Soiuri şi hibrizi noi creaţi la ICDLF Vidra

• În ultimii 50 de ani, numărul lor a depăşit 350, dintre care 170 după anul 1990

„Institutul nostru propune legumicultorilor mai multe noutăţi, pentru a le spori producţiile. În primul rând, vreau să menţionez doi hibrizi de morcov, primii creaţi în România. Unul este Triumf, iar celălalt, Bucovina.

Hibrizii se caracterizează prin puterea superioară de germinaţie şi uniformitate. Aceste elemente sunt deosebit de importante, pentru că morcovii sunt cultivaţi, adesea, pe terenuri mai puţin fertile. În plus, ambii hibrizi pot fi recoltaţi timpuriu, începând cu o greutate a rădăcinii de 80-100 g. În vară, la maturitate, ajung la 270-300 g“ –, a declarat Victor Lăcătuş, director ştiinţific la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură (ICDLF) Vidra, judeţul Giurgiu, pentru Lumea Satului.

Domnia sa a adăugat că morcovii cultivaţi la Vidra, unde terenul este mediu propice pentru rădăcinoase, dau recolte de 50-60 t/ha. Însă, pe loturi nisipoase, bogate în nutrienţi, producţiile sunt de excepţie, de până la 80 to/ha, aşa cum se întâmplă la Brăila.

Mai ieftin şi mai bun

Preţul seminţelor hibride de morcov este de 2-3 ori mai mic decât al celor din import, în condiţiile în care performanţele sunt la acelaşi nivel şi chiar superioare. În ceea ce priveşte gustul, acesta este incomparabil mai bun.

Directorul ştiinţific a spus că, în România, mai sunt cultivate doar vreo 6.000 ha cu morcov, dintre care 2.000 ha cu sămânţă hibridă din import, cu o producţie medie de 50-60 t/ha, iar în condiţii deosebite, chiar 80 t/ha. În cazul soiurilor, se obţin cel mult 25 t/ha. Pe alte 3.000 ha se foloseşte sămânţă produsă în România. Pe aproximativ 1.000 ha se utilizează sămânţă neperformantă, obţinută în fermele de subzistenţă.

Cele mai bune terenuri sunt Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi, zone din care se exportă cantităţi importante de morcov. Aici sunt ferme mari, cu peste 1.000 ha, utilizate numai pentru legumicultură.

Prima vânătă albă românească

O altă noutate este vânăta albă, Belona, primul soi românesc de acest fel. Conform celor spuse de Lăcătuş, perioada de ameliorare a durat opt ani, până a ajuns la forma actuală de comercializare. În urma coacerii, culoarea se schimbă foarte puţin, având un aspect plăcut. Substanţa uscată, un parametru deosebit, este mai multă, ceea ce o recomandă drept un produs de calitate. De asemenea, pulpa este mai păstoasă, deci are un gust mai bun.

Tot la capitolul noutăţi se înscrie şi Siriana – a menţionat cercetătorul – un hibrid de perspectivă, pentru cultura extratimpurie şi timpurie a tomatelor în sere, solarii şi câmp. Acesta a fost creat la SCDL Buzău şi este destinat consumului în stare proaspătă.

Este o plantă viguroasă, rezistentă la boli. Tipul de creştere este nedeterminat. Înălţimea plantei: peste 2 m. Numărul de inflorescenţe pe plantă: 6-8 la 1,6 m. Numărul de fructe în inflorescenţă: 5. Greutatea medie a inflorescenţei: 750 gr. Zona de abscizie nu este lemnoasă. Productivitate: 84 t/ha în seră, 76,8 t/ha în solar şi 65,2 t/ha în câmp.

Ce urmează

ICDLF Vidra are în pregătire soiuri de tomate pentru gospodăriile populaţiei. Sunt sub formă de tufă sau pe arac, cu fructe mari, cărnoase şi foarte gustoase, cu acel gust tipic românesc, dar mai puţin rezistente la transport. Unul dintre acestea, aflat încă în ameliorare, se numeşte Viroma.

De asemenea, se lucrează la un ardei lung, tip capia, dar mai mare şi mai plat, la care se adaugă o linie de ardei gras şi o alta de morcov. Toate soiurile menţionate provin din populaţii locale şi sunt foarte productive.

În opinia specialistului, în viitor legumicultura ar trebui practicată în special în spaţii protejate. Schimbările climatice impun acest lucru.

În prezent, avem în ţară aproximativ 7.000 ha de sere şi solarii. În câţiva ani, România ar fi bine să ajungă la cel puţin 20.000 ha.

Reţetă pentru un sol fertil

Există multe zone în ţară unde solul este aproape impropriu practicării agriculturii, fiind extrem de sărac. Pentru astfel de cazuri, directorul ştiinţific a adus în discuţie modelul spaniol.

„Terenul pietros trebuie nivelat. Apoi, se acoperă cu 2-4 cm de gunoi semidescompus de grajd, peste care se pune un alt strat, de 8-10 cm, cu pietriş mărunt, de 2-3 mm diametru, puţin mai mic decât un bob de mazăre. Dacă se poate – dar nu este obligatoriu – se aplică al treilea strat, cu pământ de circa 2 cm grosime. Mai este necesar un sistem de irigare prin picurare, care asigură zilnic apa şi îngrăşămintele necesare fiecărei specii“, a recomandat Lăcătuş.

Cum hrănim solul

La nivel naţional, se foloseşte o cantitate foarte mică de îngrăşăminte chimice, iar gunoiul de grajd aproape că a dispărut, odată cu declinul zootehniei. Însă mulţi legumicultori utilizează gunoi de pasăre, fermentat şi uscat, care nu este foarte scump.

„În România, 65% din terenuri sunt slab până la foarte slab aprovizionate cu fosfor. Din acest motiv, toamna ar trebui pus superfosfat în brazdă, până la 400-500 kg/ha în solurile sărace. Însă nu prea se mai face acest lucru, pentru că fabricile au fost închise, iar produsele din import sunt scumpe“, a afirmat cercetătorul.

Potrivit explicaţiilor sale, primăvara este necesar un îngrăşământ complex NPK, de exemplu 15-15-15 sau 14-14-28, eventual cu microelemente, 200-300 kg/ha, în funcţie de calităţile lotului.

În timpul vegetaţiei, raportat la specie, se pot face alte 2-4 fertilizări. La început, pentru a favoriza creşterea, este recomandat azotatul de amoniu, apoi din nou complexe. Dozele variază, de la 100 la 150 kg/ha. Spre sfârşitul perioadei ar fi necesar un îngrăşământ cu potasiu.

Despre ICDLF Vidra

Institutul mai are, în prezent, trei staţiuni, la Buzău, Bacău şi Iernut, faţă de şase, câte erau până nu demult, Arad, Brăila şi Ialomiţa fiind desfiinţate. „Practic, ocupam toate zonele legumicole ale ţării“, a declarat Lăcătuş.

Domnia sa a menţionat că, în ultimii 50 de ani, ICDLF Vidra a creat peste 350 de soiuri şi hibrizi, dintre care 170 după anul 1990. Aproximativ 80-90% din produsele omologate pot fi multiplicate şi astăzi.

Numai în cazul roşiilor există 75 de soiuri (37) şi hibrizi (38) înscrişi în Catalogul oficial al României.

Pe lângă producţia proprie de seminţe hibride, cercetătorii au contracte cu diferite firme, cărora le furnizează genitorii, pentru a obţine astfel de seminţe.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2011