Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

La arat şi semănat
Cu Moţiunea în mapă

Nefiind un pătimaş din fire, încerc să-mi înec frustrarea de a nu fi primit nici de data aceasta biletul de intrare la spectacolul Moţiunii Agricole, dat sub Cupola Parlamentului.
Din cele auzite şi mai puţin arătate pe sticlă, am înţeles că schimbul de replici între actori a parcurs scenariul obişnuit unor asemenea „reprezentaţii de gală“, cu menţiunea că la urmă aplauzele le-au primit cei care au pus umărul vârtos la susţinerea balustradei care cu ani în urmă, l-a făcut celebru pe „micul Boc“. Dimpotrivă.

Înţelegând mesajul celor care îi vroiau capul, premierul a ordonat o mobilizare generală a staff-ului de la agricultură pentru a raporta de „Ziua Muncii“ încheierea lucrărilor agricole.

Mai era puţin să se împlinească minunea într-o singură săptămână, lucrările au avansat, de era cât pe aici să fie însămânţate până şi fâşiile de frontieră.

Studiind operativa Ministerului, constatăm că ne aflăm hăt departe de ceea ce se realiza anul trecut în urma Moţiunii antiliberale.

Oficial, stăm bine cam la toate semănăturile. Dacă ar fi să ne referim la muştarul alimentar, atunci putem vorbi chiar de o realizare demnă de Cartea Recordurilor. Cu cânepa e un pic mai prost, poate şi de frică să nu fim înscrişi pe lista neagră a cultivatorilor de canabis.
Ar mai fi o problemă cu disputa pe tema pârloagei. De la „Centru“ se recunoaşte să s-ar întinde doar pe 1,6 milioane hectare. Cei care au venit cu Moţiunea subsoară vorbesc de până la 4 milioane hectare. Aşteptăm şi măsurătorile teledetecţioniştilor.

Ce spun ţăranii? Deocamdată ei mulţumesc bunului Dumnezeu pentru ploile pe care le revarsă asupra ţarinei secătuite!

Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2009

Vizualizari: 588



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI