O tradiţie conservată: producerea materialului săditor viticol

Locuitorii din comuna Breaza, judeţul Buzău, nu câştigă mare lucru din agricultură. Dar fac şi ei ce pot. De exemplu, n-au abandonat activitatea care a dat specific unic acestei aşezări. În patru din cele cinci sate (Breaza, Greceanca, Vispeşti şi Văleanca) se produce şi astăzi material săditor viticol, lucru pe care nu-l mai face nimeni, ca afacere de familie, nici în Buzău şi nici în  judeţele limitrofe.

Primarul, viceprimarul şi consilierul primarului sunt câţiva dintre cei 15 sau 20 de producători autorizaţi de butaşi. O ocupaţie bună mai ales în condiţiile în care unităţile specializate au renunţat la pepinierele viticole. Despre ce înseamnă ca tehnologie, investiţie şi venituri această rară ocupaţie sau mică afacere am stat de vorbă cu Viorel Bogza, cel care a intrat în breaslă de 20 de ani.

Câştig de 40 lei/mia de butaşi

Lucrul începe în luna martie. Portaltoii sunt cumpăraţi cu 0,25 lei/bucata de la unităţile de cercetare care au mai păstrat plantaţiile mamă. Tot în martie se recoltează şi altoii din soiurile solicitate (Muscat de Hamburg, Afuz-Ali, Fetească albă şi neagră, Chardonnay, Merlot). Portaltoii şi altoii se fasonează, se ţin la umectare şi se altoiesc manual. Un muncitor specializat execută 1.500-3.000 de altoiri/zi, muncă plătită cu 40 lei/mia de butaşi.

O muncă de 1-1,5 lei…

După altoire, materialul este parafinat (parafină cu biostimulatori) prin imersie, pentru asigurarea calusării la punctul de altoire. Butaşii sunt stratificaţi în camera de forţare, într-un substrat format din păiş (în loc de turbă) şi nisip fin. După fixare, aceştia sunt complet acoperiţi cu alt strat de nisip. Urmează două săptămâni cu temperaturi de peste 30 de grade, o săptămână cu temperaturi mai mici şi o alta de acomodare sau călire (aerisire puternică). Până în acest punct, butaşul adaugă cheltuieli la preţul de livrare de 1-1,50 lei.

Pepiniera din câmp

Butaşii sunt scoşi în câmp şi plantaţi pe biloane, la o distanţă care să asigure o densitate de 25-30 fire la metru liniar. Biloanele sunt protejate cu folie (împiedică evaporarea apei şi menţine terenul curat de buruieni) şi dispun de sistem de irigare prin picurare. Pe timpul verii se aplică toate tratamentele specifice împotriva bolilor şi dăunătorilor. Anul acesta, de exemplu, a fost nevoie de 13-15 tratamente.

Preţul de livrare, 5 lei/bucata

Recoltarea începe la 1 noiembrie. Materialul săditor este sortat pe soiuri, în pachete de 20 de bucăţi şi este din nou stratificat, cât să reziste întreaga iarnă. Livrarea (comenzile vin doar de la proprietarii de suprafeţe mici de viţă-de-vie) începe din toamnă şi durează până în primăvară. Preţul este de cel puţin  5 lei/butaşul. Fermele de familie specializate în producerea materialului săditor viticol au capacitate de 10.000 până la 30.000 de butaşi. Anul 2011 a fost unul bun, cu un coeficient de prindere de aproximativ 70%. Una peste alta, ocupaţia le aduce familiilor un venit rezonabil.

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2011

copyright lumeasatului.ro