Poştaşul, la rang de sociolog naţional

Sunt convins că, pentru orice sociolog contemporan, pentru orice analist economic ori politic, cea mai credibilă şi mai autentică sursă atunci când e vorba de probat starea naţiunii o reprezintă poştaşul. Acest personaj dinamic, iscoditor, căruia nu-i scapă şi nici nu trebuie să-i scape nivelul de trai ori problemele sociale ale oricărei familii de români. El mai are apoi avantajul că vizitează casele românilor în mod permanent, putând să ofere cel mai competent studiu de piaţă. Spun toate acestea fiindcă, foarte adesea poştaşul meu, cel care mă serveşte cu corespondenţa la domiciliu, mi-a fost de mare trebuinţă atunci când a fost nevoie să-mi verific ori chiar să-mi fundamentez o concluzie cu privire la cum o duc ori ce cred cu adevărat românii.

Omul cu… mandatele

Deunăzi, aşadar, din vorbă-n vorbă ca de obicei cu poştaşul, acesta mi-a pus o întrebare lămuritoare pentru o radiografie a momentului despre cum trăiesc românii. Aşadar omul cu veştile, dar şi cu mandatele şi, esenţial, cu pensiile m-a chestionat despre cum poate trăi o familie cu 300 ori 450 de lei, cât reprezintă media pensiilor pe care cu propria-i mână le împarte la peste 2.000, să le zicem, beneficiari?

O ţară de asistaţi social

Tocmai pentru aceea nu înţelegea afirmaţia recentă a premierului român cum că, în ţara pe care o conduce, peste 13 milioane de oameni sunt asistaţi social. Observaţiile omului în uniformă mi s-au părut mai mult decât pertinente. Fiindcă în România criza economică, o maladie molipsitoare şi prin urmare răspândită în întreaga lume, aici la noi aşadar răul este guvernat de mai rău.

Un alt exemplu la îndemână

România nu poate accesa fonduri europene de peste trei miliarde de euro destinate agriculturii şi dezvoltării rurale fiindcă îi lipseşte orice strategie a relaţiilor celor care doresc să scoată carul la drum drept cu fauna mai mult decât rapace a industriei bancare.

Pentru că, se ştie, poţi promova un proiect viabil în esenţa lui numai dacă ai în buzunar banii necesari, ce vor fi decontaţi apoi din amintitele fonduri. Or, de unde să aibă bani fermierul român decapitalizat până la ruinare de un sistem păgubos şi păgubitor? Neştiinţă sau neputinţă?

Şi una, şi alta

Toate acestea în condiţiile în care lumea, populaţia Planetei Albastre are nevoie de hrană. De acum, numai cine nu vrea ori este rău intenţionat nu poate observa că produsele agricole au din ce în ce mai etichetat preţul aurului. A preface în bătătură propriul ogor, unul dintre cele mai fertile din Europa, tocmai această imagine oferă dovada neştiinţei şi, în consecinţă, a neputinţei. Dar şi a da de o parte cercetarea ştiinţifică, a sfida propriul popor, al cărui aur cenuşiu îmbogăţeşte acum multe ţări. Nu mai e vreme să orbecăim prin cotloanele prostiei. Vorba prietenului meu poştaşul. „Oamenii aşteaptă! Să nu mizăm niciodată pe răbdarea lor!“ Şi, esenţial, să nu-i credem proşti!

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010