Faţa invizibilă a unui sat european…

Comuna Apostolache din Prahova... După cum spune primarul Mihail Bratu, „mai europeană ca altele, dar nu europeană în totalitate“. Desigur, mai sunt multe lucruri de făcut. Criza a ajuns, ca o hidră, şi pe aici. Banii vin, când vin, pe sponci de la Guvern. Numărul locuitorilor se subţiază. Se vede asta mai ales în sălile de clasă rămase goale.

Chiliile şi locurile ciudate, ca resursă turistică

Şi, totuşi, comuna Apostolache are, ca multe alte localităţi rurale din România, potenţial. Aici există – şi este bine întreţinută – Mănăstirea Apostolache, al cărei nume vine de la unul dintre comişii lui Mihai Viteazul, Apostolache, cel care a înfiinţat-o. Ea este, în ansamblul ei – după cum se făleşte primarul – un loc care poate crea venituri. Chiliile, în care se găsesc 55 de locuri de cazare, pot fi, pentru început, punctul de plecare în dezvoltarea turismului. Primarul visează la organizarea unor tabere de copii. Au ce vedea, au ce face. De exemplu, la Cabana Ursoaia din pădure există un stejar secular. Are 460 de ani. Este amenajat locul în jurul său şi este protejat de toţi cei care ar vrea să-l distrugă.

Acolo, la stejar, s-au găsit şi nişte oase şi oale, nu se ştie exact din ce perioadă sunt, căci acum se fac cercetările. Locurile unde au fost găsite aceste relicve au nume ciudate. Mai sunt nişte gropi de nămol, unde se găseşte apă sulfuroasă. Ar putea deveni un punct de atracţie, dar deocamdată nu există posibilitate de intrare la aceste gropi. Este drumul rău până acolo. Aproape nimeni nu ştie că aici există şi o groapă comună, de pe vremea ciumei lui Caragea. De-a lungul drumului sunt ridicate mai multe cruci. Sătenii ced că au fost ridicate tot pentru acei oameni care au murit de ciumă, pe vremea lui Caragea.

Antrenorul, cetăţean de onoare!

Ca de amuzament, aşa, nu pot să nu amintesc faptul că primarul e şi jucător în echipa de fotbal a comunei, „Şoimii“, dar şi antrenor. „Când e meci, spune primarul, am un ritual: mă trezesc la 8.30, vin pe stadion, iau doi băieţi care tuşează terenul, mă îndrept către baza sportivă în toată splendoarea ei. Băieţii vin la 10.30. Suntem echipă mare, avem 22 de persoane legitimate. Când învingem, mă mai duc la câte o bere cu băieţii. Stăm în curte la mine şi se lasă aşa, cu câte o friptură. Asta e ca primă.“

Primarul de Apostolache este şi cetăţean de onoare al comunei. Singurul, de altfel... Iată ce spune: „Cetăţean de onoare sunt din 2003, când Consiliul Local a considerat că trebuie să-mi acorde acest titlu, după mutarea în sediul acesta nou. Şi pentru realizarea sediului, şi pentru alte realizări. Dar n-am beneficiat de nimic dacă sunt cetăţean de onoare. N-am fost scutit de taxe şi impozite, căci mi-am plătit tot ce trebuie plătit. M-a propus părintele Ion Alexandru, care era atunci consilier. Sunt singurul cetăţean de onoare al comunei. Mă bucur şi mă simt bine cu un astfel de titlu, mai ales că sunt unicul, n-a mai fost altcineva desemnat astfel.“

Jos, într-un colţ, observ nişte topoare. Doar nu s-o fi pregătind primarul din Apostolache de vreo răscoală... Mă lămureşte: „Pe doamna Iarnă, noi o întâmpinăm cum se cuvine. Am pus topoarele la îndemână, pentru a tăia cu ele lemne. În fiecare iarnă, pe lângă alte multe lucruri, am grijă să cumpăr câte două topoare noi, ca să avem la discreţie pentru tăiatul de lemne.“

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010