Imprimati articolul

Iordan Guşatu, lingurarul din Băbeni

Pe Iordan Guşatu l-am găsit în Ţara Făgăraşului, la Sâmbăta de Sus – Braşov. De felul său este din Valea Mare, Băbeni - Vâlcea, cunoscută aşezare a rudarilor, cioplitori în lemn sau lingurari din tată-n fiu. La Sâmbăta vine de patru ani. Are o rulotă drept casă temporară şi un standatelier, să-i spunem aşa, unde lucrează şi vinde obiecte din lemn, linguri de uz gospodăresc sau de ornament, găvane, tăvi, funduri, copăi etc.

A furat meserie de când era prin clasa a IV-a, de la părinţi, iar părinţii de la bunici… De altfel, e un nonsens să vorbim despre preluarea acestui meşteşug într-o comună ca Băbenii, acolo unde, dintotdeauna, fiecare familie se ocupă cu aşa ceva. De altfel, rudarilor le place să se ştie că numele lor vine de la „rudă“, care înseamnă „par, prăjină“ sau „bucată de lemn“. Li se mai spune albieri sau lingurari. Diferenţa este că unii lucrează în lemn de plop şi de salcie, alţii în fag, frasin sau cireş. De altfel, salcia este considerată, între rudari, lemn sfânt. Şi nu oricare copac din esenţele amintite este bun. Trebuie să crape într-un anumit fel, să se aleagă fibrele.

Meşteşugar şi mediator şcolar

Iordan Guşatu s-a adaptat vremurilor trecute şi prezente. A avut o meserie, pirotehnist, dar a lucrat şi lemnul, „fiindcă e-n sânge“. După ce s-a pensionat se ocupă, într-adevăr, doar de meşteşugul său. Merge la toate târgurile de exponate tradiţionale, indiferent că se organizează la capătul ţării. S-a implicat însă şi în programe de incluziune socială. Este mediator şcolar în comuna de baştină, iar acum este angajat într-un alt proiect, fiind un fel de formator în meşteşugul lemnului, în Ocna Sibiului şi Şura Mare. Altfel spus, îi învaţă meserie pe cei care doresc să cioplească în lemn o lingură ori alte obiecte gospodăreşti sau lucruri mai complicate, cum ar fi coloana infinitului şi simbolul soarelui.

Procedeu complex de confecţionare

Cum spuneam, lemnul nu se recoltează de oriunde. Este ales acela care trăieşte bine în obiectul prelucrat. „Îl porţionăm în trunchiuri şi apoi în bucăţi, cât să folosim fiecare centimetru. Lucrăm în serie. De exemplu, în cazul lingurilor, întâi eboşăm (a eboşa = a da forma obiectului) materialul, apoi lucrăm la amănunte, manual, cu sau fără sculptură, folosind cuţite speciale. După aceea le lăsăm 3-5 zile la uscat, fiindcă lucrăm în material umed, după care facem finisajul“. Lemnul de esenţă tare (frasinul) este mai elastic şi permite ca obiectul să fie mai subţire, suplu. Acesta se prelucrează doar uscat. Într-o zi, un meşter poate face în jur de cinci – şase linguri în lemnul de plop ori salcie şi una sau două, în lemnul tare.

Meşteşug lovit de criză

Dacă se mai poate trăi doar din confecţionarea obiectelor din lemn? „Nu. Acum nu. Se putea până în urmă cu cinci ani, dar acum nu mai vindem la fel de mult, nu mai au oamenii bani. Criza asta ne dă de furcă tuturor. De pildă, copăile (albia din lemn) le cumpără doar «domnii», restaurantele tradiţionale au cam terminat cu comenzile pentru tăvi, merg binişor fundurile pentru mămăliguţă şi, ca mereu, lingurile, mai mult cele mici, pentru bucătării, mai puţin cele decorative.“

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2012

֩ Comentarii