Să nu mai tratăm agricultura ca pe Cenuşăreasa economiei !

Invitat, Culiţă Tărâţă, preşedintele Holdingului TCE 3 brazi Piatra-Neamţ, deputat în Parlamentul României, un om care a pus şi continuă să pună umărul la edificarea agriculturii României şi care crede sincer că se poate.

– Cum a fost pentru dumneavoastră anul 2010?

– A fost un an agricol foarte dificil dar, per total, la finele lui, balanţa a înclinat în favoarea noastră şi zic eu că trebuie să fim mulţumiţi. Pot să vă spun că fermierii privesc cu încredere spre acest nou an, mai ales că solul are o aprovizionare cu apă bună. Dacă vor mai înţelege şi cei care conduc destinele României să se aplece cu înţelepciune asupra agriculturii, zic eu că rezultatele vor fi benefice. Spun asta având sădită în conştiinţă ideea că astăzi agricultura reprezintă cea mai importantă ramură a economiei noastre româneşti, fără de care este imposibilă existenţa noastră.

Rezerva naţională de cereale, o prioritate

– M-aş întoarce tot la 2010, an care s-a încheiat, unul dificil aşa cum o spun cei mai mulţi agricultori. Am avut inundaţiile de la începutul verii, apoi seceta, apoi ploi şi totuşi aţi reuşit să puneţi la adăpost şi recoltele şi oamenii din Insula Mare a Brăilei. Şi asta, în pofida unor remarci nu tocmai favorabile dumneavoastră.

– Din păcate, există minţi înfierbântate care, sub aşa-zisa renaturare a terenurilor agricole care sunt scoase de sub apă de-a lungul Dunării, ar dori să spargă digurile şi să reinunde suprafeţele agricole care reprezintă rezerva strategică de hrană a României. Sunt scoase de sub apă 519 mii ha, de la Turnu-Severin până la Tulcea. România consumă anual 3,5 milioane de tone de grâu pe care oricând şi în orice împrejurări această suprafaţă îl poate produce. Care este astăzi rezerva României aprobată de UE? Câteva sute de tone care se consumă într-un timp foarte scurt. Atunci, dacă ar fi să gândim economic şi strategic totodată, chiar dacă suntem în UE, noi trebuie să ne producem aici, la noi acasă, pentru ca pe masa noastră să avem asigurată bucata de pâine – cât mai bună, cât mai multă şi mai ieftină.

Un model de zeci de mii de hectare

– Holdingul TCE administrează o suprafaţă imensă. Ce dotare tehnică este necesară pentru a lucra acest pământ?

– Avem în exploatare 65 mii de ha teren arabil. Cultivăm în jur de 22 mii ha grâu, circa 10 mii ha orz, peste 15 mii ha porumb. Am deci mulţumirea sufletească că ne manifestăm ca o forţă în agricultura României şi nu ne-am făcut de râs, în ciuda tuturor apostrofărilor şi jignirilor care ne-au fost aduse de-a lungul timpului de unii şi alţii. Zestrea tehnică a holdingului TCE 3 Brazi este alcătuită din peste 300 de tractoare de mare capacitate, 106 combine de ultimă generaţie produse de marile concerne gen Claas, John Deere, Case. Dotarea tehnică este, aşadar, ultraperformantă, pentru că fără ea nu poţi să faci nici producţie, nici tehnologie şi nici nu poţi avea randamente.

– Se discută de o anumită dimensionare a fermelor. Sunt voci care spun că a administra o asemenea suprafaţă este o adevărată sinucidere.

– Aşa este. Dar când ai o logistică bine pusă la punct, o disciplină ca la armată, oameni bine antrenaţi şi organizatori bine pregătiţi, reuşita este atunci de partea ta. Se pune problema, mai nou, a plafonării subvenţiilor şi aşa mici care se dau românilor. Vor să ne determine să fracţionăm un pământ fărâmiţat, să facem societăţi mai mici din dorinţa de a primi aceste subvenţii. Asta este o aberaţie, pentru că noi putem să arătăm că adevăratele producţii se pot obţine pe suprafeţe mari. Trebuie să-i determinăm pe agricultorii români să se unească pentru că am mai făcut odată prostia desfiinţând toate cooperativele sau formele asociative. Continuăm cu aceeaşi idee, în condiţiile în care în România rămân peste 3 milioane de hectare de pământ nelucrat?

