Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

La Galaţi a răsărit al doilea depozit de legume din ţară

Născut după un model olandez care a fost adaptat condiţiilor de la noi, depozitul de la Galaţi, din aşa-numitul bazin legumicol Bădălan, a fost ridicat din dorinţa unui legumicultor cu vechi state de producţie de a rezolva una dintre verigile cele mai importante ale activităţii sale - valorificarea. După cel de la Constanţa, depozitul societăţii Simongrig din Galaţi este al doilea din ţară construit de un producător cu scopul de a-şi depozita doar propria recoltă de legume. Fost director de IAS în vechiul regim, apoi de DADR mai târziu, inginerul Petre Grigore - sprijinit şi de mai tânărul şi entuziastul său fiu, administrator al societăţii, Costin Grigore - a revenit în ultimii ani la meseria sa de bază, cea de horticultor. A văzut cum îşi prezintă marfa legumicultorii de pe alte meleaguri şi s-a hotărât să dea şi legumelor obţinute de el o faţă mai comercială. Într-un cuvânt, să le crească valoarea.

O investiţie ce dublează veniturile

Realizat pe baza unui proiect FEADR depus în martie 2008, în valoare de 1,6 milioane de euro, depozitul a fost ridicat în iunie 2010 pe locul uneia dintre fostele ferme ale IAS-ului Agrogal. Este vorba de o investiţie modernă, cu o capacitate de depozitare de 2.500 t, unde toţi factorii sunt controlaţi electronic.

Toate echipamentele cu care a fost dotat au fost aduse din afară, din Olanda, Spania, Germania, Cehia, Polonia, Danemarca. Din valoarea totală, 50% a fost asigurată prin proiect, restul reprezentând partea de cofinanţare care, ca urmare a diferenţelor de schimb valutar, a ajuns în final la 60%. Dar nu a asta a fost problema, deşi inginerul şi-a cheltuit toate resursele şi chiar peste.

Dezamăgirea cea mare a venit din partea băncii cu care avea o relaţie comercială de mai bine de şapte ani şi care nu a vrut să-i fie parteneră în acest proiect. Pe motiv că investiţia prezintă un grad de risc ridicat, banca a refuzat creditarea care i-ar fi asigurat partea lui de cofinanţare şi acceptând doar 10% din garantarea FGCR-ului.

În ciuda acestor analize pesimiste ale băncii, din calculele inginerului o astfel de investiţie îi dublează practic veniturile şi, prin urmare, amortizarea se va face în maximum cinci ani. Deja, la doar câteva luni de la inaugurare, au reuşit cu ajutorul depozitului să recupereze pierderile din 2010, an în care mama natură nu a fost prea darnică cu legumicultorii.
Păstrarea implică şi unele riscuri

Acum, după finalizarea proiectului, inginerul a început deja să culeagă roadele. Deşi construcţia s-a încheiat abia anul trecut, depozitul a fost umplut încă din septembrie la capacitatea de 80%. A preferat să vândă restul legumelor la recoltare pentru că nu i-au ajuns ambalajele. Primul an a fost unul de familiarizare cu tehnologia, dar la următoarea recoltă va depozita legume la capacitatea lui maximă, mai exact 1.500 t de ceapă şi 1.000 tone de rădăcinoase. Condiţiile de depozitare sunt diferite. Dacă la ceapă trebuie păstrată o umiditate mai scăzută şi la fel şi temperatura, la rădăcinoase umiditatea trebuie să fie mai mare, iar temperatura undeva între 1-1,5° C.

Depozitarea este aşadar un procedeu costisitor, care trebuie stăpânit bine şi urmărit îndeaproape. Pe lângă cheltuielile cu curentul electric, oricât de sănătoase au fost legumele, mai apar şi pierderi care sunt cuprinse, pentru unele produse, între 10 şi 20%. „La ceapă, de exemplu, au loc scăderi în greutate, ne spune inginerul. Depozitezi 1.200 de kg şi după trei luni mai găseşti 1.000 kg”. Asta pentru că în depozit pot fi controlaţi doar doi factori, umiditatea şi temperatura, restul ţine de condiţiile externe. Investiţia acoperă însă pe deplin aceste pierderi, având în vedere că producătorul nu mai vinde la recoltare, ci după câteva luni, când preţurile îi convin.

