Noua echipă de la ANARZ face eforturi supraomeneşti pentru a salva tezaurul genetic al zootehniei româneşti

− Domnule director, în ultimele luni, Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie s-a aflat într-un proces de reorganizare pe cât de dur, pe atât de nedrept. De fapt, care sunt schimbările şi ce efecte vor avea acestea?

− Ca om care are şi o răspundere umană faţă de cei care şi-au legat viaţa de această instituţie, nu pot să nu deplâng faptul că a trebuit să disponibilizez trei sferturi din salariaţi. Au rămas pe post doar ceva mai mult de 300 de oameni din cei peste 900 care erau înainte. Asta a fost dispoziţia venită de sus şi am fost obligaţi să o aplicăm. Regret că printre cei disponibilizaţi au fost valori profesionale care îşi găseau loc în orice schemă zootehnică din Europa. Menirea instituţiei pe care o conduc este aceea de a asigura progresul ameliorării genetice a tuturor speciilor de animale care trăiesc în România. Şi nu oricum, ci prin desfăşurarea unor acţiuni rapide care să permită recuperarea decalajului ştiinţific ce ne desparte de ţările dezvoltate. Nu exagerez când spun că România dispune de un fond genetic care rar poate fi întâlnit.

O parte din acest „tezaur“ este în pericol, iar pierderea unor exemplare ar fi dramatică. Puţini, câţi am rămas, suntem obligaţi să ducem la capăt programul genetic la care ne-am angajat. În această idee, astăzi în fruntea Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi Reproducţie se află o echipă tânără, care şi-a stabilit drept principii supravegherea, autorizarea şi acreditarea procesului genetic. Recent au apărut actele normative prin care ANARZ-ului îi revine rolul de a omologa hibrizii, rasele şi liniile de animale. Dacă până în 1990 de omologarea noilor creaţii biologice se ocupa o comisie formată la nivel de minister, astăzi această atribuţie revine specialiştilor din cadrul instituţiei ANARZ.

Apar primele raze de speranţă

− Care sunt cele mai recente realizări ale agenţiei?

– Anul trecut, la ovine am omologat o linie a rasei Karakul, precum şi oaia cu cap negru de Teleorman şi linia de lapte Palace. Urmează să fie omologată şi linia pentru carne. A început procesul de colectare a datelor pentru omologarea unei serii de varietăţi a rasei Ţurcană din diferite zone. Tot anul trecut a fost omologată şi Albina Românească, precum şi o linie pentru deal-munte Horezu 15.

− Dacă ne referim la taurine, se poate vorbi despre un program viabil de cercetare?

− Eu mă refer doar la preocupările în planul ameliorării. Nu am ajuns acolo unde ar trebui, dar s-a făcut destul de mult în această direcţie. În ţara noastră există animale mixte, pentru lapte-carne. În consecinţă, desfăşurăm programe de ameliorare pentru ambele categorii. Ca urmare a cererii mari de carne de vită, fermierii se orientează către acest sector, dar să nu uităm că laptele este produsul zootehnic care a asigurat sănătatea acestui naţiuni.

− Mai există ferme de elită?

− Avem certitudinea că ele există, însă în documentele oficiale nu sunt atestate ca ferme de elită. Atunci când Controlul Oficial al Producţiei era subvenţionat, ANARZ-ul, ca autoritate competentă în acest domeniu, elabora la sfârşit de an un buletin oficial prin care fermele erau ierarhizate ca nivel de producţie, iar cele mai bune animale erau catalogate în funcţie de performanţe. Anul trecut, acest control nu a mai fost subvenţionat, motiv pentru care doar 19 judeţe au mai realizat controlul oficial al producţiei pe un număr restrâns de animale. Avem în proiect realizarea unui program informatic modern, ştiinţific, care să ne permită valorificarea rezultatelor obţinute ca urmare a COP şi să determinăm astfel valoarea genetică a animalelor.

Ce am avut mai deosebit au valorificat străinii

− Există unele temeri legate de comerţul cu material seminal. Care este realitatea?

