Tutun vom avea: unde îl vom procesa?

Puţin, foarte puţin a mai rămas din tutunul românesc de odinioară. Cel mai valoros centru de producţie a tutunului, Ghimpaţi, a dispărut pur şi simplu de pe harta agricolă. Cultura nu mai poate fi întâlnită nici în zona Urziceni-Buzău, recunoscută altădată pentru calitatea frunzelor de tutun obţinute, nici la Măcin sau Tecuci, foste centre de testare a soiurilor, la Lovrin, unde se producea sămânţă, sau la Bârlad, unde exista un celebru depozit.

Prăbuşirea la nivel naţional a început în jurul anului 1995, când puţinele fabrici performante au fost pur şi simplu decuplate de la producţia naţională de către investitorii români şi străini, care au preferat să-l importe de peste mări şi ţări.

Şi totuşi tutunul românesc încearcă să-şi facă din nou loc şi chiar să intre în competiţia naţională. Din 2007, când sprijinul pentru cultivatorii români a fost reglementat, suprafaţa cu această plantă a început din nou să crească şi procesatorii s-au îndreptat spre România atât pentru forţa de muncă mai ieftină, cât şi pentru calităţile tutunului produs aici.

Dar loc de extindere mai există, suprafaţă - slavă Domnului, iar dacă mai luăm în calcul investiţia nu foarte mare şi sprijinul substanţial acordat în prezent pentru această cultură, putem spune că, nu întâmplător, de la an la an, numărul cultivatorilor este în continuă creştere.

Producem cu mult  sub cotă

Semnalul îmbucurător este dat de câteva grupuri de producători, două dintre acestea, şi cele mai promiţătoare de altfel, fiind din Mureş şi judeţele limitrofe. Acestea sunt conduse de domnul Bota Petru, care mai este şi preşedintele Organizaţiei Producătorilor de pe Filiera Tutunului, care reuneşte 12 grupuri de producători din toată ţara. De la el aflăm că, în prezent, în România se consumă anual cca 40 mii de tone de tutun, în vreme ce cota de producţie a ţării noastre este de 12.500 t, aşadar cu mult sub nivelul de consum.

În ultimii ani, producţia obţinută de cultivatorii autohtoni a însumat undeva între 1.800 t şi 3.000 t. Prin urmare, mai puţin de un sfert din cotă. Aproximativ 800 ha de tutun se cultivă în unităţi mari, cel mai mare producător fiind Interagro, restul până la circa 2.000 ha fiind produs individual de mici exploataţii care cultivă în medie câte 8 ha. Dar tutunul este rentabil chiar de la un hectar în sus. Până în patru hectare, în funcţie şi de dotări, cultura poate fi întreţinută de o singură familie, peste această suprafaţă necesitând angajarea zilierilor.

Multă muncă manuală, dar răsplătită

Inginer agronom la bază, Bota Petru cultivă de 7 ani, undeva în apropiere de Târgu-Mureş, cca 10 ha de tutun în rotaţie cu cereale păioase. El ne spune că cel mai bine cultura de tutun se dezvoltă în Bărăgan, dar asta implică cheltuieli mari cu irigatul. De aceea mulţi producători cultivă tutun în zona colinară şi de podiş, unde precipitaţiile sunt suficiente.

„Anul acesta am început să cultivăm în zona submontană şi a mers bine, singurul pericol fiind reprezentat de brumele târzii“, afirmă domnul Bota. Cea mai importantă investiţie o reprezintă cea cu producerea răsadurilor în sistem „float bed“, care atunci când sunt obţinute în mod profesional dau un procent de prindere de 90% şi reduc mult cheltuielile cu udarea.

După ce şi-au însuşit această nouă tehnologie, cultivatorii au introdus şi plantatul mecanizat la tutun, pe care îl realizează cu ajutorul unor maşini poloneze de plantat răsaduri pe 2-4 rânduri. O altă realizare importantă este înşiratul mecanic al frunzelor, care se face cu ajutorul unor maşini empirice de împletit şi care reduc de cinci ori timpul acordat acestei operaţiuni. „Chiar şi aşa, la cultura de tutun este nevoie de multă muncă manuală, dar important este că dăm valoare muncii noastre“, ne spune cultivatorul.