Traseul legumelor este mai neted

Pe lângă cele patru hale de păstrare a legumelor, depozitul a fost dotat şi cu un echipament complex de condiţionare cu două fluxuri separate, unul pentru rădăcinoase, altul pentru ceapă. Odată recoltate, legumele ajung în buncărul de preluare, unde au loc descărcarea şi presortarea. Urmează curăţarea lor cu ajutorul unui utilaj special, după care acestea merg fie în boxuri la depozitare, fie intră pe flux pentru condiţionare: morcovul, ţelina, păstârnacul şi pătrunjelul se spală, cartofii sunt periaţi, iar la ceapă se taie codiţele şi mustăţile.

De aici legumele ajung pe masa de inspecţie, unde patru oameni urmăresc calitatea mărfii, apoi trec în sortatorul automat, unde sunt împărţite în funcţie de dimensiuni. Următoarea etapă este de cântărire şi ambalare în funcţie de comenzi. Linia achiziţionată permite ambalarea mărfii pe orice categorii de greutate, în pungi, plase, plase cu film, folie, ultima fiind varianta calitativă ce permite direct prepararea lor.

Legumele ajung pe pieţele din Bucureşti, Iaşi, Braşov şi din alte mari oraşe din ţară. Deşi ideea acestui depozit a fost să pătrundă pe lanţurile de retail, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din piaţă. „Intermediarii rămân o opţiune mai bună pentru că sunt flexibili, ajungi mai uşor la ei şi nu există riscul să-ţi returneze marfa, aşa cum se întâmplă cu supermarketurile“, susţine Petre Grigore.

Să faci producţie, dar să nu uiţi nici de calitate

Societatea Simongrig cultivă 180 ha de legume, restul până la 1.200 ha fiind ocupate cu cultură mare. „Dar 180 ha de legume, dacă ar fi să facem paritatea, înseamnă 1.800 ha de cultură mare“, spune inginerul. De la semănat până la paletizat, tehnologia a fost adaptată treptat la noile condiţii, fiind în proporţie de 90% mecanizată. Mai întâi au completat baza tehnică cu maşini de semănat, combine de recoltat, tractoare, remorci etc. Au construit şi o seră pe care o folosesc numai la producerea răsadurilor de ţelină. Apoi au căutat să aducă soiuri şi hibrizi care să reprezinte un optim între producţie, recoltarea mecanizată şi capacitatea de păstrare.

Pentru depozitare, acestea trebuie să aibă un conţinut mai ridicat de substanţă uscată şi să prezinte o bună rezistenţă la bolile de depozit. Cei doi recunosc că sunt încă în faza de încercări pentru că ceea ce este bun pentru Olanda şi Polonia, ţări de unde aduc mai bine de 90% din necesarul de sămânţă, nu este neapărat potrivit şi pentru condiţiile din România. Au încercat câteva soiuri autohtone de ţelină şi ceapă, dar au constatat că nu se ridică la nivelul celor aduse din afară. „Faţă de cercetarea agricolă românească, noi producătorii, suntem cu mult în faţă“, încheie legumicultorul.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2011

Vizualizari: 2859



֩ Comentarii

 
֠ 1.     legumicultor -- (1-April-2011 )
Ultima dumneavoastra fraza s-ar putea sa fie adevarata, numai ca mi se pare ca stiinta este departe de aici. Acest proiect care a consumat 1,6 milioane de euro se refera din catea am inteles la depozitarea cepei si a radacinoaselor.specii care nu necesita conditii deosebite pentru depozitare( pentru cei care se pricep mai putin, ori ce femeie de la tara are in camara 2 funii de ceapa si in beci o cutie cu morcovi).Isprava de a pastra aceste legume nu merita mentionata. Ati cheltuit acesti bani, sa va fie de bine! Pacat pentru agricultura Romaniei! eef64

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI