Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Instrumentişti celebri, magicianul şi vioara de foc

Prima dată vioara aceasta o văzu în vis. Deşi era copil, tata îl lua la petrecerile din sat. Pe tatăl lui Coliţă, badea Mitişor, cum îi ziceau sătenii, îl cunoştea o lume: nu era un altul în zona Cahulului care să mânuiască vioara cu atâta foc! În mâinile lui arcuşul plângea.
Într-o seară, lăutarul cu băieţelul se întoarse cam târziu acasă. Coliţă adormi buştean, dar pe la miez de noapte se trezi suspinând convulsiv. „Ce-ţi este, puiule?“, auzi el din întuneric vocea mamei. „L-am văzut pe tata cu vioara arzândă în braţe“. „Dormi, puiul mamei, dormi în pace... S-or trece toate cu noaptea.“

Povaţa cea dintâi

Coliţă nici nu mergea la şcoală, când, într-o zi, tata îi puse vioara în mâini, zicând: „Încearcă şi tu, copile, să câştigi bucuria oamenilor...“.
Aşa începu să se depene firul copilăriei muzicale a maestrului Nicolae Botgros. Aproape în fiecare zi tata îşi povăţuia băiatul. Faimosul lăutar Dumitru Botgros, pe vremuri un copilandru din Basarabia, împreună cu un alt băiat, Ignat Bratu (mai târziu mare muzicant al plaiului nostru), a însuşit arta muzicii la cei mai celebri profesori de la Liceul muzical din Iaşi.
Nicolae îşi aminteşte cât de repede au trecut anii de şcoală şi lecţiile tatălui în satul natal, cum zile în şir cânta la vioară – îl vrăjea vocea privighetorii de lemn. Şi iată că într-o zi băiatul se înfăţişă părintelui, zicând:

– Tată, chiar mâine voi să plec la Soroca, la şcoala ceea de muzicanţi...
Ochii lui bădiţa Mitişor se împăienjeniră de lacrimi de bucurie:

– Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Am ştiut că nu-mi vei înşela aşteptările...
Profesorii de la Şcoala de iluminare culturală din Soroca îşi amintesc şi astăzi de discipolul lor cahulean. Botgros era un elev ordonat, sârguincios. Vestitul profesor de muzică Victor Postolache povesteşte că Nicolae studia cu drag instrumentele populare: naiul, ţambalul, fluierul, acordeonul, contrabasul, dar adora mai mult vioara.

În noaptea din preajma examenelor de absolvire, tânărul Botgros a avut din nou visul ciudat cu vioara pâlpâindă. Părea o aşchie de lemn, cioplită parcă din pieptul tatălui. Când se trezi, înţelese că aceasta este ursita, icoana vieţii sale.

A doua şi ultima povaţă

După vremuri dulci de revelaţie au urmat şi zile de restrişte. Tata se bucura de realizările băiatului său drag, speranţa lui cea mare. Dar, într-o zi, bădiţa Mitişor îşi chemă copiii acasă. Păşind pragul lăcaşului părintesc, Nicolae îi găsi aici grămăjoară pe toţi fraţii şi surorile: Gheorghe şi Vasile, muzicanţi împătimiţi ca tata, surorile Parascovia, Nătăliţa şi regretata Sofiicuţa, vrăjite şi ele de cântecul popular. Tata îşi chemase copiii să le audă încă o dată vorba dulce, să-şi aline suferinţa. Pe Coliţă îl chemă mai aproape:

– Tu, dragule, să-mi zici atunci la ureche ceva din strunele mele, şi-i arătă vioara în cui...
Bătrânul lăutar s-a stins repede. Vioara lui a plâns în cortegiul funerar împreună cu copiii, cu sătenii din Bădicu, cu cei patru preoţi, cu formaţia „Lăutarii“ şi cu peste 3.000 de adoratori ai talentului lăutarului.

Zilele de grea cumpănă pentru familia Botgros au trecut, iar Nicolae trăieşte azi cu focul vioarei părintelui său. Acum vechea vioară o mânuieşte nepotul bătrânului lăutar, Corneliu, membru al orchestrei „Lăutarii“.

– Îmi amintesc mereu de poveţele marelui rapsod Nicolae Sulac, mărturiseşte maestrul: „Ai grijă, băiete, de artiştii pe care i-am crescut. Numai cu ei vei cuceri culmile recunoştinţei.“
Maestrul nu-şi uită dascălii. De aceea i-a şi mers faima în toată lumea. Vioara sa a cucerit inimile multor împătimiţi de folclor de pe toate meridianele.

– N-aş însemna prea mult fără colectivul drag, recunoaşte Nicolae Botgros. Ce m-aş face fără hatârul colegilor de breaslă?

