Iarba verde de acasă

Codrul nu mai este fratele bun al românilor

Interlocutorul nostru este domnul Valerian Solovăstru, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Un om care are rădăcini înfipte adânc în arealul geografic al României, acoperit de cele 6,5 milioane hectare de pădure.

- Se spune despre români că sunt fraţi cu codrul. Fondul nostru silvic mai justifică această credinţă a românilor?

- Adevărul este că, dacă ar fi să ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10-15 ani, ar părea puţin desuet să mai afirmăm că românul e frate cu codrul. Dar eu rămân la această credinţă, deşi s-au întâmplat mai multe evenimente neplăcute în relaţia aceasta dintre pădure şi oameni. În cea mai mare parte, lucrurile au început să meargă spre normalitate şi este un fapt îmbucurător acela că românii încearcă să se apropie din nou de codru. Din acest punct de vedere sunt optimist. Să nu uităm totuşi că România are un fond forestier de 6,5 milioane de hectare, din care mai bine de 4 milioane sunt încă administrate de Romsilva. Sigur că s-au întâmplat fapte regretabile şi pe suprafeţele acestea, dar în cea mai mare parte dezastrele au avut loc pe pădurile retrocedate. Din păcate, proprietatea privată nu s-a dovedit a avea acel respect, de cele mai multe ori primând interesele economice de grup.

Nici frică de Dumnezeu

- Am văzut în Bucovina un obicei al pădurarilor care, înainte să doboare un copac, îşi fac semnul crucii, cerând într-un fel iertare pentru fapta lor. Cândva, cine tăia un copac trebuia să pună 10 în loc.

 - Eu vin din mijlocul acelor codri şi într-adevăr există acest respect, de a-ţi face semnul crucii înainte de a tăia în mod legal un copac. Nu ştiu dacă acei care fură îşi mai fac semnul crucii sau nu. Dar, cum spuneam, vorbim de o zonă cu totul specială, în care există respect faţă de pădure. În general, în zona de munte se plantează destul de mult, dar, de ce să nu recunoaştem, şi acolo s-au întâmplat fapte regretabile.

Drumuri forestiere care lipsesc cu desăvârşire

- Ce mă nelămureşte pe mine este că tăiem ceea ce creşte în vale şi ne este la îndemână, însă ceea ce vântul sau crivăţul pun la pământ rămâne acolo, pentru că se află în locuri mai greu accesibile.

- Aici sunt două aspecte despre care trebuie să discutăm. În general, se scoate toată masa lemnoasă, chiar dacă este mai dificil de făcut acest lucru. Din păcate însă, pădurile României suferă foarte mult de lipsa de accesibilitate. Avem o reţea de drumuri forestiere care este mult sub media europeană. Suntem undeva la 6 m liniari faţă de Franţa sau Germania, care au sute de metri liniari de drumuri la hectar. În ceea ce priveşte recoltarea produselor accidentale, cum spuneam, se face acest lucru chiar şi în condiţii greu accesibile, dar cu un preţ mult mai mare. El este plătit prin drumurile de coastă improvizate, care deschid porţile unor torenţi care dau naştere la concentrarea de ape. Pentru că, iarăşi o spun cu regret, în obiceiul nostru de a tăia pădurile a dispărut practica utilizării funicularelor. Acum lemnul se scoate prin semitârâre cu tractorul, pe drumuri improvizate, lucru ce produce mari prejudicii asupra solului.

Reîmpădurirea, sub media europeană

- Pădurile înseamnă, fără îndoială, aur atât pentru sănătatea noastră, cât şi pentru biodiversitate. Întrunesc pădurile din România această exigenţă europeană?