Recoltatul se face tot manual şi în asta constă de fapt greutatea la această cultură. Un alt factor limitativ este spaţiul de uscare, care trebuie să se întindă pe 600 mp pentru fiecare hectar cultivat cu tutun. Acest aspect este cu atât mai important cu cât soiul Burley, cultivat de producătorii români, se pretează numai la uscarea naturală, la umbră, în spaţii bine ventilate.

De la specialistul în cultura tutunului aflăm că deocamdată această specie nu are dăunători la noi în ţară, specific fiind tripsul ca principal agent purtător de infecţie, dar care la noi nu este răspândit. Nici boli specifice nu există, însă pentru a preveni apariţia acestora este bine ca producătorii să-şi ia o măsură de prevenţie: tutunul nu trebuie cultivat în apropierea speciilor care fac parte din aceeaşi familie, cum sunt cartoful şi tomatele. În ceea ce priveşte nevoia de elemente nutritive, producătorul aplică în primă fază 300 kg N:P:K şi în vegetaţie pentru un spor de calitate fertilizează cu potasiu.

Conlucrarea cu cel mai mare procesator din lume

Toate contractele membrilor grupurilor de producători conduse de domnul Bota sunt încheiate cu o companie americană de prim-procesare (Universal Corporation) din Virginia care preia tutunul românesc şi îl procesează la sucursala ei din Ungaria. „Este cel mai mare procesator din lume şi lucrează numai cu formele organizate de producători, bazându-se pe multă transparenţă“, ne spune domnul Bota.

Colaborarea a început în 2007, iar producătorii apreciază la reprezentanţii companiei americane corectitudinea şi profesionalismul, dar mai ales faptul că sunt respectaţi. Producţia cuprinsă între 1,8-2 t/ha se vinde în medie cu 1 euro/kg. Ea este predată la fabrică în decembrie-ianuarie, iar banii intră imediat. Sigur, dacă ar exista capacităţi serioase de procesare cu capital românesc, cultivatorii ar valorifica aici producţia. „Dar până una-alta sunt numai mari companii străine care produc aici ţigările, dar tutunul îl aduc din ţările lor de origine, pentru a da de lucru cultivatorilor de acolo“, mai spune producătorul.

Eficienţa economică

Profitul, în funcţie de producţia anuală, se ridică undeva la 2.500 euro/ha. „Pentru a ajunge la aceste beneficii este nevoie însă de un capital de cca 2.000 euro/ha de pornire, apoi totul merge ca un tăvălug“, ne spune inginerul.

În şase luni de la predare, cultivatorii primesc şi sprijinul complementar de la stat în valoare de 2.650 euro/ha. O sumă mare am putea spune, ca necunoscători, dar inginerul ne asigură că în alte ţări acesta este dublu. „Tutunul este o plantă cerută pe piaţă, iar ca să se producă trebuie sprijinită”.

Până în 2010 sprijinul era de 2 euro/kg, iar după trecerea la subvenţionarea pe unitatea de suprafaţă producătorii au fost nemulţumiţi deoarece au fost situaţii când au obţinut şi 3 t/ha care au implicat multă muncă şi o tehnologie bine pusă la punct. De aceea producătorii au făcut un demers pentru a solicita egalizarea sprijinului, însă deocamdată li s-a răspuns că acest lucru nu este posibil.

Pentru a primi sprijinul pentru cultura tutunului, producătorii trebuie să încheie contracte numai cu firmele de prim-procesare recunoscute de MADR. La rândul lor, acestea sprijină şi ele producătorii de tutun, distribuindu-le gratuit sămânţa, punându-le la dispoziţie toată tehnologia specifică, asigurându-le consultanţa şi monitorizarea culturilor.

Pentru tehnologia completa a culturii de tutun dati click pe cele doua fisiere de mai jos.

- Tehnologia de cultivare a tutunului Burley (pdf, 1,81 MB)

- Tehnologia cresterii răsadului de tutun float-bed (pdf, 2,00 MB)

Valentina ŞOIMU
LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2011

copyright lumeasatului.ro