Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

În premieră naţională, un nou integrator alimentar pentru copii

În spectrul preocupărilor pentru creşterea şi sănătatea copiilor, reprezentanţa unui consorţiu internaţional pe probleme de sănătate a adus, spre a fi vândut şi în România, un produs cu totul excepţional, respectiv „Vita Squares“.

Acesta este rezultatul cercetărilor realizate de discipolii celui care a fost marele farmacolog şi toxicolog american Arthur Furst, inventatorul citostaticelor şi părintele chimioterapiei, dar şi inventatorul „integratorilor alimentari“, care s-au dovedit, de peste cincizeci de ani, cei mai eficienţi în stoparea şi remisia multiplelor maladii cu care se confruntă sănătatea oamenilor din întreaga lume. Acest ultim aspect este recunoscut şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Valenţele noului integrator alimentar

Cei care au conceput integratorul alimentar „Vita Squares“ au ţinut seama, cu mare rigurozitate, de dezideratele ce definesc viaţa anatomo fiziologică a copilului aflat în procesul creşterii şi dezvoltării. Astfel, au avut în vedere că, zilnic, în corpul copilului se nasc peste un miliard de celule noi care intră în componenţa ţesuturilor, oaselor şi a nervilor ca şi în componenţa sângelui şi a muşchilor aflaţi într-o continuă mişcare. S-a mai avut în vedere, de asemenea, că metabolismul la copii este foarte ridicat, că activitatea fizică şi de creştere presupune o cerere enormă de energie şi că, în această perioadă, se pun bazele unei sănătăţi de durată.

Nu s-a scăpat din vedere nici faptul că mulţi copii sunt dificili la mâncare, că părinţii acestora au probleme în încercarea de a-i face să mănânce alimente sănă­toase. Din mâncarea copiilor lipsesc adesea cerealele, legumele şi fructele, în timp ce se abuzează de alimente grase şi produse zaharoase procesate.

Unicatul „Tre-en-en“

Integratorul alimentar „Vita squares“ este unicat în lume, fapt conferit de elementele nutriţionale care-i intră în componenţă şi pe care nu le găsim în niciun alt produs similar. Acestea îl fac să fie mai mult decât un simplu produs multivitaminic, oferindu-i „micului om în formare“ nutrienţi semiesenţiali cum ar fi colina şi unicatul „Tre-en-en“, obţinut din germeni de grâu, tărâţe de orez şi boabe de soia, precum şi arome şi îndulcitori naturali, fără zahăr adăugat, fără coloranţi şi conservanţi. De asemenea, înarmează organismul copilului cu minerale esenţiale ca: zinc, crom, cupru, fier, iod şi magneziu, care acoperă un spectru antioxidant foarte larg.

Întrucât „Vita squares“, ca toţi „integratorii alimentari“, este rezultatul unor cercetări deosebite şi obţinut printr-o tehnologie costisitoare şi extrem de pretenţioasă (prelucrare la rece şi încapsulare în vid), firma producătoare nu concepe să-l distribuie prin farmacii, ci numai prin distribuitori autorizaţi. Să nu uităm că, oferind zilnic copilului plăcutul integrator alimentar „Vita squares“ (masticabil), se va dovedi, în timp, că a fost cea mai preţioasă investiţie făcută de oricare părinte!

Informaţii suplimentare la tel.: 0724.742.253
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23 (100) 1-15 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 1464



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI