Imprimati articolul

Istoria de lângă... istorie

Analizând noul context geostrategic şi situaţia României după masivele răşluiri teritoriale, generalul Ion Antonescu, şi nu numai el, era convins că refacerea integrităţii teritoriale a ţării nu se putea realiza fără sprijin german. Prin urmare, împotriva tuturor nemulţumirilor apărute la diferite niveluri ale societăţii româneşti, acesta a provocat, fără reţinere, o politică de apropiere faţă de Germania. Anticipând viitorul război, înainte chiar ca Hitler să-l informeze despre aceasta, Ion Antonescu a declarat că „va fi gata să lupte cu arma în mână împreună cu puterile Axei“. Preţul acestei alianţe însemna într-un fel înfeudarea economică a României. Reichul avea nevoie de produse agricole pentru îndestularea populaţiei sale, dar mai ales de petrol.

Petrol contra armament

Prin încheierea Tratatului pentru promovarea relaţiilor economice dintre Regatul României şi Reich, de fapt România acceptă un protectorat economic german. În mai 1940, ministrul german Helmuth Wohltat semnează la Bucureşti Öl-pakt (Pactul petrolului), prin care România îşi asuma obligaţia de a livra Germaniei tot petrolul său disponibil în schimbul furnizării de armament. La 4 decembrie, acelaşi an, o delegaţie economică română a semnat la Berlin un „plan decenal” prin care România se obliga să colaboreze cu Germania în sectoarele: agricol, forestier, industrial, feroviar, monetar etc., să accepte controlul specialiştilor germani şi să exporte produsele ei în Germania, la preţuri speciale, independent de preţurile mondiale şi de crizele economice. Statul român devenea astfel parte integrantă din noua ordine economică hitleristă.

Reacţiile dure ale oamenilor politici

Prezenţa trupelor Wehrmachtului pe teritoriul României, ca şi amestecul lor direct în instruirea şi dotarea armatei române – la 26 mai 1941, Marele Stat Major a ordonat Armatei 3 ca diviziile 6, 7 şi 8 Infanterie şi Brigada 1 mixtă munte menite să facă instrucţie în comun cu diviziile 7 şi 239 germane – a provocat reacţia vehementă a oamenilor politici. Iuliu Maniu arată că se „produce ocuparea ţării nu numai de actuala oştire de instructori, dar şi de altele care vor veni făţiş cu titlul de ocupanţi. La rândul său, Dinu Brătianu, într-un mesaj adresat preşedintelui Consiliului de Miniştri, la 20 mai 1941, sublinia că „suntem sub ocupaţie germană. Nu văd cum se poate clarifica situaţia noastră în aceste timpuri când, în loc de trupe de instrucţie, avem în ţară o armată de ocupaţie care controlează şi ultimul sat din ţară, care rechiziţionează locuinţe particulare, căreia i s-a cedat cele mai importante cazărmi şi spitale, care are depozite de armament, muniţie şi de alimente în oraşele noastre, care are consilieri tehnici în ministere, care are în mână aproape toate instituţiile mari bancare şi prin alte fapte ce ar putea fi prea lungi ca să le mai înşir“. Înfeudarea României devenise un fapt împlinit.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2011

֩ Comentarii