La ţară, moartea vine mai repede

Un fapt cumplit şi dramatic – şi nu vreau să fiu deloc panicardă – pune tot mai mult stăpânire pe oamenii în vârstă de la ţară. Pe lângă pensiile impozitate, pe lângă neputinţa care îi încorsetează tot mai mult, pe lângă abdicarea medicilor de la post şi plecarea lor la oraş sau în alte ţări ale Europei, pe lângă explozia de preţuri la toate produsele, acum, din cauza datoriilor acumulate către furnizori, dar şi a faptului că multe medicamente nu se mai compensează de către Casa de Asigurări de Sănătate, se închid pe capete şi farmaciile.

De bine, de rău, şi, mai ales, în lipsa unui medic, ţăranii se mai sfătuiau cu farmacista ce să ia pentru o problemă, căci sănătatea nu ţine cont că ţara e în criză, ce să folosească şi ce i-ar face bine la alta. Din pensia de trei milioane de lei vechi, cât au de la CAP, unde au muncit o viaţă, pe soare, ploaie şi vânt, uneori plăteau medicamentele integral, alteori le mai luau pe datorie, dacă ele nu erau compensate sau gratuite. Exista o soluţie şi se înţelegea săteanul vârstnic cu farmacista cumsecade. Acum... Lucrurile nu stau deloc nici roz, nici pe roze. Farmaciile nu mai fac faţă situaţiei nefavorabile în care se află. Datoriile s-au adunat, medicamentele s-au scumpit, nu mai e de trăit. Farmaciştii nu se mai descurcă în tot haosul impus de guvernanţi. Şi, ca să scape de tot tăvălugul de probleme şi incertitudini în care se află, nu au altceva de făcut decât să închidă farmaciile.

De cumpărat, nu le cumpără nimeni. Oamenii cu bani nu investesc în farmacii sărace de ţară. Iar ţăranii... Ţăranii bătrâni, bolnavi, fără venituri, nu ştiu ce mai pot face. Mai beau ei şi ceaiuri, ca Avramescu, consilierul preşedintelui ţării, dar la problemele pe care le au nu e benefic ceaiul. Doar ceaiul... Ar mai fi varianta unui drum la oraş. Dar biletul la tren sau microbuz s-a scumpit şi el, în oraşul cel mai apropiat, unde mai sunt farmacii, nu se ajunge pe jos, nici cu căruţa. Trebuie bani... Şi oamenii nu îi au. Ce rămâne, în acest caz, de făcut? Decât, resemnaţi, îngrijoraţi, să se lase pradă bolilor şi să aştepte, mult mai devreme, sfârşitul. Ce e mai grav din tot acest sumbru tablou este faptul că – se pare – celor care ne conduc nu le pasă. De ce le-ar păsa? Ei se duc să îşi caute sănătatea pe la Viena... Şi ţăranilor nu le rămâne de făcut decât să-şi privească în faţă moartea şi să înghită şi această umilinţă. 

(N.M.)
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 23, 1-15 DECEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro