 21 de vaci care conduc ferme zootehnice în ţara noastră. Vedeţi… e vorba de cultul muncii, au fost învăţaţi să muncească.

A fost greu, acum e dezastru

– Revin la ferma dumneavoastră. A fost complicat nu doar să o ţineţi la nivelul de plutire, ci şi să o dezvoltaţi? Pentru că aceasta a ajuns astăzi chiar un model.

– Domnule Verman, eu am muncit în condiţii foarte grele. Imaginaţi-vă un doctor veterinar care la unu noaptea se ducea să scoată un viţel şi care apoi, ca să poată intra în casă, trebuia să încălzească apă să se spele la lighean şi care avea sobă cu motorină. Aveam 20.000 de porci la îngrăşat, 1.500 de taurine, dintre care 650 vaci cu lapte şi un singur veterinar şi un însămânţător. Enorm de mult munceam. Nu ştiu o altă perioadă în care să fi dat noi aşa în brânci cu munca. În iunie fac 44 de ani de agricultură la nivel înalt, zic eu, pentru că ferma din Pantelimon a fost ani la rând, un etalon în cadrul fermelor de elită. Astăzi creştem aici 300 de vaci mulgătoare şi aproape trei sute tineret.

– V-a fost teamă vreodată că nu veţi reuşi?

– Ferma mea a fost jucată pe bani mulţi, dar incorect, pentru că a fost transferată în schimbul de proprietăţi între SIF şi  Fondul Proprietăţii de Stat prin nişte schimbări nefireşti. Mâhnirea mea cea mare este că, în loc să reconstruim, am distrus tot. Ţăranii nu mai cresc animale, iar cei care o fac nu au specialişi. Faptul că s-a ajuns la sub 2 milioane de vaci din 7 milioane e un semnal de alarmă şi cred că va trebui să facem ceva. Adevărul este că noi nu avem şi n-am avut niciodată nicio strategie pentru agricultură în general.
Zootehnia, marea împlinire a agriculturii

– Ce ne împiedică astăzi să revitalizăm zootehnia despre care, mai nou, se spune că a devenit un fel de „capră râioasă a agriculturii“?

– Împlinirea agriculturii este zootehnia. O ţară care nu este atentă şi vinde grâul şi porumbul ca atare greşeşte. Trebuie să depăşim problemele ce ţin de sănătatea animalelor şi lipsa subvenţiilor. Situaţia în agricultură este disperată şi eu zic că ne va fi foarte greu dacă nu ne trezim. Cred că prioritatea numărul unu a statului este această ramură pentru că, în afară de aer şi apă, trebuie să mai şi mâncăm.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii