Cel dintâi apostol

Pe 30 noiembrie, avem în calendar sfânt mare: Apostolul Andrei, cel dintâi chemat la apostolie. El este frate cu Petru şi, pentru noi, românii, are o semnificaţie importantă, deoarece este cel care a venit pe plaiurile noastre şi i-a creştinat pe înaintaşii noştri.

Laudă lui Andrei

„Cel întâi chemat la apostolie“, după cum este amintit în scrierile sfinte, Andrei l-a urmat pe Mântuitorul pe toate drumurile Ţării Sfinte, a văzut minunile săvârşite, a aflat cuvânt de învăţătură, s-a bucurat când l-a desluşit, a plâns când Iisus a fost răstignit, a fost fericit când a Înviat, a plecat să predice lumii credinţa creştină. El a fost primul care a ajuns pe plaiurile noastre, propovăduind Evanghelia. Şi noi îl cinstim şi în felul acesta: „Pe propovăduitorul credinţei la geto-daci şi slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoşii noştri i-a adus la cunoştinţa lui Hristos, crucea în mâini ţinând şi izbăvind din înşelăciunea vrăjmaşului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toţi românii să-l lăudăm şi să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, ca să ne ferească de toată răutatea şi să mântuiască sufletele noastre“. (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie).

Noaptea de magie

Tot de pe când Andrei venea la noi cu misie importantă, poporul crede că în noaptea Sfântului Andrei spiritele morţilor ies din morminte şi din cimitire şi o pornesc prin lumea viilor. Se spune că nu e bine să iasă nimeni în puterea nopţii afară, nici vitele nu trebuie lăsate sub cerul liber, se pune usturoi pe la ferestre, horn şi uşi, se şi mănâncă în cantităţi mai însemnate ca de obicei din acest antibiotic natural. Totul pentru a evita contactul cu strigoii. De asemenea, trebuie avută grijă cu lupii, câinii, pisicile, berbecii sau broaştele, animale în care se spune că s-ar transforma unii strigoi. Căci, se afirmă în popor, dacă aceste animale ating alte animale sau oameni, toţi sunt transformaţi în lupi sau câini ori mor în chinuri groaznice.  

Tot în noaptea de Sfântul Andrei se pune grâu la încolţit. Mai ales fetele de măritat fac acest lucru. Dacă grâul creşte des şi frumos, înseamnă că au soartă bună, cu multă fericire. În schimb, dacă grâul se blegeşte, nu-i a bună. Cel mai plăcut obicei în noaptea asta e însă aflarea ursitului. Fetele aflate la vârsta măritişului se uită în fântână la miezul nopţii, se chircesc goale în faţa oglinzii, se duc în grădină, la unul dintre bulumacii gardului, doar, doar l-or vedea în vis ori aievea pe cel care le e destinat. De asemenea, fac turte sărate, pe care le mănâncă înainte de culcare. Apă după ele, deşi le crapă ficatul de atâta sărătură, nu beau. Căci altminteri ursitul nu mai apare să le dea apă.

Dacă alesul vine cu cana plină, înseamnă că anul următor fata care îl visează îi devine soţie. Bătrânele de la ţară mai ştiu un truc pentru aflarea ursitului: nouă ceşcuţe pline ochi cu apă se pun într-o strachină şi strachina se aşază sub icoana la care se închină fata cel mai des. A doua zi, se măsoară apa din strachină cu aceeaşi ceşcuţă cu care a fost pusă cu o seară înainte. Dacă ultima ceşcuţă rămâne neumplută bine, fata nu se va mărita. Cel puţin nu până la următorul Sfânt Andrei. Dacă însă mai rămân câteva picături pe fund, e rost de nuntă. Un alt şpil: 41 de boabe de grâu, numărate bob cu bob. Nici mai mult, nici mai puţin. Doar 41. Se pun toate, strânse într-o batistă ori săculeţ, ca să nu se împrăştie, sub pernă. Cel care vine noaptea în vis să fure grâul e sortitul.

Un alt obicei despre care se spune că nu dă greş când e vorba de sortit este cel pe care îl descriu, cum am auzit că e, mai jos: se ia de la o fântână apă neîncepută şi se intră în casă, evitându-se întinsul la discuţii cu cineva din familie. Se pun la îndemână două lumânări şi o verighetă. Pe o masă goală se aşterne un strat de făină. Sau cenuşă. Şi se netezeşte uşor. Pe stratul de făină se pune un pahar cu apă luată de la fântână. În apa neîncepută se introduce verigheta. De-o parte şi de alta a paharului se aprind cele două lumânări. Alte lumini se sting. Cel care vrea să-şi vadă astfel ursitul spune în gând sau cu voce joasă ce rugăciuni ştie. Înaintea paharului se pune o oglindă, în aşa fel încât să se vadă fundul paharului şi inelul. Se roteşte uşor paharul, până ce în cercul inelului apare un chip. Sperăm, pentru că toate aceste tradiţii sunt verificate de-a lungul timpului, să dea şi acum roade.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

copyright lumeasatului.ro