SCDA Turda - locul unde s-au născut faimoasele grâne transilvane

SCDA Turda – locul unde s-au născut faimoasele grâne transilvane

Aşezată în inima Transilvaniei, staţiunea din Turda a reprezentat portdrapelul agricultorilor aşezaţi în interiorul Arcului Carpatic şi într-o parte a Câmpiei de Vest. Aflaţi în concurenţă pentru supremaţia ştiinţifică cu unităţile de cercetare din întreaga ţară, oamenii de ştiinţă din Turda au reuşit, în perioada de vârf a activităţii lor, să obţină soiuri şi hibrizi ce garantau obţinerea unor randamente spectaculoase. Cercetările lor par să fi atins punctul culminant în anii ’70, când cele patru soiuri create aici au „asanat“ cultura de grâu a României, dominată de soiurile străine care, la vremea respectivă, dădeau un gust străin pâinii româneşti. Două dintre cele patru soiuri – Potaissa şi Transilvania – erau dominante în structura grânelor din toată zona Transilvaniei, extinzându-se cu o repeziciune uimitoare în Câmpia de Vest, acolo unde aveau să se clădească unităţi agricole a căror performanţă depăşea realizările vecinilor noştri unguri aflaţi într-o ascensiune agricolă de invidiat.

Astăzi, după 53 de ani de la înfiinţare, staţiunea din Turda se află, cum s-ar spune, într-un moment de răscruce. Ea se confruntă cu lipsa fondurilor financiare minime care ar putea să-i asigure prosperitatea. Staţiunea străbate cea mai dificilă perioadă din existenţa sa, dar cercetătorii de aici încearcă să reziste, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Actualul director al staţiunii, prof. univ. dr. Ioan HAŞ, priveşte cu mândrie spre trecut şi face eforturi supraomeneşti pentru a menţine în jurul său ceea ce a mai rămas din faimosul corp de cercetători.

Fala cercetării agriculturii transilvane

– Dle director, ce a însemnat staţiunea din Turda în cercetarea agricolă din România?

– Enorm de mult, dacă ne gândim că oamenii de ştiinţă de aici se confruntau profesional cu elitele ştiinţei agricole concentrate la Institutul de la Fundulea. Împreună cu aceştia am creat şi omologat hibridul dublu de porumb HD-208 care, în anul 1968, era cultivat pe mai mult de 1,2 milioane hectare. Acestuia i s-au adăugat alţi 40 de hibrizi, unii fiind rezultatul creaţiei comune cu prestigioase institute de cercetări din Germania, SUA şi Republica Moldova.

– Şi totuşi, staţiunea din Turda rămâne în memoria agricultorilor prin realizările ştiinţifice în domeniul grâului…

– Mai exact spus, al cerealelor păioase. De-a lungul anilor, adică din 1971 şi până în prezent, la staţiunea din Turda au fost create şi omologate 24 de soiuri de grâu, triticale, orzoaică şi ovăz. Primul soi de grâu, Turda 195, a fost lansat în producţie în 1971, într-un moment în care cultura grâului în România era dominată de soiuri străine de cea mai slabă calitate: Aurora, Kaucaz şi Partizanka.

– Dacă ar fi să vorbim de apogeu...?

– El a început în 1981 şi a durat 14 ani. În această perioadă genotipurile create la SCDA Turda au ocupat anual suprafeţe de aproape 1,5 milioane hectare. În acest răstimp au fost create soiurile deosebit de productive Potaissa şi Transilvania. Un punct crucial în evoluţia programului de ameliorare a grâului l-a reprezentat crearea, în 1985, a soiului Arieşan, care se cultivă şi astăzi în Transilvania şi Republica Moldova. Această perioadă coincide cu finanţarea agriculturii direct pe programe de cercetare pe termen lung. Realizările de după 1995 sunt modeste, iar explicaţia acestui declin se află în politica de marginalizare a cercetării agricole, ca să nu spun de devastare a bazei materiale existente.

Există pericolul dispariţiei

– Să luăm anul 1990 ca bază de comparaţie. De la ce nivel aţi pornit şi unde aţi ajuns?

– Este greu de făcut o comparaţie. În 1990 personalul instituţiei era compus din 340 de persoane, din care peste 110 lucrări în cercetare ştiinţifică. În prezent, personalul instituţiei este de 112 persoane, dintre care 42 lucrează în cercetarea ştiinţifică. Realizări ştiinţifice după anul 1990 au fost posibile datorită faptului că, până în 1996, finanţarea s-a realizat la fel ca până în 1990; e posibil să se fi folosit şi acumulările din etapa anterioară. Ultimii 10 ani au fost mai dificili din cauza lipsei finanţării sau a finanţării pe proiecte de cercetare de scurtă durată. Proiectele de cercetare sunt improprii pentru cercetarea agricolă, mai ales a activităţii de ameliorare care presupune continuitatea finanţării şi finanţarea unor activităţi care nu aduc rezultate decât pe termen lung. Baza materială nu a putut fi reînnoită decât într-o foarte mică măsură, iar cea destinată sectorului de cercetare „lipseşte cu desăvârşire“. Din proiectele de cercetare s-au mai „cârpit“ câteva goluri. În ultimii doi ani, nici proiectele de cercetare contractate n-au fost finanţate decât parţial, iar pentru anul 2011 speranţele sunt şi mai sumbre, întrucât nu s-au mai organizat competiţii pentru proiecte, iar cele adjudecate în anii anteriori se finalizează în acest an. Dacă Legea nr. 45/2009 nu va produce efecte, în sensul finanţării cercetării, vom fi nevoiţi să întrerupem activitatea de cercetare, cu consecinţe ireparabile de pierdere a bazei genetice.

– Ce credeţi că ar trebui făcut?

– Ar trebui ca Legea nr. 45/2009 să fie aplicată în cel mai scurt timp, pentru ca finanţarea activităţii de cercetare să poată fi făcută din surse bugetare. Un alt deziderat ar fi să se stabilească suprafaţa de teren din domeniul public al statului, necesar activităţii de cercetare.

– Sunteţi optimist privind spre viitor?

– Dacă nu aş fi, nu mi-aş putea continua nici activitatea de cercetător, nici pe aceea de dascăl. Consider, de fapt, că acelaşi sentiment îl au şi colegii mei de generaţie.
Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 23, 1-15 DECEMBRIE 2010