Şi ţăranul şi fermierul trebuie stimulaţi

– În ultima vreme se vorbeşte tot mai insistent despre agricultura de semisubzistenţă, ba chiar despre cea de subzistenţă. Mai pot fi acestea subiecte actuale?

– Eu aş vedea agricultura României mergând în două direcţii: pe de o parte să stimulăm şi să întărim gospodăria ţărănească care nu trebuie uitată, să-i dăm cum s-ar spune undiţa să pescuiască, pentru a obţine hrana zilnică necesară familiei; de cealaltă parte trebuie să stea fermele mijlocii şi mari, care trebuie stimulate şi ele. Nu trebuie neglijat nimic, nu putem să mergem numai pe un segment şi pe celălalt să-l lăsăm, că se descurcă el. Agricultorului trebuie să-i dai subvenţii, bine distribuite, verificate, inclusiv cele provenite din fondurile europene. Trebuie să creăm o nouă legislaţie care să nu mai fie atât de întortocheată, astfel încât fermierul să poată accesa programele care-i sunt adresate, nu să-i fie lehamite şi să se lase păgubaş, aşa cum se întâmplă acum în multe cazuri. Cu aceeaşi exigenţă cu care-i dai banii trebuie să-l verifici şi să-l îndrumi pentru a ajunge acolo unde trebuie. Asta dacă vrem să avem rezultate şi să vedem că România înfloreşte, lucru care se va întâmpla numai printr-o voinţă unanimă a tuturor celor aflaţi la conducere.

La sate, cârciuma-i plină, biserica-i goală…

– Aud tot mai des acum, mai ales printre orăşeni, expresia că s-au lenevit ţăranii, că lor nu le mai place munca. Şi mă-ntreb ce s-a întâmplat, pentru că, odată, pentru pământ se făceau crime.

– Eu, zilnic, când nu sunt în Parlament, mă aflu în mediul rural şi mă doare sufletul când văd tineri care efectiv refuză să vină la muncă. Ca fiu de ţăran sufăr când văd satul românesc lăsat în paragină. I-am împins pe oameni spre o delăsare totală, spre ideea de a nu mai munci. Am uitat ce înseamnă cultul muncii. Uitaţi-vă în satele noastre: duminica dimineaţa cârciuma-i plină, biserica-i goală. Or, nu ăsta-i adevăratul caracter al ţăranului român. Noi am fost învăţaţi că sâmbăta, la asfinţitul soarelui, trebuie să laşi coarnele plugului şi să te pregăteşti pentru ziua de duminică să mergi la biserică, să respecţi şcoala, dar şi munca, pământul. Însă noi plătim scump această nemuncă… Astăzi în fiecare sat şi comună primarul este înconjurat de o echipă care face legea. Şi din echipa asta face parte preotul, şeful de post, directorul de şcoală, medicul uman şi veterinar, acolo unde este. Şi poştaşul care, de obicei, este şi cârciumar. Toate buletinele din sat sunt la el acolo, când vine pensia sau ajutorul social dar îl taie de pe tabel, pentru că banii sunt băuţi cu o lună înainte. E trist şi e obligaţia noastră, a tuturor, de a lupta cu acest flagel periculos, alcoolul şi puturoşenia.

În aşteptarea noilor culturi... explozive

– Ne-am luat rămas de la un an, altul a venit şi volumul problemelor a rămas acelaşi. Ce vă doriţi pentru vremurile ce vor urma?

– Pe suprafeţele noastre şi ultima brazdă de pământ este arată. Aşadar avem ogoarele de toamnă făcute. În Insula Mare pământul este arat, inclusiv discuit pentru că acolo structura solului permite această operaţiune. În primăvară nu ne rămâne decât să intrăm direct la semănat pentru că marea problemă este păstrarea apei în sol pentru a avea o răsărire explozivă. Îmi doresc, ca fiecare om, să fim sănătoşi cu toţii, iar agricultorul să fie tratat aşa cum trebuie. Dacă vrem cu adevărat progresul naţiunii, atunci guvernanţii au obligaţia să nu mai privească agricultura ca pe o Cenuşăreasă a economiei româneşti!

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 3, 1-15 FEBRUARIE 2011