Imprimati articolul

În Godineştii Bacăului se joacă „ursul ecologic“

Scămos, lăţos, prea cafeniu pentru ce ştiam că înseamnă blana ursului din pădure şi cu un cap dungat, ca de dihor, ursul pe care l-am văzut prima oară, anul trecut, printre cetele de colindători venite în Bacău, la parada de Crăciun, ieşea din context. „Măi, să fie - mi-am spus -, ăsta nu-i urs normal! Dar atunci, ce-i?“. A dat Dumnezeu şi a trecut ursul chiar pe lângă mine şi am văzut mai bine cum din blană îi zbura puf ca de păpădie. Am „focalizat“ mai atent şi am băgat  de seamă că puful ieşea din măciuliile de papură, cum vezi vara, târziu, pe bălţile de pe Valea Zeletinului. Asta era! Ursul era îmbrăcat, tot, în flori de papură, prinse zdravăn, smoc, pe o pânză de sac. Ăsta-i ursul ecologic“, mi-am zis în sinea mea şi m-am luat după arătare, curios.

Bună idee, un urs ecologic, acum odată intraţi în Uniunea Europeană, cea atât de sensibilă la protecţia mediului şi a animalelor. „Salut, ursule“ - i-am spus omului băgat în sac. Mi-a întins mâna, ceva mai modestă decât o labă de urs adevărat, şi m-a încurajat să intrăm în vorbă. Am aflat că îl cheamă Gheorghiţă Parfene şi are 55 de ani. Este din Godineştii Vulturenilor, iar la Bacău a venit cu ceata sa, compusă dintr-un cerb şi patru capre, „mânate“ la oraş de un „cioban“ şi un „moşneag“, pe cântecul unui fluieraş fără seamăn. „Da’ de unde moda asta cu ursul din papură?“ – l-am întrebat pe om. Şi am aflat că sunt, poate, câteva zeci de ani, poate şi mai mult, de când oamenii din Godineşti au vrut să joace şi ei un urs, numai că n-au avut unul adevărat, să-i ia pielea. Au inventat, astfel, o blană din flori de papură, iar de atunci aşa a rămas obiceiul. „Numai eu joc ursul acesta de 30 de ani“ – mi-a spus, mândru, Gheorghiţă.

Am tras ursul din rând să-i fac o poză şi m-am trezit, lângă mine, şi cu caprele şi cerbul din ceată. Ba şi cu primarul de atunci din Vultureni, Octavian Ţăranu, şi cu viceprimarul Constantin Lucaci. Toată ceata, deci. „Joc şi eu capra“ – am aflat de la fostul primar, pe care l-am măsurat din cap până în picioare şi mai curios ca pe urs: cam tinerel şi spilcuit era fostul primar, dar mai ştii? Mi-a mai spus că la un festival de datini şi obiceiuri, la Slănic Moldova, când a ieşit cu ursul acela flocos-răpciugos, mai să intre în pământ de ruşine. „M-am gândit, domnule - spunea fostul primar -, să împrumut o piele de urs adevărat, de la unul din Dărmăneşti. Dar când am văzut că omul era, pe sub pielea ursului, numai în maieu, m-am lăsat păgubaş şi a trebuit să aduc pe scenă ursul nostru. De cum l-au văzut însă mi l-au şi cerut pentru muzeu.“

M-am dat un pas-doi înapoi să prind, într-o poză, toată ceata. Şi pe instructorul ei, profesorul Vasile Samson Ţarălungă, care la 56 de ani nu se dădea în lături să îmbrace costumul de cioban, în ceată, şi pe Remus Ţarălungă, cel care o făcea pe „moşneagul“, dar şi pe fluieraşul Ioan Gâtu, om de 64 de ani, bun cântăreţ. Prin spate, numai ce am auzit, atunci, boncălăind un cerb bătrân. Era falnic, cerbul, jucat de cel mai vârstnic membru al cetei, Constantin Popa, de 74 de ani. Iar lângă el, capre tinere, nervoase, purtate de Daniel Ţăranu, Constantin Leheduş, Florin Iacob şi Mihai Şargu.
Ei bine, abia aştept Crăciunul din acest an! Să mai văd o dată ceata ursului ecologic din Godineşti.

Petru DONE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2011

֩ Comentarii