- Ca suprafaţă şi ca procent de împădurire suntem sub media pe Europa, dar eu sper ca, prin definitivarea inventarului forestier naţional, care este în derulare, să ajungem măcar undeva aproape de această medie. La noi, o asemenea acţiune nu a mai avut loc şi există foarte multe formaţiuni forestiere care nu sunt înregistrate. Noi spunem la ora actuală că avem un procent de împădurire de 26-27%. În realitate, ar putea fi chiar 32, după primele date oferite de Inventarul Forestier Naţional, iar media pe Europa este undeva la 33%.  Ca fond de masă lemnoasă suntem undeva în top: avem păduri productive, comparativ cu Bulgaria, care stă bine ca procent, dar calitativ o întrecem. Suntem în primele trei-patru ţări ca fond de masă lemnoasă. Ca biodiversitate, iarăşi stăm bine şi asta datorită lipsei accesibilităţii care, iată, are şi valenţe pozitive, în sensul că avem păduri foarte valoroase.

La şes, vegetaţia forestieră parcă nu ar fi

- Avem păduri, dar şi zone întinse unde acestea lipsesc. De aici şi fenomenele care au avut loc în ultimii ani. Este de vină şi lipsa pădurii acolo unde apele au dat năvală şi pământul a luat-o la vale?

- Categoric, este demonstrat ştiinţific şi eu cred că orice om cu bun simţ realizează acest lucru. Deci, acolo unde există pădure volumul de apă reţinut este mult mai mare, se încetineşte scurgerea pe versanţi şi reţinerea apelor. Ultimele fenomene ne-au demonstrat însă că şi acolo unde avem pădure trebuie să mai venim cu alt gen de lucrări de amenajare torenţială a văilor şi aşa mai departe. Dacă este să vorbim de distribuirea pădurilor, atunci în zona de munte noi avem în unele locuri cam peste 40% şi chiar 70% suprafeţe împădurite. În zona de deal, la fel, stăm peste media europeană şi zic că lucrurile sunt iarăşi în regulă. În zona de podiş şi de câmpie abia atingem 10%, ceea ce este foarte puţin. Avem judeţe precum Teleorman, Galaţi, Călăraşi, unde procentul de împădurire este de doar 3%. Este foarte puţin. Sigur că facem eforturi deosebite de a prelua terenuri degradate în administrare şi de a le împăduri. Acest lucru nu este însă întotdeauna foarte uşor. De multe ori nu se oferă spre vânzare terenuri agricole de primă calitate, accesibile şi ne sunt refuzate cu încăpăţânare terenuri degradate. Aici intervine şi gradul de conştientizare a populaţiei. 

RNP produce anual 80 de milioane de puieţi, număr care ar putea fi dublat în orice an dacă situaţia ar cere-o. Există interes pentru acest lucru, problema este lipsa terenurilor!

Bogăţii nevalorificate

- Este valorificată pădurea românească în zilele noastre, ţinând seama de bogăţia pe care o adăposteşte? Şi mă refer aici la fructele de pădure, la ciuperci...

- Din păcate, răspunsul meu nu poate fi afirmativ. Există încă foarte multe resurse care nu sunt însă valorificate şi asta şi din cauză că, timp de 20 de ani, ne-am bătut joc de ele. Dacă în ceea ce priveşte valorificarea lemnului, aici lucrurile sunt oarecum puse la punct, deşi e loc de mai bine, în ceea ce priveşte fructele de pădure, valorificarea lor în ultimii 20 de ani a avut o involuţie. Observ că nu există interes pe piaţa românească pentru acestea. Noi tot ce achiziţionăm în ceea ce priveşte fructele de pădure valorificăm pe piaţa externă. O perioadă această activitate a mers foarte bine. Dacă ar fi să vorbim de ciuperci, anul acesta a fost unul extraordinar, dar şi asta este o bogăţie care pleacă afară, pentru că puţini sunt cei care valorifică pe piaţa autohtonă gălbiorii sau hribii, de exemplu, care se întorc în ţară conservaţi, uscaţi, ambalaţi, purtând etichetă străină.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 23, 1-15 DECEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro