Scrisoare către cei înstrăinaţi

N-o uitaţi pe maica Românie,
Fraţilor plecaţi în depărtări!
Pe noi toţi ea ne-a adus pe lume
Sub aceste luminoase zări,
Ne-a vegheat în leagăn, ne-a dat aripi
Să zburăm ca şoimii cât mai sus,
Ne-a păstrat în faguri dulcea limbă,
Ne-a aprins credinţa în Iisus.

Maica noastră însă azi e tristă,
Tristă şi cu lacrimi pe obraz,
Căci oriunde-şi lunecă privirea
Vede numai jale şi necaz.
Vede munţi pleşuvi, fără pădure,
Iar pe Marea Neagră, până-n larg,
Nu mai e o navă care poartă
Tricolorul nostru la catarg;
Vede câmpuri sterpe, câmpuri arse,
Fără ploi la timp din aspersor,
Vede dealuri fără pomi în floare,
Retezaţi de joagăr şi topor;
Vede sere sparte, năpădite
De gângănii şi de bălării,
Fermele prospere de-altădată
Sunt dărăpănate şi pustii;
Ce păcat că ţara n-avu parte
De adevăraţi bărbaţi de stat!
Au lăsat mişeii s-o ruineze
Şi apoi au scos-o la mezat.
A pierdut uzi, bănci şi sonde,
La străini e tot ce-avem de preţ,
A ajuns o biată colonie,
S-a întors la sapă şi hârleţi.
Iar acum s-a năpustit şi criza
Să ne-afunde-n chinuri şi nevoi,
Să ne strângă şi mai tare-n menghini,
Să ne ia şi sufletul din noi!

Fraţii noştri, răspândiţi de soartă
Pe îndepărtat meleag străin,
Iată de ce maica noastră plânge,
Nu se mai opreşte din suspin.
Daţi-i iute semn că n-aţi uitat-o,
Că vă doare suferinţa ei,
Că vi-i dor să vă mai strângă-n braţe
Pe voi toţi, cu fii şi nepoţei.
Dar mai bine-ntoarceţi-vă acasă,
La străvechea vatră de aici,
Până nu ne seacă tot izvorul
Şleahta de tâlhari şi venetici.
Umăr lângă umăr, plini de vrere,
Şi cu ajutorul sfintei cruci,
Jafului să-i punem stăvilare,
Ţara s-o săltăm de pe butuci
Şi să-i dăm avânt să se înalţe
Ca un vultur săgetând în zbor,
Să-i durăm, cum spune Eminescu,
La trecutu-i mare, mare viitor!

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010

copyright lumeasatului.ro