Cercetarea agricolă, atât cât a mai rămas

Invitatul ediţiei din acest număr al revistei este domnul Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, un om de ştiinţă de excepţie care vine din câmp, mai precis de la INCDA Fundulea. Acolo şi-a lăsat o bună parte din viaţă, acolo s-a format ca specialist, contribuind fundamental la îmbunătăţirea tehnologiilor de cultivare a plantelor.

Soiurile şi hibrizii româneşti de altădată

G.V.: Domnule profesor, cercetarea ştiinţifică românească, recunoscută în lume pentru rezultatele ei, a evoluat sau nu în ultimii 20 de ani?

G.S.: Din păcate, în acest interval cercetarea agricolă s-a confruntat şi se confruntă în continuare cu multe dificultăţi. A avut o perioadă, aş spune, de vârf la un moment dat, dar în ultimii ani a suferit o reducere în intensitate din cauza micşorării numărului de cercetători, a subfinanţării şi a unei legislaţii nedrepte.

O serie de rezultate ale cercetării româneşti se regăsesc şi astăzi în multe ţări şi este numai meritul cercetătorilor noştri ce au reuşit să realizeze o serie de soiuri şi hibrizi care, iată, s-au dovedit a fi buni nu numai în România. Nu putem uita de exemplu de cei dintâi hibrizi de floarea-soarelui care, deşi au fost creaţi pentru prima dată la noi, s-au răspândit mai repede în alte ţări, şi nici de soiurile româneşti de grâu cu un potenţial foarte ridicat de producţie. Un astfel de soi românesc s-a situat la un concurs internaţional pe primul loc pentru rezultatele deosebite obţinute în urma cultivării sale în peste 30 de ţări şi în diferite condiţii climatice.

Creaţii decimate de retrocedări aberante

G.V.: Domnule Sin, vorbeaţi printre altele şi de finanţare. Până acum cercetarea agricolă s-a autofinanţat, având şi o bază materială pe măsură. În acest moment, fosta moşie a ICAR-ului se află în proprietatea unor diverse persoane, de multe ori schimbându-i-se chiar destinaţia.

G.S.: Într-adevăr. Finanţarea cercetării s-a făcut până în prezent pe baza unor surse proprii ale unităţilor. Una dintre acestea o constituia vânzarea unor cantităţi importante de seminţe care erau produse pe suprafeţele administrate de unităţile de cercetare. În anul 1990 acestea deţineau 170 mii de hectare, iar în prezent vreau să vă spun că mai administrează 30 mii de hectare, diferenţa fiind retrocedată pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Aici trebuie adăugat că sunt destule situaţii în care această retrocedare nu s-a făcut conform legii, ci în mod abuziv. Sunt situaţii în care s-au distrus chiar colecţii naţionale.

Despre cercetătorii adevăraţi, doar la timpul trecut?

G.V.: Există mari valori în cercetarea agricolă românească şi mă gândesc la fostul preşedinte ASAS, Cristian Hera, la domnul Vrânceanu care a creat primii hibrizi de floarea-soarelui, la creatorii soiurilor de grâu de la Fundulea. Astăzi cine îi înlocuieşte?

G.S.: La ora actuală sunt situaţii în care pentru o anumită specialitate sau domeniu nu mai avem specialişti pentru că aceştia au ieşit la pensie. Sunt destule cazuri în care nu s-au mai format alţi cercetători pentru că activitatea de cercetare nu mai este atractivă şi asta mai ales din cauza finanţării deficitare. Aşa se face că în cercetare nu au mai pătruns tineri care să se formeze şi să preia de la cei în vârstă cunoştinţe necesare acestei activităţi. Sunt unele domenii total descoperite în care, chiar dacă acum am angaja oameni, nu ar mai avea cine să-i înveţe şi vom fi nevoiţi probabil să apelăm chiar la specialişti din afară.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 11, 1-15 IUNIE 2010