Pământul, sub paşii celor 9 miliarde de locuitori

Explozia fără precedent a numărului populaţiei globului demonstrează că nu se mai poate adăsta viitorul doar cu speranţa că timpul, ca de obicei, le va rezolva până la urmă pe toate.

În 2050, susţin specialiştii, Pământul va gâfâi la propriu sub paşii celor peste 9 miliarde de locuitori.

Mai mult, peste 44% din populaţia globului trăieşte în zone cu deficit de apă, deficit dublat de soluri aride, neproductive.

Clima şi apa

Apa a devenit deja o problemă.
Or, deja în zone numeroase peste 60% din consumul total de apă revine agriculturii.
Dacă luăm iarăşi în calcul că temperaturile medii anuale la nivelul mapamondului vor creşte şi ele, fenomen semnalat deja, cu 3-5 grade Celsius, se înţelege, nu încape îndoială, că randamentul în agricultură va fi grav afectat, multe ţări trebuind să-şi sporească importurile de cereale, şi nu numai, cu peste 10 până la 40%.

Resursele de hrană, într-o diminuare periculoasă

Problema este că şi zonele tradiţionale pentru cultura cerealelor se îngustează ori îşi diminuează rezervele pentru export.

Astfel, din cele 13,2 miliarde ha cultivabile, 1,4 miliarde ha nu sunt cultivate deloc.
Acestea se află în totalitate în perimetrul de 4,3 miliarde ha cu potenţial irigabil.
Fără îndoială, graţie noilor biotehnologii, randamentul mediu la unitatea de suprafaţă cultivată a sporit constant în ultimii ani cu cifre cuprinse între 0,59% şi, în mod excepţional, 3,7% în Brazilia.

Concomitent, Rusia, Ucraina, Europa de Est cunosc un nivel al recoltelor cu mult sub potenţialul de producţie al suprafeţelor deţinute. Rezerva sporului ce s-ar putea înregistra prin folosirea unor tehnologii de performanţă depăşeşte 15% din realizările prezentului.

Până şi terenurile agricole…

La toate acestea se adaugă creşterea nesăbuită a suprafeţelor extrase din extravilan pentru scopuri fără legătură cu hrana lumii ori, mai recent, folosirea unor cantităţi însemnate de cereale pentru obţinerea bioetanolului.

Evident, nici România n-a rămas şi nu poate rămâne în afara acestui vicios ciclu de producţie, randamentul ultimilor ani în producţia agricolă situându-se la jumătatea celui înregistrat de către ţările din UE.

Politica incoerentă practicată în agricultură, decapitalizarea producătorilor, o atitudine până nu demult ostilă din partea sistemului bancar, incapacitatea României de atragere a subvenţiilor europene, aruncarea în valurile concurenţei neloiale, în temeiul pieţei unice, a unor producători total neavizaţi şi deci nepregătiţi pentru lupta „corp la corp“, cum se spune, toate acestea şi încă multe altele au împins piaţa românească de produse agroalimentare într-un haos fiscal din care cu greu se va putea evada.

Jocul preţurilor, precum mercurul în termometrele primăverii trecute a slăbit consumul alungând interesul producătorilor autohtoni.
Pe plan mondial, primul semestru al anului 2011 – spun specialiştii ONU – marchează o creştere cu 0,5% a preţului produselor agroalimentare.

Ce-i de făcut?

Investiţii, socializarea producătorilor, folosirea eficientă a creditelor şi subvenţiilor.
UE îşi propune din acest punct de vedere un foarte generos program pentru România.
Problema e, noi înşine suntem pregătiţi?

Fiindcă, fără îndoială, cunoaşteţi zicala: „Dumnezeu (UE) îţi dă. În traistă însă…“

Gheorghe Verman
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2011