− România are o istorie milenară în creşterea unor animale cu o constituţie genetică aparte. Nu am avut însă simţul aprecierii, motiv pentru care, într-un mod sau altul, străinii şi-au însuşit ceea ce ne aparţine. De acum, este primordial să veghem asupra a ceea ce mai avem şi să încercăm să stopăm cumva fenomenul importurilor. În ţara noastră, din nefericire, există o piaţă neagră a materialului seminal foarte dezvoltată. În mod paradoxal, România exportă animale de foarte bună calitate, care nu au putut fi omologate aici, dar care sunt omologate în alte ţări europene. Rezultatul este că munca specialiştilor români ajunge să poarte o marcă străină.

− Ce se face, totuşi, pentru conservarea patrimoniului genetic?

Programul de resurse genice şi conservare a animalelor are un rol foarte important pentru păstrarea pe pământ românesc a unor specii şi rase aflate acum într-un prag de vulnerabilitate. Un fenomen foarte grav şi care va avea repercusiuni nefaste în viitor este posibila dispariţie a unor rase de animale, poate chiar a unor specii. Un exemplu elocvent este cel al sericiculturii. Deşi deţinem una dintre cele mai valoroase bănci de ouă de viermi de mătase din Europa, ea riscă să fie aruncată la lada de gunoi. Foarte multe rase au fost neglijate până într-acolo încât în viitorul apropiat riscăm să le vedem doar în cărţile de specialitate. Instituţia va depune însă toate eforturile necesare pentru a ocroti şi a readuce în actualitate aceste rase. În prezent, în programul de conservare sunt cuprinse rase din domeniul taurinelor şi bubalinelor, ecvine, ovine, caprine, porci şi păsări. Aceste specii sunt împărţite în mai multe categorii, în funcţie de numărul de exemplare existente. Conservarea, promovarea şi dezvoltarea unui şeptel de animale valoros este o alternativă mult mai bună decât importurile la care apelăm în prezent şi care au numeroase dezavantaje.

− Care este colaborarea dvs. cu asociaţiile crescătorilor de animale?

− Parteneriatul cu asociaţiile profesionale s-a îmbunătăţit în ultima vreme. Avem un dialog civilizat, deschis, în urma căruia putem trage concluzii benefice pentru ambele părţi. Dorinţa noastră este să asigurăm un mod de conlucrare,încât acţiunile noastre şi ale fermierilor să se concretizeze într-o mai bună eficientizare a muncii întreprinse.

• Misiunea fundamentală a actualei echipe manageriale de la ANARZ este de a salva ceea ce a mai rămas din tezaurul genetic al zootehniei româneşti. La capitolul bovine, România se află astăzi în starea critică de a recupera puţinele exemplare ce au mai rămas din cea mai reprezentativă rasă de taurine - Sura de Stepă. Exemplarele valoroase din Roşia Dobrogeană sau Mocăniţa din Delta Dunării se pot număra pe degetele de la ambele mâini. Despre rasele create pentru zona montană, în special cele din zona Dornei, se vorbeşte astăzi mai mult la simpozioanele ştiinţifice. Şi toate acestea în condiţiile în care vecinii noştri, ungurii, fac o mare fală din realizările lor genetice pe rasa pur românească, Sura de Stepă.

• În categoria raselor incluse în programul de conservare se află şi ceea ce a mai rămas din munca de o viaţă a cercetătorilor, care au adus şi ameliorat exemplare de animale care, până nu demult, reprezentau fala zootehnică a României. Printre acestea se află porcul de Basna sau Ruşeţu, oaia Raţca, ca să nu mai vorbim despre baza genetică a aviculturii, aflată în pericolul de a fi dată la lada de gunoi.

• Din ceea ce însemnau altădată fermele zootehnice de elită, scriptic nu a rămas nimic. Practic, în locul lor s-au clădit în ultimii ani câteva unităţi productive, în care se încearcă substituirea centrelor de cercetare zootehnice.

• Distorsiunile mari în restructurarea zootehnică postdecembristă se concretizează prin scăderea efectivelor de animale, care la unele specii sunt sub nivelul anilor 1935-1938. Aceasta în condiţiile în care în anii grei ai comunismului se creşteau peste 6 milioane de bovine, aproape 15 milioane de porcine şi 17 milioane de ovine. În structura pe specii, la bovine predominante erau Bălţata Românească şi Bruna de Maramureş, iar la ovine Ţurcana, Ţigaie, Merinosul şi Spanca. În cazul tuturor speciilor, rasele din import reprezentau un procent cuprins între 0,3 şi 7,7%.

Iosif POP, Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2011