Preţuirea unei picături de apă

Închipuiţi-vă că în anotimpul uscat, aşa cum sunt lunile de vară, Klahari este un imens cuptor, în care apa dispare aproape cu desăvârşire. Cu toate acestea, boşimanii au continuat să rămână pe acest tărâm vitregit. În căutarea apei, aceştia sapă în albiile secate ale râurilor, iar apa pe care o găsesc o păstrează în cojile ouălor de struţ. Când seceta este atât de puternică încât vlăguieşte râul de orice strop de apă, boşimanii recurg la altă metodă. Vânează antilopele nu doar pentru a se hrăni, ci pentru a extrage apa din hrana digerată din stomacul lor. După binecuvântatele ploi, fiecare picătură de apă este preţuită. Uneori, boşimanii folosesc trestii pentru a sorbi apa strânsă în scoarţele copacilor sau în scobiturile stâncilor.

Viaţa printre sălbăticiuni

Semnele străvechilor triburi san sunt astăzi o emblemă pentru cultura modernă. În aproape fiecare grotă a deşertului există urme ale vieţii lor, pereţii stâncoşi ai peşterilor repre­zentând adevărate jurnale datorită picturilor scrijelite în piatră. Numai în peşterile de pe Dealurile Tsodilo au fost descoperite 2.750 de astfel de picturi.

Cultura lor puternică s-a păstrat până în zilele noastre, chiar dacă astăzi din cei aproximativ 55.000 de mii de boşimani, doar 2.000 mai trăiesc exclusiv din vânătoare. Metodele lor de a răpune animalele sunt aceleaşi ca şi ale strămoşilor. Suliţele confecţionate din lemn au vârful înmuiat într-o otravă, făcută din pulpele unei specii de gândac. Astfel, viaţa animalului este mai repede sfârşită. Respectul pentru natură s-a păstrat la fel de viu.  Viaţa printre sălbăticiuni i-a învăţat ce înseamnă preţuirea, astfel că niciodată nu vânează mai mult decât au nevoie. Cunoştinţele lor sunt atât de vaste, încât pentru un copil ar fi o ruşine să nu cunoască cel puţin 200 de plante.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010

copyright lumeasatului.ro