Şi colectivul „Lăutarilor“ ţine foarte mult la generozitatea conducătorului său. Vioriştii Victor Mandalac, Ion Magâr, Viorel Scutaru, Vlad Tocană, Sergiu Pavlov, Andrei Nistreanu, Cornel Panainte, Vitalie Dorin, Dan Bobeică, Simeon Feraru, ţambalagiul Corneliu Moraru, contrabasistul Andrei Ciuhrii, clarinetiştii Radu Daud şi Igor Tofan, trompetiştii Simeon Târşu şi Sergiu Cojocaru, acordeonistul Oleg Antoci, naiştii Boris Rudenco şi Andrei Donţu – toţi consideră că este un noroc să profeseze sub bagheta maestrului Botgros. Colectivul de instrumentişti este întregit de vocalişti de excepţie: irepetabila Lidia Bejenaru, ilustrul Nicolae Glib, duiosul Nicolae Cibotaru, splendida Adriana Ochişanu, impresionantul Ion Paladi.
Nicolae este mândru de artiştii săi.

Ei întruchipează clasicismul folcloric şi eleganţa timpului în care trăim. Colectivul a devenit o formaţiune creativă ce comunică bine cu publicul. Aceasta se datorează şi numeroaselor turnee prin lume.

Am înţeles vorbele acestea abia când l-am văzut pe maestru dirijând concertul. El se întoarce cu faţa spre public, având în spate orchestra, iar în mâna stângă vioara. Mi-am dat seama că ţine în mână chiar vioara de foc, care conduce muzicanţii. Acum aceasta nu mai e un atribut virtual.

Discutam cu maestrul la oră târzie, în sala de repetiţii a Palatului Naţional. La despărţire, mi-a destăinuit o mare jale. Îi sângera inima pentru un prieten trecut deunăzi în eternitate. De aceea trăia profund plânsul funerar al viorii...

Am ieşit tăcut afară, unde întunericul se lupta frenetic cu lumina unui felinar stingher. Deodată, auzii că undeva în înaltul cerului o pasăre târzie parcă îşi alina puii. Mă înşelasem. Nu era o pasăre – se tânguia în noapte vioara de foc a maestrului...

Media, cel mai fidel partener

Un rol aparte în crearea imaginii colectivului l-au jucat mediile de informare în masă – TVR, TVM, sute de ziare şi reviste din Republica Moldova şi România. Ele au oglindit cu regularitate evoluările artiştilor moldoveni de la „Cerbul de Aur“ din Braşov, de la festivalurile din Mamaia etc.

Maestrul îşi destăinuieşte cu multă sinceritate relaţiile de colaborare cu colegii, muzicanţi de probă înaltă. Petre Neamţu, Ion Dascăl, Sergiu Ciuhrii, voievozi ai formaţiilor „Folclor“, „Mugurel“ şi „Fluieraş“, reputatul Vladimir Curbet de la Ansamblul „Joc“, Dumitru Blajinu, fondatorul „Folclorului“ preţuiesc mult valoarea prietenului lor şi împărtăşesc cu el experienţa de muncă, planurile de viitor.

– Avem un bogat tezaur folcloric, care pe alocuri este întinat de „opere“ stupide, se mâhneşte Nicolae Botgros. Cântecele gen „99 de cumetri“ sau „Mamei tale sănătate, că te-a făcut lat în spate“ sunt mărăcini răsădiţi în folclorul autentic.
Reflecţia în cauză o susţin şi alţi artişti. E regretabil că solişti cu voci semeţe sunt tentaţi de aventuri de prost gust.

Orchestra „Lăutarii“ se pregăteşte zilele acestea pentru un lung turneu. Muzica lor urmează a fi apreciată de melomani din România, Grecia, Franţa, Italia, Marea Britanie, Suedia. Această incursiune în spaţiul european a promotorilor artei muzicale mioritice va înrădăcina şi mai trainic imaginea moldovenilor în lume.
Nu este chiar ultimul vis

– Cel mai sacru vis pe care îl am, se dedă contemplaţiei maestrul Botgros, e să-mi văd nepotul Cristian dirijor al orchestrei „Lăutarii“. Acum el studiază vioara la Liceul „Ciprian Porumbescu“ din Chişinău, la venerabila Galina Buinovschi. Să vedeţi cum cântă!.. De l-ar auzi tata...

– Maestre, dar cum rămâne cu vioara de foc? Aţi mai văzut-o?

– Vioara de foc? Şi-a făcut sălaş în inima mea. Mă ajută pe scenă să dirijez orchestra...

Andrei MOROŞANU
REVISTA LUMEA SATULUI, 16-31 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 3745



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI