Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Împliniri la căpătâiul credinţei

Se aud bătăi de clopote. De peste Munţii Aninei luna se ridică mare ca un soare nefiresc. E început de noiembrie, dar un ger năprasnic acoperă satul mic ca un cuib de pasăre harnică. Suntem la Macovişte, în judeţul Caraş-Severin, un cătun în care mai trăiesc vreo 60 de suflete. Dinspre marginea localităţii apare o căruţă trasă de doi cai frumoşi în care se află PSS Lucian, episcopul Caransebeşului, şi primarul comunei Ciuchici, Ion Orbulescu.

Fanfara din centrul de comună acompaniază tropotul cailor. Înaltul ierarh a onorat invitaţia locuitorilor de aici şi a venit să sfinţească şi să binecuvânteze terminarea lucrărilor de la sfântul lăcaş de rugăciune. Lucrări de exterior şi refacerea întregii picturi. Bani mulţi s-au cheltuit pentru Casa Domnului, dar oamenii de aici au vrut să cinstească într-un mod aparte împlinirea a 120 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii ortodoxe. N-au contat nici lipsurile, nici criza. Locuitorii de aici ştiu că nici strămoşii lor n-au fost mai bogaţi în vremurile când au zidit biserica. Au reuşit să o facă în patru ani de zile, un adevărat record pentru sfârşitul de secol de atunci. Începe slujba, oamenii se roagă şi nici nu simt frigul.

Rugăciunile şi cântarea bisericească dau putere, răbdare şi credinţă celor prezenţi. Imaginile vin parcă dintr-o altă lume. O lume de demult, cu farmec şi regrete. Într-un colţ îl văd pe omul care a executat lucrările. Se apropie de 60 de ani, dar arată ca unul care n-a împlinit încă o jumătate de secol. Se numeşte Mihai Bofanu, este moldovean din Piatra-Neamţ, a lucrat două decenii în minele de uraniu din apropierea Oraviţei şi de vreo zece ani pictează biserici. Aici, pe schelă, pe arşiţă sau ger, bărbatul cu priviri blânde şi-a descoperit adevărata vocaţie. A aşteptat mult până când şi-a împlinit destinul şi voia celui care i l-a dăruit. Dar nu-i pare rău. Pentru că la sfârşitul fiecărei lucrări se simte împlinit şi cunoaşte bucuria de a trăi.

 Poate că e şi fericit, dar niciodată nu o spune. Ştie că fericirea trebuie ţinută doar în sufletul tău. Se ţin cuvântări, se aduc mulţumiri şi se spun cuvinte de cinstire. Cineva îşi aduce aminte de bătrânul Gheorghe Marina. Omul lipseşte. A fost cantor în această biserică vreme de şapte decenii, dar uneori bătrâneţea te învinge. Seara se încheie cu o agapă la Casa Culturală în care se întâmplă tot mai puţine evenimente de suflet şi spiritualitate. Dar, cu toate acestea, satul cărăşan, mic sau mare, continuă să trăiască şi să spere la o vreme când zâmbetul oamenilor va fi o certitudine de fiecare zi.

Nicolae Pătruţ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.23 (100) 1-15 DECEMBRIE 2009

Vizualizari: 707



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI