Veterinarul Petrişor Olteanu, un loviştean care şi-a găsit „posada“ în Răcăciuni

Ce poate fi, oare, în sufletul unui om crescut la munte, în Ţara Loviştei, în ochii căruia şi astăzi, după aproape 30 de ani de când a plecat de acasă, mai vezi adumbrind masivele Parângului şi Făgăraşului? Aşa sunt mereu ochii medicului veterinar Petrişor Olteanu, fermier cu state deja vechi în Răcăciuni, pe malul drept al Siretului, ceva mai jos de Bacău. Dar, când îţi vorbeşte de satul lui, Perişani, de lângă istorica „posadă“, de familia cu nouă copii în care a crescut, de dragostea muntenilor pentru animale şi de îndârjirea cu care nici măcar „întovărăşirea“ comunistă nu au acceptat-o, darmite cooperativizarea, în ochi i se aprinde o lumină adâncă. Petrişor Olteanu a rămas, moldovean fiind, acum, prin „adopţie“, un muntean sadea, crescut „la coada vacii“, loc în care a vrut să rămână toată viaţa şi este mândru de alegerea sa.

Om la 53 de ani, scund, aproape firav, dar de o vioiciune molipsitoare, Petrişor Olteanu este o figură carismatică. Unii spun că aduce cu celebrul Tudor Gheorghe, prin chelia deasă şi mustaţa pe oală, bogată. Alţii îi asociază figura cu a unui academician sau cu a nu mai ştiu cărui actor din filmele vechi, americane. Petrişor Olteanu este însă Petrişor Olteanu, om vrednic, cu principii sănătoase pe care sigur le are din strămoşi, pentru că cine iubeşte animalele nu poate fi altfel. „De mic - spune medicul veterinar, fermier oarecum de nevoie de pe malurile Siretului, la Răcăciuni – am vrut să fac această profesie.

Nişte medici umani, care au stat în gazdă la noi, în Perişani, pentru că analizau izvoarele să-i ferească pe munteni de boala guşei, mă îndemnau să mă fac şi eu doctor. Aşa mic cum eram le-am retezat-o scurt: eu veterinar mă fac! Pentru că îl admiram pe medicul veterinar neamţ, renumit în zonă, care venea la noi în sat cu motocicleta după care ne ţineam, o liotă de copii, toată ziua“?

Soarta vine cu trenul

Pe tânărul loviştean soarta l-a adus peste ani, la studii tocmai în Iaşi. Fiind în Bucureşti cu un prieten, s-au urcat în primul tren care mergea în oricare dintre centrele universitare din ţară cu facultăţi de medicină veterinară. Primul a fost spre Iaşi şi acolo au rămas. De unde, la finalul studiilor avea să ajungă în judeţul Bacău, ca om serios, însurat cu o moldoveancă, inginer zootehnist, din Răcăciuni. „Ce a urmat - spune Petrişor Olteanu - poate fi un fragment de roman. Am trecut prin toate şi înainte de ’90 şi după. Am lucrat numai în întreprinderi agricole de stat, foste IAS-uri, am făcut şi meserie şi administraţie. Am lucrat însă în zona cu cea mai mare densitate de animale pe kilometrul pătrat din Europa, care era atunci zona Sascut.

Acum nimic nu mai e ce-a fost. Dar, administraţia te deprofesionalizează. Eu însă am avut ocazia să lucrez într-un complex zootehnic nou, cu stabulație liberă pentru animale, singurul din Moldova de acest fel în 1982. Avea grup de muls centralizat, foarte modern atunci. Cam cum vezi astăzi în unele ferme, cu tainul care ajungea la botul vacii tu nu luai contact, știai de fiecare vacă ce producție dădea. Și, mai ales, ştiam ce trebuia să respectăm pentru vacă: rasa, casa și apa. Eram șef de complex și nu aveam niciun medic veterinar. Lucram de la 4 dimineața la 10 seara, la livrarea laptelui. Iar atunci te descurcai cum puteai.“

Evenimentele din 1989 l-au găsit medic veterinar epizootolog, într-un IAS, la Traian, unde răspundea de 24.000 de oi, în patru ferme de elită, cu îngrășătorie de berbecuți de 14.000 de capete, dar și de 6.000 de taurine. A fost epizootolog până în 1995, când a venit la una dintre cele mai vestite şi râvnite întreprinderi de stat, până în ’90 proprietatea celebrei Gospodării de partid, care se numea, mai nou, Agroindustriala Răcăciuni. „Venisem acasă la soţia mea, spune Petrişor Olteanu. Eu aveam și atunci, ca și acum, visul de a-mi face o clinică veterinară proprie. La IAS Traian nu se mai putea, mi-era rușine pentru ce luam salariu, acolo totul se ducea de râpă.“

Mebo m-a făcut fermier capitalist

Nici la Agroindustriala treburile nu prea mergeau în sectorul zootehnic, dar în trei luni Olteanu a triplat producția de lapte. Mulgea 100 de vaci şi dădea peste 2.500 litri de lapte. Aici se ocupa şi de culturile de câmp şi de câteva hectare bune de vie.

În scurt timp a descoperit însă unele jocuri de interese la noul loc de muncă. Societatea era deja divizată, iar unii voiau să pună mâna pe ce era mai bun. Restul era lăsat de izbeliște. Aşa s-a hotărât să se implice şi să salveze ce mai era de salvat. Era moda privatizărilor Mebo. A constituit o asociaţie a salariaţilor, a luptat vreo cinci ani prin instanţele judecătoreşti, dar a învins, iar acum deţine pachetul majoritar al socităţii pe acţiuni care se numeşte Agronova.

A renunţat la complexul de vaci cu lapte pentru că era prea râvnit de mulţi şi a pornit afacerea pe mai multe planuri: cultură mare, creşterea oilor, seră şi via cultivată pe 22 de hectare. Lucrau 1.500 de hectare, aveau 700 de oi şi au ajuns la 1.000. „Un olandez din zonă - spune fermierul - m-a întrebat de ce avem o producție atât de diversificată. I-am explicat că din cinci sectoare nu toate pot avea beneficii înr-un an. Dar se susțin unele pe altele. Acum însă parcă am ajuns şi la vorba lui. Nu creştem decât oi (Merinos de Palas) şi facem doar viticultură şi cultură mare.“

Agricultura, o mie de belele într-o singură piele

Petrişor Olteanu nu a renunţat, cum spuneam, la principii. Crede că merită să te apuci de o afacere în agricultură, dar cu intenții bune, nu de a te căpătui într-un an-doi, cu tunuri şi ţepe. „Un guvern a făcut un pariu pe agricultură, ne aduce aminte fermierul. Cea mai mare prostie, parcă eram la loto. De asta suntem unde suntem, pentru că am avut de-a face numai cu aventurieri.

Nimeni parcă nu mai ține cont astăzi de condițiile de mediu, agroleptice, că Moldova este în zona a treia de cultură. Nu se compară cu celelalte zone. Un ciclu agricol la noi durează zece luni în sectorul vegetal, din octombrie în iulie. Iar într-o vițică investeşti 15-20 de luni, cel puțin. Băncile spun că aceasta este producție pe stoc. Mieluța, după 18 luni, va vea un miel, până atunci doar investești în ea. Înainte aveam o vorbă, citând un scriitor: vaca înseamnă o mie de belele într-o singură piele. Acum aş spune că agricultura noastră este aşa.“

Petru DONE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2011